14 noiembrie, Martinii de Toamnă, Intrarea în Filipii de Toamnă, Gădineţii, Ziua Lupului Sf. Apostol Filip, Sf. Grigorie Palama, Începutul Postului Crăciunului
Sărbătoarea centrală a praznicului lupilor, situată chiar în ziua în care în calendarul ortodox este celebrat sfântul apostol Filip, este posibilul punct de plecare al acestor ceremonii specifice lunii noiembrie (să nu uităm şi de seara „urlătoarei”, Sf. Andrei, 30 noiembrie). Legătura subtilă cu ziua Sf. Andrei poate fi văzută şi din referirile la limitarea puterii strigoilor începând cu jumătatea lunii noiembrie, limitare care cunoştea o suspendare în celebra noapte a Sf. Andrei.
În preajma lunilor de iarnă, avem un prim semnal al sărbătorilor consacrate divinităţilor protectoare ale bolilor copiilor. În acest sens trebuie înţelese aceste prime ofrande aduse duhurilor vărsatului („bubatului”), care vor continua mai multe zile din luna decembrie.
Sf. Apostol Filip. Lângă marea Galileii era o cetate ce se numea Vitsaida aproape de Horazin şi de Kapernaum; iar Vitsaida însemnează pre limba evreiască „casa vânătorilor”, pentru că vieţuiau acolo vânători de peşte. Într-acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei şi Filip. Petru şi cu Andrei erau pescari şi se îndeletniceau cu vânzarea peştelui, până ce au fost chemaţi de Hristos la apostolat. Iar Filip în copilăria lui a fost dat de părinţii săi la învăţătura de carte, şi a ajuns iscusit în sfânta scriptură, înţelegând bine toate proorociile despre Mesia cel aşteptat. Iar el auzind chemarea Domnului, îndată l-a crezut a fi adevăratul Mesia, şi a mers după dânsul, luând aminte la viaţa lui prea sfântă şi urmând sărăciei lui, apoi a învăţat de la dânsul dumnezeiasca înţelepciune, cu care avea să înţelepţească nebunia neamurilor (Vieţile sfinţilor, III, pp. 647-648).
Sf. Grigorie Palama. Cel dintru sfinţi părintele nostru Grigorie, arhiepiscopului Tesalonicului, făcătorul de minuni, căruia îi zic şi Palama (Mineiele, III, p. 223). S-a născut la Constantinopol, în anul 1296, într-o familie nobilă şi evlavioasă. La vârsta de 21 de ani, după ce le instalează pe surorile sale, împreună cu mama sa, la o mănăstire din Constantinopol, Grigore merge la Athos împreună cu cei doi fraţi ai săi. Disputele teologice purtate cu diferiţi monahi îl vor determina să scrie două tratate despre purcederea Sfântului Duh din Tatăl (Dicţionarul, p. 118).
Tradiţii: Filipii se ţin cu trei zile înaintea fiecărei lăsări de post. Trei se serbează toamna, în ultimele zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului. Aceştia sunt mai buni (Speranţia, I, f. 329; II, f. 5). 4 Filipii au fost nişte apostoli care, pe vremea prigonirilor în contra creştinilor, au fost daţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevinovaţi (Speranţia, VIII, f. 8). ♦ Aceşti Filipi au fost şase fraţi zdrenţăroşi, cari rătăceau prin lume şi aveau putere să schimonosească, să pocească pe cei care nu ţineau zilele lor. Unul din Filipi, fiind şchiop, a rămas în urmă, şi de aceea se ţine mai târziu, în ziua de 21 noiembrie. Toţi Filipii te mai pot ierta, dar Filipul Şchiop – niciodată (Speranţia, III, f. 168). ♦ Filipii o ţin şi femeile, şi bărbaţii, iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. De obicei se ţin trei zile, 12, 13 şi 14 noiembrie. Ca să mai scape de ele, le mai dau copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut (Speranţia, VIII, f. 162). 4 Filipii se serbează patru-cinci zile, însă nu una după alta, şi fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacra sa (Speranţia, VIII, f. 292). 4 Filipii sunt nişte zei ai casei (unu, doi, trei sau chiar şase), nişte penaţi, în onoarea cărora numai femeile măritate sau rămase văduve ţin sărbătoarea în intervalul 12-17 noiembrie, nemuncind nimic. Când fata, măritându-se, părăseşte casa părintească, şi mama ei rămâne fără altă fată şi moare fără noră, atunci tânăra îşi ia şi ţine şi Filipii mamei sale sau ai casei părinteşti, pe lângă cei ai soacrei. În felul acesta ajung Filipii la un număr de şase (Pamfile, 1997, pp. 211). Dacă a avut mai multe fete, mama rămâne fără Filip (Fochi, p. 127). ♦ Filipii apăra casa de rele, de primejdii, de foc, de lupi, de şerpi. Prin unele părţi se crede că Filipii sunt nişte sfinţi mai mari peste fiarele sălbatice sau peste lupi (sau: Sf. Petru porunceşte câinilor lui să mănânce vitele celui care nu va ţine aceste zile). Uneori, cât durează Filipii, se ţine atârnată de lemnul coşului o secure, pentru ca întreaga familie să fie păzită de pagube (Pamfile, 1997, pp. 212, 213). ♦ Filipii de Toamnă, sau Dragostiţele, i se mai zice aşa, pentru că în acele zile se îndrăgostesc lupii, iepurii etc. pentru împuiere (Speranţia, III, f. 147). 4 Despre aceste sărbători se povesteşte că o femeie, neavând alte vite decât o scroafă, a lucrat în aceste sărbători, zicând că n-o să aibă ce-i răpi lupii, căci scroafa o va ţine-nchisă tot anul. Într-una din zile, din întâmplare, scăpându-i scroafa din cocină, a fost mâncată de lupi prin pădure. De aci înainte a sărbătorit şi ea aceste zile (Speranţia, I, f. 245). 4 Se mai povesteşte că o altă femeie, neavând nici o vită, a lucrat în aceste sărbători, zicând că n-o s-o mănânce lupii pe ea, căci vite n-are. Într-una din zile, trecând printr-o pădure, a fost urmărită de lupi până la marginea pădurii, unde a şi mâncat-o (Speranţia, I, f. 245).
