Stiri »

1 decembrie 2019 – 18:56 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 70 noiembrie 201995 views

Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole

12 decembrie – Sf. Spiridon; Spiridon, făcătorul de minuni; Sânmicoara Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei; Sf. Alexandru, Arhiepiscopul Ierusalimului

Submitted by on 12 decembrie 2016 – 7:10No Comment | 447 views

Sfântul prin tradiţie făcător de minuni, Spiridon este protectorul ciubotarilor, al cizmarilor. Prin extensie, este respectat şi de femei, pentru a nu face vreo „minune” în sens negativ, „schimbând lucrurile lor din bune în rele”! Uneori este considerat unul dintre Filipi.

Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni. Ostrovul Cipru era patria minunatului Spiridon, care născându-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa; în copilăria sa a fost păstor de oi. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit de darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boale, din cele cu anevoie de vindecat, şi izgonea duhurile rele din oameni cu cuvântul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei.
Se mai face povestire şi despre această minune a sfântului Spiridon. Mergând sfântul Spiridon la sfântul sobor cel dintâi, de a toată lumea, din Nikeia, şi rămâind la o gazdă oarecare, pismătareţii arieni au tăiat noaptea în taină capetele celor doi cai ai lui, pre cari îi avea cu sine la drum; făcându-se ziuă şi văzând sluga lui răutatea ce se făcuse de eretici, a spus sfântului Spiridon. Iar el nădăjduind Sf. Ierarh Spiridon spre Dumnezeu, a poruncit slugii ca să puie capetele tăiate ale cailor la trupurile lor, şi sluga, făcând degrabă cele ce i se poruncise, a lipit capul calului celui alb din greşeală la cel negru, şi al celui negru la cel alb, şi îndată au înviat caii şi au stat pe picioarele lor; apoi au mers sfântul Spiridon cu dânşii pe drumul său; iar poporul se mira văzând un lucru ca acela, cum calul cel negru are cap alb şi cel alb are cap negru; de care minune ereticii s-au ruşinat (Vieţile sfinţilor, IV, pp. 567, 568, 613).
Sf. Alexandru, Arhiepiscopul Ierusalimului. Pe când împărăţea Deciu în bătrâna Romă, s-a pornit mare prigoană împotriva creştinilor. Pe vremea aceea era episcop în Ierusalim prea sfinţitul Alexandru, care a fost pârât şi adus în lanţuri prefectului Cesareii Palestinii. Tiranul l-a pedepsit cu fel de fel de chinuri şi l-a osândit ticălosul să fie mâncat de viu de fiare (Mineiele, IV, p. 214).

