31 decembrie – Îngropatul Anului Vechi şi Naşterea Anului Nou; Ajunul Sfântului Vasile, Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes; Sf. Mc. Zotic preotul; Cuv. Ghelasie
În momentul mutării sărbătorii Anului Nou de la 25 decembrie la 1 ianuarie, practicile rituale de sfârşit şi de început de an, uneori ceremonialul îngropării Anului Vechi au fost transmise zilei de 31 decembrie. Ele au prins, cu atât mai mult cu cât la 1 ianuarie era oricum celebrat un sfânt important, care dispunea deja de o sărbătoare consistentă. Astfel, ajunul Sf. Vasile, ajunul Anului Nou este marcat de numeroase practici cu caracter oracular -premarital, agricol, meteorologic ş.a. -, culminând cu cele de a doua zi, puse sub semnul magiei „primei zile” a anului. Fără a avea amploarea practicilor din Ajun, Pluguşorul, Plugul cel Mare continuă, cu o doză mai mare de spectaculos, actele magice de propiţiere ale viitoarei recolte.
Cuv. Melania Romana. Nu se făleşte Roma, cetatea cea mare, cea prea strălucită şi mult vitează, nici se înalţă şi cinsteşte atâta pentru frumuseţea locului, pentru biruinţele ei, pentru vechimea şi pentru alte covârşiri, cât se slăveşte după vrednicie şi după cuviinţă se împodobeşte pentru sfinţii robi ai Stăpânului Hristos, cuvioşii mucenici, cari cu fapte bune au petrecut şi s-au luptat bărbăteşte cu vrăjmaşul şi au defăimat desfătările trupeşti şi toată desfătarea, făcându-se celor mai de pre urmă pildă de petrecere îmbunătăţită. Chiar şi femeile, care este firea cea mai neputincioasă, şi acestea au săvârşit de-a pururea pomenitele nevoinţe vitejeşti şi strălucite biruinţe; dintre care una este şi sfânta Melania (Vieţile sfinţilor, IV, pp. 1527-1528).
Sf. Mc. Hermes. Sfântul Mucenic Hermes, exorcistul, a slujit cu smerenie şi adâncă evlavie lui Hristos în biserica din cetatea Bononia. Neînfricoşându-se de asprele măsuri de prigonire a închinătorilor şi slujitorilor lui Hristos, luate de împăratul Diocleţian, Hermes primea în biserică pe cei stăpâniţi de duhuri rele şi, prin harul şi puterea rugăciunii sale, le alunga şi-i tămăduia. Când s-a pornit mânia conducătorilor păgâni să nimicească pe slujitorii Bisericii, Hermes a primit cu curaj şi sfântă bucurie mucenicească sfârşitul vieţii sale pământeşti (Proloagele, IV, p. 110).
Sfântul Mucenic Zotic preotul, hrănitorul de săraci. Acesta era din Roma cea veche, din neam cinstit şi luminat, şi se nevoia din copilărie cu tot felul de învăţături ale filosofiei. Deci, făcându-se foamete şi ajungând cetatea Constantinopol la lipsă de bucate, năpăstuitorii şi duşmanii adevărului au început a-l pârî pe Sfântul Zotic, zicând că el era pricina foametei, că ducea peste măsură de multă hrană la cei leproşi, care erau mulţime nenumărată. Împăratul, văzând în aceasta o batjocură, l-a legat, fără milă, de catâri sălbatici, care, trăgând, degrabă să-l lipsească de viaţă… (Proloagele, IV, pp. 108, 109).
Cuv. Ghelasie. Întru această zi, sfântul Ghelasie în pace s-a săvârşit (Mineiele, IV, p. 589).
