12 iulie
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Proclu şi Ilarie.
Aceşti sfinţi au trăit în zilele împăratului Traian şi ale lui Maxim ighemonul. Ei erau de neam din satul Caliptul, aproape de Anghira. Deci, fiind prins Sfântul Proclu şi mărturisind pe Hristos înaintea împăratului, a fost dat pe seama lui Maxim ighemonul, şi a fost cumplit chinuit. După acestea fiind dus ca să fie omorât cu săgeţi, s-a întâlnit cu nepotul său Ilarie, care s-a închinat moşului sau. Şi pentru aceasta a fost prins de către elini.
Sfântul Proclu rănit de mulţimea săgeţilor s-a mutat către Domnul. Iar Sfântul Ilarie, mărturisind că este creştin, a fost mult chinuit şi apoi, taindu-i- se capul, a fost pus cu Sfântul Proclu la un loc.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Veronica, pe care a vindecat-o Hristos de curgerea sângelui, şi care cu pace s-a săvârşit.
Sfânta Veronica era de loc din Cezareea lui Filip (Paneas). Ea a fost cea tămăduita de Domnul nostru Iisus Hristos de curgerea de sânge care o chinuia de mulţi ani (cf. Matei 9, 20). În semn de mulţumire şi slava adusă lui Dumnezeu, ea a turnat o statuie de bronz ce-l reprezenta pe Mântuitorul ţinând mâna unei femei îngenunchiate înaintea lui. La picioarele statuii — unde pe o placă să pucea citi : Lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii — creştea o plantă tămăduitoare de orice boală. Veronica a aşezat aceasta statuie în faţa casei ei, aşa încât toţi trecătorii să o cinstească şi să-mi aducă aminte de modelul ei, Dumnezeu-Omul. Ducând o viaţă sfântă, Veronica s-a dus la Dumnezeu, ca şi în ceruri să se bucure de Chipul
Domnului.
După o tradiţie latină, sfânta Veronica a fost femeia care a şters fata insengerata a Domnului, când îşi purta El Crucea spre Golgota. Chipul Domnului ar fi rămas astfel imprimat pe mahrama, care a fost considerată astfel o icoană “nefăcută de mâna omenească”. Însă după o foarte veche scriere apocrifă, Faptele lui Pilat, Veronica (Berenice) era tocmai femeia vindecată de scurgerea de sânge, şi care, aflându-se în posesia unui portret al lui Hristos, s-a dus cu el la Roma, la împăratul Tiberiu. La moartea sa,
portretul a fost transmis sfanţului Clement, episcopul Romei (prăznuit la 24 noiembrie).
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Mihail Maleinul, duhovnicescul părinte al celui dintre sfinţi Părintelui nostru Atanasie din Athos, care cu pace s-a săvârşit.
Sfântul Mihail Maleinul s-a născut către anul 894 în regiunea Charsian din
Capadocia, şi a primit la botez numele de Manuel.
Era rudă cu împăratul bizantin Leon al VI-lea cel Înţelept (886-911). La vârsta de 18 ani a plecat în Bitinia, la Mănăstirea Kiminas (Kyminas), sub ascultarea şi îndrumarea bătrânului Ioan Heladites, care la tun în monahism cu numele de Michel.
Rămânând în ascultare grea în ciuda vitei lui împărăteşti, Mihail s-a umplut de smerenia Domnului nostru Iisus Hristos.
Aşa se face ca după un timp a fost hirotonisit, fiind chemat la preoţie. Prin rugăciune şi studiul
Scripturilor, Mihail a arătat cum preoţia şi călugăria merg împreuna, atrăgând harul discernământului şi al pătrunderii inimilor şi situaţiilor. Înţelegerea neputinţei omeneşti l-a făcut iubitor şi îngăduitor cu oamenii, totdeauna mângâiendu-i şi rugânde-se pentru ei, încât adeseori s-au împlinit şi minuni prin rugăciunile lui.
După multe osteneli călugăreşti, sfântul Mihail primeşte de la stareţul sau binecuvântarea de a trăi ca anahoret-eremit. Cinci zile din săptămâna el se retrage într-o peşteră nu departe de mănăstire, în rugăciune şi liniştire (isihie), iar sâmbăta şi duminica revine în comunitatea fraţilor pentru a participa la sfintele slujbe şi a se împărtăşi cu Sfintele Taine.
Prin exemplul său de viaţa duhovnicească, sfântul ascet a atras mulţi doritori de mântuire. Astfel că, în locul numit Lacul Uscat, cuviosul a întemeiat o mănăstire de călugări, cu o regulă de viaţă foarte strictă. Când mănăstirea să întărit, sfântul s-a urcat şi mai sus în munţi şi a întemeiat acolo o altă mănăstire. Aşa, cu osteneală cuviosului Mihail, întreg muntele Kimina (Kyminas) s-a umplut de obşti manăstireşti, de unde rugăciuni se înălţau fără încetare către Tronul cel de Sus.
Către anul 953, un tânăr, numit Avraam, s-a alăturat obştii frăteşti ce înflorea sub îndrumarea sfântului stareţ Mihail; acesta i-a dat numele de Atanasie. Mai târziu, sfântul Atanasie (prăznuit la 5 iulie) a ajuns în Muntele Athos, unde a întemeiat prima mănăstire cu viaţa de obşte: Marea Lavră. În
zidirea şi împodobirea acestei mari mănăstiri, sfântul Atanasie a avut în ajutor pe nepotul sfântului stareţ Mihail, viitorul împărat bizantin Nichifor Focas (963-969), care l-a cunoscut pe Atanasie într-una din vizitele la mănăstirea unchiului său Mihail.
După cincizeci de ani de osteneli şi lupte călugăreşti, sfântul Mihail Maleinos (Maleinul) a adormit în pace, către anul 962.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Serapion cel nou, care în foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Andrei Stratilatul, Faust, Mina şi cu soţii lui.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, de cea parte la Sigmata.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Tags: 12 iulie, Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu
