14 iulie, Sf. Apostol Achila, Sf. Mc. Iust, Sf. Mc. Iraclie
Sf. Apostol Achila. Sfântul apostol Achila, unul din cei şaptezeci de apostoli, a fost ucenicul sfântului apostol Pavel şi a fost pus episcop de acesta. Sfântul Achila propovăduind pe Hristos în Asia, în Ahaia şi în Eracleea, multă mulţime de suflete a adus la mântuire (Vieţile sfinţilor, XI, pp. 764, 770).
Sf. Mc. Iust. Sfântul mucenic Iust Romanul a ostăşit sub stăpânirea tribunului Claudie. Lui i s-a arătat în văzduh o cruce în chipul cristalului, şi îndată a crezut în Hristos, împărţindu-şi averea la săraci. Pentru aceea a fost prins de ighemonul Magnetie şi muncit pentru Hristos, sfârşindu-se prin ardere de foc (Vieţile sfinţilor, XI, p. 779).
Sf. Mc. Iraclie. Întru această zi, sfântul mucenic Iraclie, cu ciomege fiind bătut, s-a săvârşit (Mineiele, XI, p. 177).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român
Tags: 14 iulie, Antoaneta Olteanu, Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Calendarele poporului român, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sf. Apostol Achila, Sf. Mc. Iraclie, Sf. Mc. Just, Sfinţii zilei