Tradiţii: În noaptea de Anu Nou sunt multe obiceiuri, de ce e începutul anului; e altceva decât ce-o fost. Vezi, de iei bine sama, începutu nu-i ca sfârşitu; începutu schimbă ce-a fost şi alte mode încep, alte rosturi (Bernea, 1997, p. 181). ♦ Spre Anul Nou se deschide cerul de trei ori, repede, una după alta, iar înăuntru se vede o lumină foarte mare şi Dumnezeu stând la o masă cu sfinţii şi uitându-se la noi. Alţii zic că se văd mese cu lumânări şi sfinţi stând împrejur. Alţii iarăşi zic că numai Dumnezeu cu Sf. Neculai stă la masă. Cerul deschizându-se îl vede numai acela care e tare bun la Dumnezeu. Mulţi spun că ei au văzut pe când erau copii de şapte ani. În ziua de astăzi nu se mai deschide cerul, căci sunt oamenii păcătoşi şi se pun toţi să se uite, şi Dumnezeu nu vrea, dar de demult, pe când erau oamenii buni, cerul se deschidea de trei ori pe an: de Sf. Vasile, de Bobotează şi de Paşti (Niculiţă-Voronca, I, p. 96). ♦ Legendele spun că Sf. Ioan vedea adesea cum se deschidea cerul şi pe Dumnezeu ţinând în mână tunul (tunetul), aşa, ca un bici împodobit cu flori. Cu puşca aceea, Dumnezeu, în tot anul spre Anul Nou, blagosloveşte lumea, şi ce picură din puşcă, aceea avem. El scrie, notează în care ţară are să fie recolte, în care nu, care om va muri, cine se va naşte, ce are să se întâmple etc. (Pamfile, 1997, 62). ♦ Spre anul Nou, când se deschide cerul, toate apele se prefac în vin (Niculiţă-Voronca, II, p. 223). ♦ În noaptea de Sf. Vasile cică vorbesc vitele şi cine stă de pândă aproape de dânsele le aude când vorbesc, precum şi ce vorbesc, fără însă ca să fie văzut de dânsele. Odată un om se sfătui cu femeia ca el să steie de pândă în ieslea boilor, ca să audă ce vor vorbi ei în noaptea de Sf. Vasile. Zise femeii ca ea să deie boii după gard, să nu-l vadă când se va vârî el în iesle, apoi ea să aducă fân, să puie în iesle peste dânsul până ce va încărca-o bine, apoi să lege boii la iesle şi ea să se ducă-n casă. După aceasta ieşiră din casă şi aşa făcură. Femeia, după ce-ndosi boii, bărbatu-său se culcă în iesle şi stătu acolo. Ea umplu ieslea de fân, legă boii la iesle şi veni în casă, lăsând pe om ca să audă ce vor vorbi boii lor. Boii mâncară ce mâncară. De la o vreme unul se culcă, iar celălalt stătea şi ruguma. Omul sta culcat în iesle să asculte şi asculta. Dar boul cel culcat atunci zise cătră tovarăşul său:
– Da culcă-te şi te odihneşte, că mâine o să ducem pe stăpân la groapă. Omul, auzind aşa, se sculă repede din iesle, veni în casă şi zise femeii:
– Du-te degrabă la popa de-l cheamă să mă spovedească, grijască…, că eu am să mor, fiindcă aşa au grăit boii noştri când eram eu în iesle.
Femeia îi răspunse:
– Da lasă, bărbate, nu te potrivi, că n-a mai fi aşa.
– Ba du-te fuga la popa şi-i spune să vie, că eu am să mor.
În sfârşit, femeia se duse la popă şi-l chemă. Iar după ce preotul îi dete împărtăşania, omul muri. Şi a doua zi l-au dus boii la groapă, după cum au sfătuit (R. Marinescu, „Şezătoarea”, an I, nr. 11-12, 1893, pp. 292-293).
Obiceiuri: Băieţii cei mici fac, doi-trei, un pluguleţ de lemn, întocmai după forma celui mare. Coarnele i le împodobesc cu ciucuri şi cu cănuri de diferite feţe, atârnând în el un clopoţel. Ei umblă trei câte trei, din casă în casă, urând an mănos. Unul din copii, numit plugar, poartă pluguleţul. Altul, numit mânător, trozneşte biciul, iar celălalt, numit iapă, poartă traista unde se pun bornacii sau covrigii ce-i capătă câteşitrei plugarii (Muşlea-Bârlea, p. 322). 4 În ajunul Anului Nou, adică în ziua dinainte de ziua Sfântului Vasile, cam pe la ora unu după amiază, copiii umblă cu pluguşorul sau pluguleţul, în cete de câte doi-trei şi mai mulţi. Unul din ei are un clopot împodobit, în unele localităţi, cu flori de târg, ori cu busuioc, şi înfăşurat într-o basma. Acela sună clopotul la fereastra casei, zicând din gură plugul, care nu este altceva decât o poezie prin care se urează gazdei sănătate în acel an, rod la ţărinele lui şi câte de-alte astea, iar ceilalţi au bice şi trosnesc, când cel ce urează la fereastră zice cuvintele: „Mânaţi măi, hăi, hăi!” Copiii cu pluguleţul umblă până pe la ceasurile 3-4, când încep a umbla flăcăii cu plugul cel mare (…). Aceştia pun la un plug patru sau şase cai ori boi, doi inşi încalecă, unul îi duce de căpăstru, unul ţine de coarnele plugului, un altul are o traistă cu grăunţe şi toţi ceilalţi trosnesc cu bicele. Trag cu plugul o brazdă pe dinaintea casei şi seamănă din traistă grăunţe; unul urează şi ceilalţi trosnesc. Cu plugul se umblă numai până se înserează bine, apoi, în unele localităţi, după ce se înserează, încep a umbla iarăşi flăcăii cu colindul, ca şi în seara de ajunul Crăciunului. După miezul nopţii umblă copiii cu colindul până în zorile zilei de Anul Nou („Ion Creangă”, an II, nr. 1, 1909, pp. 8-9). 4 Cel ce umblă cu pluguleţul are o ramură cu două crăcuţe, în chipul coarnelor de la plug, între crăcuţe atârnă un clopoţel de acioaie şi deasupra are o batistă. El intră în casă şi zice:
Ziua de azi cu bine Şi-a de mâine cu sănătate Şi la vară bucate, La mulţi ani!