Tradiţii: Sf. Spiridon se sărbătoreşte ca făcător de minuni. Se zice că el, fiind întrebat de păgâni că cum crede el în Dumnezeu, Fiul şi Sfântul Duh, ca fiind tot una şi aceeaşi fiinţă nedespărţită, a luat în mână o cărămidă, a strâns-o şi a ieşit fum în sus, jos a curs apă, iar pământul i-a rămas în mână. După cum cărămida e făcută din foc, apă şi pământ, ce alcătuiesc unul şi acelaşi lucru, aşa şi Dumnezeu e arătat prin cele trei feţe ale sale (Speranţia, II, ff. 213-213 v). ♦ Sf. Spiridon a fost de meserie ciubotar, şi de aceea e patronul ciubotarilor (dar şi al tăbăcarilor, al cojocarilor; Pamfile, 1997, p. 257). Se crede că sfântul, lucrând, s-a înţepat cu sula în ochi şi de atunci el supraveghează asupra lumii, spre a prinde dacă cineva lucrează în această zi şi să-l înţepe. Ca să îmblânzească mânia sfântului, lumea şi mai ales cizmarii îl prăznuiesc cu mare evlavie, făcând jocuri şi petreceri (Speranţia, II, f. 262 v). ♦ Acest sfânt a fost cizmar. Venind o femeie să-şi facă papuci, i-a luat măsura în cenuşă şi… îndată vede că apa pe care-o ţinea într-un coş, de credincios ce era, se împrăştie prin casă. Atunci băgă el de seamă că-şi pierduse credinţa şi, luând sula de înşirat, şi-a scos ochii (Speranţia, V, f. 416 v). ♦ Sfântul Spiridon era lemnar şi de aceea e ţinut de dulgheri (Speranţia, V, f. 24 v). ♦ Întâi, Sf. Spiridon n-a fost sfânt; era om ca toţi oamenii. Da-i plăcea lui Dumnezeu să umble cu el câteodată pe pământ. Aşa, umblând ei odată pe-un drum, au dat peste un câine mort, se şi umflase. Văzându-l, Spiridon zise către Dumnezeu:
– Vezi, Doamne, ăst câine împuţit?
– Îl văd.
– Ei, pielea ăstuia o să fie odată faţă de masă, ca să mănânci pe ea.
– Ce spui, Spiridoane?
– Aşa, Doamne!
– Atunci să ştii, Spiridoane, că dacă o fi aşa, am să te fac sfânt mare! Şi s-au tot dus cât s-or fi dus, şi apoi s-au despărţit.
Au umblat aşa cât or fi umblat, nu se ştie, şi iar s-au întâlnit, şi-au mers amândoi cât or fi mers prin lume şi, înnoptând, au tras la un creştin de om. Omul le-a pus ca să mănânce cu toţi şi pe masă au pus un fel de muşama. Când mâncau, Spiridon a zis:
– Doamne, să-ţi spui o istorie?
– Ce istorie, Spiridoane?
– O istorie.
– Spune-o.
– Vezi muşamaua asta după care mâncăm?
– O văd.

