Ana Monda: „Realitatea stă în credinţă şi încrederea că tot ce trebuie să se întâmple este cu voia Bunului Dumnezeu”
Doamna Ana Monda s-a născut la data de 1 octombrie 1961, la Piatra Neamț. Tatăl, iubitor de sport, i-a stimulat simțul sportiv, determinând-o să urmeze atletismul timp de doi ani de zile. 
Pasionată de matematică și fizică, a urmat cursurile Institutului Politehnic “Gheorghe Asachi” Iaşi – Facultatea de Construcţii şi Arhitectură – Secţia căi ferate, drumuri şi poduri, îmbinând studiul cu dorința de a fi alături de viitorul soț.
„ O prietenie adevărată nu poate fi distrusă de nimeni şi de nimic, iar dacă ea este distrusă înseamnă că
de fapt nici nu a existat”, spune doamna Ana Monda în interviul pe care a găsit de cuviinţă să îl acorde
revistei noastre.
– V-aţi născut în anul 1961, la 1 octombrie, cum vă amintiți de anii copilăriei, ce sfat de la părinţi v-a rămas adânc întipărit în minte şi suflet?
M-am născut în Piatra Neamţ, într-o zi specială pe care o preţuiesc foarte mult şi sunt convinsă că nu e întâmplător şi anume 1 octombrie, ziua în care sărbătorim „Acoperământul Maicii Domnului”. Familiile atât din partea mamei cât şi a tatălui sunt din moşi strămoși băştinaşi ai acestui oraş. Suntem o familie unită la bine şi la greu în care principiile omeniei au stat la bază întotdeauna. Am avut o copilărie frumoasă, înconjurată de iubirea şi ocrotirea părinţilor şi a rudelor. Tatăl meu a fost un iubitor al sportului şi al naturii, iar mama o iubitoare a artei.
Împreună mi-au insuflat aceste pasiuni pe care le-am îndrăgit şi le-am urmat. Am practicat, în cadrul Clubului Sportiv Ceahlăul, doi ani de atletism şi un an de canotaj, am urcat destul de des muntele Ceahlău
şi am mers în nenumărate drumeţii pe muntele Cozla, Cernegura şi Pietricica. Am studiat chitara clasică şi muzica folk în cadrul Şcolii Populare de Artă. Cel mai adânc întipărit în minte şi în suflet sfat al părinţilor mei a fost credinţa în Bunul Dumnezeu.
– Ați urmat cursurile Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” Iaşi – Facultatea de Construcţii şi Arhitectură – Secţia căi ferate, drumuri şi poduri, un domeniu destul de tehnic, ce v-a determinat să alegeţi această facultate şi de ce?
Mi-au plăcut în special matematica şi fizica. Mi-am dorit să urmez Facultatea de Construcţii deoarece mi s-a părut important să laşi în urma ta ceva, în construcţiile care vor dăinui mult timp. Acesta a fost
sentimentul pe care l-am avut când am lucrat pe şantier din 1987 , la Hidrocentrala Călimăneşti, Vrancea, unde am avut şansa să particip la această lucrare de la început până la sfârşit, când a fost pusă în funcţiune. Mi-aduc aminte că înainte de a devia râul Siret prin hidrocentrală am intrat prin fiecare colţişor al lucrării cu emoţii şi amintirea fiecărei faze de lucru şi mi-am spus „aici va rămâne şi o bucăţică din mine!”
Decizia de a opta pentru specialitatea „căi ferate, drumuri şi poduri”, a venit datorită faptului că eram într-o relaţie de prietenie cu soţul meu care era student la această facultate şi atunci am decis că ar fi important să avem aceeaşi specializare.
-Cum v-aţi cunoscut soţul? Cum a venit cererea în căsătorie?
Soţul meu era coleg de facultate şi prieten bun cu fratele meu. L-am cunoscut atunci când am mers într-o
vizită la fratele meu la Iaşi. Eu atunci eram în ultimul an de liceu. De aici şi până ne-am împrietenit a fost o cale scurtă deoarece din prima clipă ne-am simpatizat şi am simţit o compatibilitate reciprocă.