Cel care trăsneşte afară cu biciul zice:
Hăis, hăis,
Pluguleţul cu doisprezece boi, În coadă codălbei, În frunte străinei. Câte şindrili pe casă, Atâţia galbeni la masă; Câte pietre la fântână, Atâtea oale cu smântână; Câte pietre pe prund, Atâtea oale cu unt.
Hăis, hăis, pluguleţul cu doisprezece boi!
(Fochi, p. 234).
Alţii cred că dacă nu le urează nimeni în seara spre Anul Nou şi nu-i seamănă în ziua de Anul Nou, nu vor ajunge până la anul (Marian, 1994, I, p. 117). 4 Când primeşte cineva capra la Sf. Vasile, nu se apropie îngerul cincizeci de zile de acea casă (Gorovei, 1995, p. 272). 4 De cel ce s-a făcut brezaie nu se apropie îngerul timp de patruzeci de zile (Muşlea-Bârlea, p. 331).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Spre Anul Nou să laşi porţile deschise, ca să intre norocul (Niculiţă-Voronca, I, p. 95). 4 Spre ziua de Anul Nou nu-i bine să stingi focul, nici luminarea, nici să adormi cu uşile închise, ca să poată intra norocul şi, chiar de-i dormi, aflând lumină şi foc, să nu nădăiască că tu dormi (Pop Reteganul-2, f. 3). ♦ În seara de Anul Nou, mai fiecare june din Bucureşti pune la căpătâi, când se culcă, o unealtă din meşteşugul său: croitorii, câte un ac, năprăstov, aţă; cizmarii, sula, calapod ori altceva; şcolarii, cartea, condei şi alte asemenea lucruri. Se crede că, aşa făcând, junele îşi visează ursita. Fetele fac ca şi flăcăii, punând câte un lucru făcut de ele sub căpătâi (Ispirescu, ff. 1-2). ♦ Fata care va lua busuioc de la clopotul urătorilor în ajunul Sf. Vasile, seara, şi dacă se va spăla cu el, va fi dragă la flăcăi (Gorovei, 1995, p. 81). ♦ Se aruncă boabe de cânepă în foc, pentru ca să crească coada fetelor (Muşlea-Bârlea, p. 336). ♦Cei ce doresc ca peste an să afle cuiburi de paseri şi să prindă cu uşurinţă pui de paseri trebuie să postească în ziua de ajun (al Anului Nou; Pop Reteganul-1, f. 44).
Magie: Femeia care vrea să omoare bărbatul alteia se duce în pădure şi bate nouă pene în rădăcina unui carpen (Muşlea-Bârlea, p. 336).
Despre vreme: Dacă în noaptea de Sân-Văsii cerul va fi senin, anul întreg va fi secetos, iar dacă e înnorat, va fi ploios (Gherman-4, p. 118).
