Stiri »

3 noiembrie 2019 – 10:31 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 69 octombrie 201964 views

Hai cu noi nr. 69 octombrie 2019

Hai cu noi nr. 69 octombrie 2019
Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole

Activități practice – decorațiuni de Crăciun

Submitted by on 27 decembrie 2018 – 6:19No Comment | 104 views

Activități practice – decorațiuni de Crăciun

Vă aduceți aminte că bunicile noastre atârnau în brad felicitările primite, chiar dacă aveau o formă dreptunghiulară greoaie și mai puțin potrivită cu pomul de Crăciun? Felicigloburile se bucură de mare succes, datorită ideii de a îmbina „felicitarea” cu „decorațiunea de pom”.
Felicitările au o formă „prietenoasă” pentru brad, dar oferă și spațiu suficient pentru scris gânduri către cei dragi.


Pentru acest tutorial, care sunt convinsă că le va face plăcere mai ales copiilor, voi alege forma clasică de glob: nu e nevoie de șablon special, se decupează repede și se decorează la fel de repede. În plus, dacă folosiți un șablon mai mic, în loc de felicitări puteți face etichete pentru cadouri.

Activități practice - decorațiuni de CrăciunSă începem:
Aveți nevoie de:
– hârtie groasă colorată sau carton subțire colorat (eu am folosit pentru felicitările mele hârtie colorată Canson Colorline 300 g/mp, care are consistența unui carton – se găsește la magazinele cu materiale de pictură);
– șablon: orice obiect circular cu diametrul de 8-10 cm căruia îi puteți trasa conturul (eu am folosit o cutie de tablă, de exemplu) pentru felicitări și cu diametrul de 5-6 cm pentru etichetele de cadouri (baza unui pahar, o formă de prăjitură etc.);

– creion și radieră;
– foarfece pentru hârtie;

– perforator pentru hârtie;

– panglică sau șnur pentru prins în brad;
– cele necesare pentru decorat (revin cu sugestii mai jos).
În primul rând, măsurați diametrul șablonului pe care îl veți folosi. Apoi măsurați coala de hârtie din care veți decupa felicitarea: trebuie să aibă lățimea cel puțin egală cu acest diametru (+1 cm, de preferință, pentru a putea decupa cursiv) și lungimea de 2 diametre + 2 cm. Pliați cartonul (cu grijă, are tendința să se îndoaie cu cute; folosiți o riglă dacă e nevoie) la jumătatea lungimii (sau, dacă lucrați cu o coală mai mare, partea pliată trebuie să fie egală cu 1 diametru + 1,5 cm).

Acum ați obținut forma clasică de felicitare.

Trasați cercul folosind șablonul ales: aveți grijă să-l plasați pe coală astfel încât să rămână o margine de cel puțin 0,5 cm acolo unde cercul se apropie cel mai mult de marginea foii. Important: în partea dinspre pliere lăsați 1 cm până sus, nu doar 0,5, acolo trebuie creată baza globului.
După ce desenați cercul, întoarceți coala astfel încât muchia pliată să se afle în sus.

Acolo stabiliți care este punctul cel mai înalt al cercului și marcați-l cu creionul.

De o parte și de cealaltă a lui, la circa 1 cm în stânga și în dreapta, trasați câte o linie care să vină perpendicular pe marginea pliată și vă opriți când intersectează cercul. Acum ați conturat și baza de prindere a globului, partea de care va putea fi agățat în pom la fel ca oricare alt glob.
Ținând bine suprapuse în mână cele două straturi de carton, decupați globul începând de la una din laturile bazei globului, astfel încât fața și dosul să rămână unite doar pe muchia de pliere a cartonului.

Din cauza acestei suprapuneri, acțiunea s-ar putea dovedi dificilă pentru un copil, dar dacă se decupează separat fața și dosul felicitării, cu siguranță pot apărea diferențe mari de contur, indiferent cât de abili decupatori am fi.

Și iată, avem feliciglobul gata, mai rămâne să-l decorăm.

Notă: dacă folosiți carton mai închis la culoare, e posibil ca mesajul din interior să nu fie prea vizibil (asta dacă nu alegeți să-l scrieți cu pix cu gel argintiu, de exemplu), așa că va fi nevoie să mai decupați un cerc simplu, cu un diametru ceva mai mic decât al globului, pe care să-l lipiți pe partea internă a acestuia.
În ceea ce privește decorațiunile, aveți libertatea de a alege. Ce m-am gândit eu că s-ar putea face:
– decupaje. Decupați din foiță de staniol sau din hârtie de alte culori fulgi, steluțe și alte forme mici pe care le asociați cu sărbătorile de iarnă, după care le lipiți cu grijă pe carton cu un lipici transparent solid sau lichid.

Aveți grijă să lipiți bine colțurile, nu doar mijlocul acestor forme.

– am găsit zilele trecute câteva steluțe fosforescente rămase de la decorarea tavanului. Sunt o idee excelentă pentru feliciglob. Închipuiți-vă, după ce se stinge lumina, ce frumos vor rămâne aprinse și se vor vedea alături de luminițele din brad!
– desene. Cu creioane colorate, carioci, pixuri cu gel, tempera sau acuarele cu puțină apă, vopseluri acrilice, orice vă inspiră. Bunicii vor fi cu siguranță încântați să primească o felicitare desenată de nepoți, indiferent de ce aleg aceștia să deseneze.

La sfârșit, luați felicitarea și marcați un punct în mijlocul bazei dreptunghiulare desenate: acesta trebuie să se afle la distanță egală de laterale și la cel puțin 0,7 cm de marginea pliată.

Introduceți baza în perforator, astfel încât punctul marcat să se afle în centrul viitoarei găuri și decupați gaura pentru prindere (în ambele straturi ale cartonului, bineînțeles).
După ce ați scris mesajul în interiorul felicitării, prin această gaură veți trece panglica sau șnurul și veți face o fundă.
Ce rămâne în urmă? Voie bună, pentru că e distractiv să te joci cu cartoane și creioane, felicitări pentru cei dragi (aflați sau nu departe) și, dacă ați făcut mai multe felicitări…
Același procedeu este valabil și pentru etichetele de cadou, singura diferență fiind mărimea lor finală.

Vă dorim Sărbători fericite! Să fiți creativi, puternici și îndrăzneți!

Aduceți din copilăria voastră bucuria, visele, lumina. Păstrați o parte pentru sufletele voastre și dați mai departe restul!

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Național „M. Sadoveanu” – Pașcani

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: ,