– Ei, asta e făcută din pielea câinelui acela pe care l-am văzut odată, demult, demult într-un drum, ţi-aduci aminte?
– Mi-aduc! Asta e pielea lui?
– A lui, Doamne! Şi-atunci Dumnezeu a zis:
– Ziua de azi să fie a ta, Spiridoane, să fie sfântă, şi cine-o lucra în ziua asta, fie el cismar, ori tăbăcar sau cojocar, să nu se mai scoale! Aşa, Spiridoane, dac-ai spus adevărul!
Şi de-atunci se zice că Spiridon a rămas sfânt, Sfântul Spiridon! („Ion Creangă”, an VII, nr. 3, 1914, p. 81). ♦ Acest sfânt a tăiat capul calului şi l-a pus la măgar, şi pe cel al măgarului la cal. Aşa a făcut pe Maica Domnului de a râs, când a văzut pe măgar cu urechile mari (Speranţia, III, f. 169). ♦ Sf. Spiridon odată mergând el la un drum, într-o căruţă trasă de doi cai, unul roib şi altul alb, se întâmplă că îi ies nişte hoţi, cari taie capetele cailor. Atunci, ca să îmbărbăteze pe un tovarăş de drum care mergea cu el, Sf. Spiridon a pus în grabă capul calului alb la calul roib şi capul calului roib la calul alb, plecând înainte. De atunci ar fi caii tărcaţi (Speranţia, VII, f. 344 v). ♦ Sfântul Spiridon a tăiat piciorul calului şi l-a potcovit şi l-a pus la loc (Speranţia, III, f. 9 v). ♦ Se povesteşte că Sf. Spiridon s-a certat cu un alt sfânt. Acest sfânt nu ţinea ziua lui Sf. Spiridon, iar Sf. Spiridon i-o ţinea pe a lui. Sf. Spiridon i-a zis: „Ziua mea va fi azi, iar a ta mâine”. Peste noapte a schimbat picioarele la cai, făcând picioarele colorate cu alb şi cu negru, înflorate. Asta a fost o pedeapsă dată de Sf. Spiridon celuilalt sfânt, ca să-i probeze că ziua lui trebuie ţinută. De atunci caii sunt o samă pintenogi (Speranţia, VIII, f. 122 v). ♦ Se povesteşte că doi stoleri n-au ţinut socoteală de această sărbătoare şi au muncit în această zi. Seara, ca de obicei, după lucru, s-au dus la crâşmă, dar aceasta fiind dintr-alt sat, au purces călări: unul pe un cal alb, celalt pe un cal negru. Lăsară caii afară şi intrară înăuntru. Beau ce beau, dar când să iasă afară, ce să vadă? Capul calului negru la capul alb şi capul celui alb la cel negru. Mult se minunară ei de această minune, până ce într-un târziu îşi aduseră aminte că munciseră în ziua de Sf. Spiridon, făcătorul de minuni (Pamfile, 1997, 259). ♦ Sfete Spiridon, făcătoru dă minuni, cică umbla cu sfete Petre p-o cale. Da sfete Spiridon să abătu într-o leasă dă mărăcini şi dete peste dracu călare pă muiere. Sfete Spiridon, dă mare ciudă, scoase sabia şi le reteză capu la amândoi şi plecă, lăsându-i cărăbăniţi. Să dusă sfete Spiridon, ajunsă pă sfete Petre şi-i spusă tărăşenia. Da sfete Petre, îi fu milă şi zisă:
– Rău făcuşi, sfete Spiridoane, şi poate să să mânie cumva Dumnezău pă noi; ar fi bine să te-ntorci ca să le pui capetele la loc; roagă-te la Dumnezău şi, cum eşti făcător de minuni, o să învieze.
Sfete Spiridon s-a întors iute îndărăt şi dă dăgrabă a greşit capitile, a pus capu dracului la muiere şi p-al muierii la trupu dracului şi i-a înviat aşa. Şi de-atunci toate muierile, câte să trag din blestemata aia de muiere, sunt cu cap de drac, da nu să cunosc din ălelalte. Şi ce crezi, că muierile ălea lepădate de suflet, care scoate pă dracu, care fac vrăji dă învrăjbesc oamenilor, face dă sparge casele rumânilor, îşi omoară copiii, beau buruieni să nu mai facă copii şi câte feluri dă lucruri nelegiuite, ce crezi, că alea sunt curate? Nu te mai gândi că alea au ceva şi din partea diavolească („Şezătoarea”, an III, 1894, p. 33). ♦ Un bătrân povesteşte că acum opt-nouă ani un făcător de rele s-a introdus prin fereastră în biserica Sf. Spiridon spre a jefui; când a voit să iasă tot prin fereastră, a fost strâns de fiarele ferestrei împreună cu argintăria furată şi a stat până la ziuă, când lumea, privindu-l, cădea în genunchi, rugându-se Mântuitorului şi mulţumindu-i pentru săvârşirea acestei mari minuni (Speranţia, VII, f. 159 v).