Oracular: Spre Anul Nou, pentru ca să ştii care pâine va rodi, să pui câte un cărbune viu pentru fiecare pâine pe vatră: unul pentru grâu, altul pentru păpuşoi, pentru poame… A doua zi, care cărbune va fi ars şi va rămâne numai cenuşa, va fi pâinea ceea bună, care numai pe jumătate, va fi mijlocie, iară care va fi stâns fără să ardă, din aceea pâine nu va fi. Şi zice că e tare drept (Niculiţă-Voronca, I, p. 95). 4 Poporul îşi face la Anul Nou un propriu calendar, spre a cunoaşte tempestatea anului viitor, în următorul chip: în presara Anului Nou se iau douăsprezece găoci tot una de mari de ceapă, care se pun pe masă, şi în ele câte puţină sare mare, pisată, şi fiecărei găoci i se dă numele uneia din cele douăsprezece luni ale anului. În dimineaţa Anului Nou se cearcă care din găoci are mai multă apă, crezându-se că acele luni vor fi ploioase, iar care găoci vor fi uscate, că acele luni vor fi secetoase (Gorovei, 1995, p. 261). 4 Se pun felii de ceapă, câte una pentru fiecare membru al familiei, în care se pune sare. Dacă dimineaţa felia e cu apă, înseamnă că cel căruia i-a fost destinată va fi norocos peste an; dacă e fără apă, înseamnă nenoroc (Muşlea-Bârlea, p. 335). 4 În presara Anului Nou se face cercare, care cereale vor rodi în anul viitor, în următorul chip: într-o strachină sau tavă se pun atâţia cărbuni aprinşi, tot una de mari, câte feluri de cereale are să se samene, şi fiecare cărbune se înseamnă cu numele de grâu, sacară etc. A doua zi dimineaţa se caută care cărbune are mai multă cenuşă, apoi se samănă de acel fel de cereale a cărei însămânţată are el, crezându-se că în acela fel va rodi mult în anul viitor; de acel care are mai puţină cenuşă, sau să nu se semene deloc, sau foarte puţin, fiindcă se crede că puţin va rodi (Gorovei, 1995, p. 272). ♦ Dacă în noaptea Anului Nou şi a Blagoveştenilor e cerul luminos şi stelele lucitoare, va fi bişag în bucate („Oltenia”, cartea I, partea III, fasc. XII, p. 187). ♦ Lingurile se reazemă, spre Anul Nou, pentru fiecare om din casă, de perete sau de fereastră. Pentru tată şi mamă pun polonicele şi, a cărui lingură cade, acela moare peste an (Niculiţă-Voronca, I, p. 165). ♦ În sara lui Sf. Vasile fetele pun busuioc la partea de jos la ghizdelele fântânei. Dacă a doua zi găsesc busuiocul promorocit, fata se va mărita în iarna aceea; iar de busuiocul nu-i promorocit, fata nu se va mărita atunci (Gorovei, 1995, p. 32). ♦ În seara de Anul Nou fetele topesc plumb şi îl toarnă în apă. Forma ce ia plumbul închegat în apă o ţine între lumânare şi perete. Figura ce face pe perete umbra o interpretează fel şi chip. Ele zic că acesta e norocul lor (Ispirescu, f. 2). ♦ În noaptea lui Sf. Vasile, dacă eşti flăcău sau fată şi voieşti a-ţi vedea viitorul soţ sau soţie, e bine ca la ora 12 noaptea, când dorm apele şi pietrele, să te închizi singur în odaie, aşază în spate şi în faţă o oglindă mare, pune-le câte o lumânare în laturile lor, dezbracă-te de toate hainele şi de cămaşă, apoi fixează-ţi privirile într-un punct şi, oglinda fiind în faţă şi stând câtva timp aşa cu privirea fixă în oglindă, vei vedea prin oglindă fie soţul sau soţia, iar după puţin timp vei vedea şi cine dintre soţi va muri întâi (Gorovei, 1995, p. 243). ♦ Vergelul. În seara de Sân-Văsiu (Anul Nou) fetele de măritat se adună la casa unde umblă ele obişnuit la şezătoare, aducând fiecare câte o „veriguţă” (cununiţă), pe care o introduc într-o cofă cu apă. În timp ce una din ele învârteşte cununiţele din cofă, cu un mănunchi de busuioc, celelalte cântă:
Sân-Văsiiu, Văsiiu,
Unde te găsiiu,
La vadu-bogat
Cine te-a legat?
Petrea cu Ignat;
Dă-mi, doamne, bărbat! (… )
Când se ajunge la versurile:
Sus, vere, drăguţă, Scoate-mi veriguţă!