Obiceiuri: Ca la Lăsatul Secului de Postul Mare, şi acum se fac petreceri, cu puşti, pistoale, cu mâncare şi băutură, între rubedenii (Pamfile, 1997, p. 214). 4 Încep şezătorile, unde fetele şi nevestele torc pentru pânză (Pop Reteganul-2, f. 157). Începe torsul pentru cămeşi (Mangiuca, 1882, p. 31).
Apărător de rele şi durere: În această zi se lipeşte gura sobei, ca să se lege şi gura lupului. Gospodina n-are voie să măture prin casă sau să dea gunoiul afară. Prin unele părţi se mătură noaptea şi gunoiul se ţine strâns după uşă trei zile, după care se ardeiază şi apoi se aruncă afară. De asemenea, gospodina n-are voie să coasă (mai ales cu roşu), să împungă în piele sau să ia acul ori alt lucru ascuţit în mână, să nu macine, să nu toarcă, să nu pieptene lâna şi să nu dea nimic cu împrumut, mai ales sărături şi foc. Dacă dă cineva cenuşă cu cărbuni în noaptea de Filipi, vine lupul şi-i mănâncă ceva de pe lângă casă; dacă n-are ce mânca, atunci îl mănâncă pe om. Astfel, gunoiul nu trebuie dat afară în timpul Filipilor, căci, dacă ar fi dat afară, lupii ar scormoni prin el în căutarea cărbunilor, pentru că lupii nu leagă (nu pot prăsi) până când nu mănâncă un cărbune din vatră în zilele de Filipi (Pamfile, 1997, pp. 212, 213). ♦ E obiceiul să se încleşteze doi piepteni, zicând: „Aşa să se încleşteze gura lupilor, să nu poată mânca vita cutare” (Speranţia, IV, f. 63). ♦ În perioada sărbătorilor dedicate lupilor se evită pronunţarea cuvântului lup sau, dacă este absolut necesar, i se spune gădineţ. Se credea că numai la simpla pronunţare a cuvântului lupul auzea şi venea la oi (Ghinoiu, 1999, p. 207). ♦ Se ţine pentru apărarea vitelor de păduchi (Speranţia, I, f. 3 v). ♦ Strigoii care umblă în această zi nu vor mai avea nici o putere asupra celor ce vor păzi aceste zile cu nelucru. După ce trece sărbătoarea Filipilor, femeile se feresc să lase afară (până la Sf. Andrei) limbile de meliţă cu care au meliţat cânepa, pentru ca să nu se bată cu ele strigele, până ce pământul se cutremură (Pamfile, 1997, pp. 212, 214). ♦ Femeile care trebuie să scoată cloştile cu pui afară, pun câte o piatră prin cuptor şi altele pe horn, ca să se împietrească gura uliului şi să nu-i mănânce puii (Pamfile, 1997, p. 213). ♦ Cine nu ţine Filipii se poate îmbolnăvi. E chiar o expresiune din popor: „L-a lovit din Filipi” (Speranţia, I, f. 417). ♦ În aceste zile nu se coase, căci, înţepând cu acul, se „înţeapă” vărsatul. În aceste zile se fierbe porumb şi se împarte prin vecini turtă coaptă în vatră. Copiii n-au voie să mănânce boabe de porumb, ca să nu se bubeze: „atât se va face bubatul (vărsatul) de mare, cât de mari sunt boabele de porumb (Pamfile, 1997, p. 213). ♦ La Lăsatul de Sec pentru Postul Crăciunului, după masă toate oalele se pun cu gura în jos, pentru ca să fie feriţi cei din casă de orice pagubă (Pamfile, 1997, p. 214). ♦ După Lăsatul de Sec se adună toate oasele şi celelalte rămăşiţe de mâncăruri, se pun într-o faţă de masă şi a doua zi se aruncă afară spre răsărit, zicându-se: „Paserile cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite!” Cu acest chip se crede că vrăbiile mai ales nu vor strica ogoarele (Pamfile, 1997, p. 214).
Magie: Fetele adună, în fiecare zi a Postului, câte o surcică, cu care, în ziua de Ajunul Crăciunului, vor fierbe crupe fără sare. Aceste crupe le vor pune pe masă, pentru ca seara, venind umbra ursitorului lor, pe cahlă, să aibă ce ospăta (Pamfile, 1997, p. 214).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român
Tags: 14 noiembrie, Antoaneta Olteanu, Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Calendarele poporului român, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Gădineţii, Începutul Postului Crăciunului, Intrarea în Filipii de Toamnă, Martinii de Toamnă, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sf. Grigorie Palama, Sfinţii zilei, Ziua Lupului Sf. Apostol Filip
