24 august, Sf. Mc. Eutihie, ucenicul Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan; Sf. Mc. Tation
Sf. Mc. Eutihie, ucenicul Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan. Sfântul Evtihie avea ca patrie Sevastopolul. El auzind de buna vestire a lui Hristos, şi-a lăsat părinţii şi rudele şi s-a apropiat de iubitul ucenic al lui Hristos, de apostolul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Umplându-se el de râvna apostolească, a dezrădăcinat din temelie înşelăciunea idolească. Asemenea şi pe sfântul apostol Pavel aflându-l ca steaua pe soare, l-a urmat, ostenindu-se, împreună cu dânsul, în propovăduirea cuvântului, şi răbdând bărbăteşte toate primejdiile. Pentru aceea este numit ucenic al amândurora (Vieţile sfinţilor, XII, pp. 759-760).
Sf. Mc. Tation. Sfântul mucenic Tation, care a fost din cetatea Matinia, şi a pătimit pentru Hristos de la ighemonul Urban (Vieţile sfinţilor, XII, p. 764).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român
Tags: Antoaneta Olteanu, Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Calendarele poporului român, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sfinţii zilei