17 iunie, Sf. Mucenici Manuil, Savel şi Ismail
Sf. Mucenici Manuil, Savel şi Ismail. Aceşti trei fraţi erau din Persida; deci fiind trimişi de Valtan, împăratul perşilor, pentru pace, în zilele lui Iulian Paravatul, pre carele văzându-l în Halchedon că făcea jertfă la idoli şi se trăgeau mulţi spre rătăcirea lui, fiind ei bine cinstitori şi crezând în Hristos, plângeau şi se rugau lui Dumnezeu să-i păzească în credinţa ce aveau într-însul şi să nu fie părtaşi rătăcirii închinătorilor de idoli. Deci dacă s-au vădit şi s-au dus păgânului Iulian, au fost omorâţi în chinuri (Mineiele, X, pp. 172-173).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român
Tags: 17 iunie, Antoaneta Olteanu, Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Calendarele poporului român, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Savel şi Ismail, Sf. Mucenici Manuil, Sfinţii zilei