Obiceiuri: La Sf. Spiridon se duce colac la biserică (Speranţia, I, f. 286).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Sf. Spiridon se ţine, că el face multe minuni, şi bune şi rele. Astfel că cei ce îl ţin capătă numai bune, iar cei ce nu-l ţin capătă minuni rele (Speranţia, V, f. 369). ♦ Sf. Spiridon îi îmbogăţeşte pe săraci şi îi vindecă pe cei bolnavi (Speranţia, VII, f. 85 v). ♦ De Sf. Spiridon se face agheasmă, care e bună pentru bolile primejdioase (Speranţia, VIII, f. 79 v). ♦ Se serbează numai de cizmari, în amintirea sfântului, care este inventatorul sulii. Se mai ţine pentru sănătate, câştig şi spor la lucru. Atunci cizmarii se roagă să dea o ploaie şi noroaie, ca să se rupă pingelele. În noaptea aceasta sfântul Spiridon umblă foarte mult, până când rupe încălţămintea din picioare (Speranţia, VII, f. 270; II, f. 227 v; I, f. 61 v; III, f. 133 v). ♦ Sf. Spiridon se ţine pentru păzirea casei şi pentru sporul câmpului (Speranţia, V, f. 215 v).
Apărător de rele şi durere: Se ţine ca să nu facă vreo minune, schimbând lucrurile lor din bune în rele. Se ţine ca să nu se facă minuni (monştri): viţei cu două capete, copii îngemănaţi etc. (Speranţia, III, f. 17 v; VIII, f. 104 v). ♦ Această zi se petrece cu mare pietate de muieri, căci înainte de câţiva ani cu mare greu a putut scăpa o muiere de perire în această zi. A voit adecă să facă pâine, deci s-a pus, a frământat aluatul în covată des de dimineaţă, până când încă nu se sculase bărbatul. Dar să vedeţi minune: din cuptor ieşi un soldat cu sabia şi p-aci, p-aci să taie muierea; ea prinde a ţipoti, se trezeşte bărbatul ei, vede şi el soldatul, deci prinde-a-l ruga să-i ierte, că altul şi mai mult nu vor greşi. Numai cu mare greu a iertat muierea, dar i-a zis că altul în ziua de Sf. Spiridon să nu mai lucre, şi ea s-a legat. Unii susţin că soldatul a fost diavolul, iar alţii cred că a fost chiar Sf. Spiridon (Pop Reteganul-2, f. 159). ♦ O femeie, împletind ciorapi în această zi, pe după ora 12, a fost izbită de Sf. Spiridon Minunatul, căci îi curgea balele din gură, imitând în acelaşi timp cum şi felul cum umblă mâinile când împletea. Făcându-i-se maslu, s-a însănătoşit (Speranţia, VI, f. 130). ♦ Nu se toarce, fiindcă copiii vor muri înţepaţi. Această sărbătoare e rea de înţepături, fiindcă el a fost cizmar (Speranţia, III, f. 22 v; II, f. 19). ♦ Sf. Spiridon e rău pentru arsuri. O femeie lucrând în această zi, s-a aprins lampa în mână-i şi s-au aprins rufele de pe ea. Un om, apucându-se să-şi lipească casa, când arunca lut pe pereţi, cădea foc (Speranţia, I, f. 355 v; VII, f. 202). ♦ Sf. Spiridon poartă toate boalele. E ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni. Nu se înjugă vitele, că e periculos. Se ţine pentru cai (Speranţia, VII, ff. 241 v; 110 v; VIII, f. 122). ♦ Îi poceşte şi-i schimonoseşte pe cei ce nu-i respectă sărbătoarea (Muşlea-Bârlea, p. 410). ♦ Sf. Spiridon este unul dintre Filipi. Celor care au lucrat în această zi le-au luat lupii vitele. Se ţine pentru a-i feri pe oameni de fiarele sălbatice în timpul călătoriilor (Speranţia, IV, f. 240 v; I, f. 370 v; VI, f. 153 v). ♦ Sf. Spiridon aduce pagube în casă (Speranţia, I, f. 369). ♦ Sf. Spiridon e rău de înec (Speranţia, I, f. 425 v). ♦ Nu se lucrează, că e rău pentru cădere din pomi (Speranţia, II, f. 133). ♦ Simnicoara se ţine fiindcă e rău de lovituri şi izbituri. Mulţi oameni şi femei care au lucrat în această zi au fost izbiţi de boale grele (Speranţia, I, f. 237). ♦ Un om, lucrând la moară în această zi, a fost măcinat de pietrele morii (Speranţia, VI, f. 190).

Despre vreme: Din această zi brăzdează soarele la deal (se măreşte ziua; Speranţia, V, f. 226 v). De la Ana Zacetenia (9 decembrie) şi până la Sf. Spiridon stă ziua şi noaptea pe loc, iar din ziua de Sf. Spiridon începe tot câte puţin a fi ziua mai mare (Niculiţă-Voronca, II, p. 125).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: , , , ,