mănunchiul de busuioc este scos afară, pentru a se vedea a cui veriguţă s-a prins de el (Marian, 1994, I, 44 passim). ♦ În seara spre Sf. Vasile, în fiecare an mai mulţi flăcăi, fete şi copii, se strâng la o casă, care are una din odăi mai largă, ca să încapă cât mai mulţi. De obicei se adună la casa unui om mai codaş ori de mijloc. Câteodată, când se învoiesc mai toţi flăcăii, chiar şi fetele care se adună la un loc, spre a face ghicitul, tocmesc şi un lăutar, pe care îl răsplătesc fie cu bani, fie cu câte ceva de-ale mâncării, mălai şi carne mai ales. După ce vorbesc şi glumesc despre câte toate pozne de-ale lor, joacă câte-o horă-două, de obicei Hora dreaptă şi Sârba; apoi doi-trei flăcăi, cari se cred mai dibaci în ale horelor, se prind de brâu şi joacă pe întrecere hore bătute, ca: Brâul, cu multe figuri întoarse, sucite şi ciucite, Ghelabeaua, Arama, Floricica etc., până când ostenesc de-a binelea, când stau pe pat, ştergându-şi feţele de năduşeală. În lipsă de lăutar cântă cu fluierul unul dintre ei. Acum se începe ghicitul. Pun în mijlocul odăii o masă de lemn, pe care aşează nouă oale, fie noi, fie vechi, de diferite mărimi. Apoi încep să se adune lucrurile ce au de pus sub oale, şi pe care fetele au grija ca să le ia de acasă, cel puţin unele lucruri, dacă nu pe toate, deoarece unele din ele (ca francul, oglinda) se găsesc pe la băieţi. Se aleg doi flăcăi ca să le aşeze. Întâi ajună fetele, adică se întorc cu faţa în altă parte, nu se uită ca să vază sub ce oală aşază francul, pâinea ori altceva. Cele nouă lucruri cari se aşează sub oală sunt următoarele: un franc, o oglindă mică, mărgele (de la o fată), o bucată de pâine, un inel, un cărbune, un pieptene, o perie şi un băţ de lemn legat jur-împrejur cu păr de porc (ori un maţ de porc, cam de o palmă, umflat şi legat la amândouă capetele), pe care îl botează atunci cu diferite nume. După ce s-au aşezat lucrurile sub oale se cheamă fetele ca să tragă, adică să salte în sus numai o oală fiecare fată. Toate se grămădesc ca să vadă ce înnemereşte fiecare, fiecare oală trasă se întoarce cu gura în sus, punându-se şi lucrul ce a fost sub ea. Haz mare se face când o fată înnemereşte maţul; un flăcău din cei ce au aşezat oalele îl ia şi-l dă cu capul de grinda casei, strigând: „iufa, iufa”, în râsetul neîntrerupt al tuturor, pe când fata, ruşinată, se retrage printre celelalte fete, ascunzându-se. Se mai aşează oalele încă de două ori, pentru fetele mari, schimbând lucrurile sub oale. După aceasta se aleg vreo două fete mai cu curaj, mai îndrăzneţe, care aşează şi ele oalele, pentru ca să tragă şi băieţii. Se aşează tot de trei ori. Dacă vreunul înnemereşte maţul, nu mai e hazul ca cum l-a ghicit o fată; ba încă ele nicicum nu pun mâna pe el şi nici nu-l dau de grindă. La urmă se aşează oalele şi pentru copiii cei mici, cari sunt mai curioşi decât cei mari. E credinţa (şi uneori se potriveşte) că, după cum va ghici lucrul, tot aşa îi va fi şi ursătoarea. Dacă ghiceşte francul şi pâinea, îl va lua (ori o va lua) bogat; dacă ghiceşte oglinda, va fi frumos; dacă ghiceşte mărgelele, va plânge beat; dacă ghiceşte inelul, nu va lua fată (cinstită); cărbunele însemnează că va fi cu faţa neagră; pieptenele însemnează că va fi colţat şi zâmbat, iar peria însemnează că va fi bătrân. După aceasta mai cântă, mai joacă şi apoi se despărţesc pe la miezul nopţii, ducându-se fiecare acasă. La fel se procedează şi în seara ajunului Bobotezii (Ion N. Popescu, „Şezătoarea”, nr. 9, 1915, pp. 142-143).
Despre vreme: Dacă spre Anul Nou noaptea nu va bate vânt, se va face pâinea. Dacă la Anul Nou e lună plină, să se semene pâine la loc nou, iar dacă e lună veche, să se semene la loc vechi (Muşlea-Bârlea, pp. 338, 339). ♦ În ajunul Anului Nou rup o crenguţă de măr şi o pun într-un vas cu apă rece şi cu acela în fereastră, dinlăuntru, o ţin până la Bobotează; dacă până atunci înfloreşte, e semn de primăvară bună, la din contră – vai şi amar (Pop Reteganul-2, f. 3). ♦ Dacă e luna plină în seara Sf. Vasile, atunci anul următor va fi mănos; când nu e luna plină, va fi sec, neroditor (Marian, 1994, I, p. 84).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român
Tags: 31 decembrie - Îngropatul Anului Vechi şi Naşterea Anului Nou; Ajunul Sfântului Vasile, Antoaneta Olteanu, Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Calendarele poporului român, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes; Sf. Mc. Zotic preotul; Cuv. Ghelasie, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sfinţii zilei