A urmat o prietenie frumoasă, bazată pe iubire şi respect după care am hotărât împreună acest pas important din viaţă.
-Povestiţi-ne o întâmplare hazlie din copilăria fiicei dvs, care acum are 31 de ani.
Ea a stat cu noi în şantierul de la Călimăneşti, Vrancea, până a intrat la şcoală şi îmi amintesc că îşi dorea să pună mâna pe bani, se juca cu monedele, iar eu mereu îi interziceam acest lucru şi îi spuneam că banii au mulţi microbi şi nu e bine să se joace cu ei. Într-o zi, când am ajuns acasă, am găsit-o pe fiica mea cu mânecile suflecate la chiuvetă şi clăbucea de zor câteva bancnote de 100 lei pe care tocmai le descoperise în locul în care noi îi ţineam feriţi de ea. Când m-a văzut, mi-a zis, „spăl banii, mama, ca să pot şi eu pune mâna pe ei!”. M-am amuzat, bineînţeles, şi am reuşit să recuperez şi bănuţii care erau decoloraţi, dar nu deterioraţi semnificativ. Şi acum destinul a dus-o în Canada unde este consilier financiar la o bancă din
Montreal.
– În anul 2003 aţi intrat în lumea politică , familia v-a sprijinit? Ce v-a determinat să luaţi această decizie?
Întotdeauna am fost sprijinită de familie în tot ce am decis să fac.
Am luat această decizie iniţial deoarece am avut şansa să cunosc unul dintre cei mai valoroşi oameni atât politic cât şi personal. Este vorba de regretatul domn Raul Constantin Bobeanu, pe atunci Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi preşedintele Partidului Social Democrat.
După plecarea sa dintre noi la cele veşnice, s-a produs un gol imens, iar după o perioadă am decis să plec din partid şi din politică, deşi am cunoscut acolo şi oameni deosebiţi. Dar viaţa mi-a scos în cale, din nou,
oameni frumoşi la suflet, de data asta de la Partidul Democrat, şi am decis să cotinui acest drum,
considerând că am parte de o nouă provocare.
– Poate mulţi cred că duceţi o viaţă liniştită, cred totuşi că aţi întâmpinat greutăţi de-a lungul timpului. Ce v-a ajutat să vă ridicaţi, să renaşteţi?
Întotdeauna am văzut în greutăţi de fapt nişte lecţii de viaţă pe care trebuie să mi le însuşesc şi să găsesc partea frumoasă care se ascunde în spatele acelei așa- zise greutăţi. Nu am considerat niciodată că am căzut şi că trebuie să mă ridic ci doar că, indiferent de poziţia socială pe care o am, realitatea stă în credinţă şi încrederea că tot ce trebuie să se întâmple este cu voia Bunului Dumnezeu. Atât succesul, cât şi eşecul, le-am considerat daruri de la El pentru care Îi mulţumesc necontenit.
– Ce loc ocupă rugăciunea în sufletul dumneavoastră?
Cel mai important! Este hrana sufletului, este „doctor” al sufletului, este bogăţia sufletului.
– Politica poate că nu este mediul tocmai potrivit pentru prieteniile sincere, adevărate, dar cu siguranţă aţi avut parte de întâlniri cu oameni buni şi frumoşi la suflet. Care să fie liantul unei prietenii reale?
Aşa este, am întâlnit mulţi oameni buni şi frumoşi la suflet, am devenit şi am rămas prieteni, chiar dacă avem sau nu opţiuni politice diferite. Liantul de bază este credinţa. Acolo unde există credinţa există
iubire, preţuire, adevăr şi ajutor.
O prietenie adevărată nu poate fi distrusă de nimeni şi de nimic, iar dacă ea este distrusă, înseamnă că de fapt nici nu a existat.
-Știu că vă doriţi să fiţi „un primar pe sufletul oamenilor”, consideraţi că este o misiune ceea ce faceţi? Întreb pentru că, de obicei, atunci când te dedici trup şi suflet oamenilor şi lucrezi pentru binele lor, e clar că de undeva vine această putere lăuntrică, această şoaptă ce te îndeamnă să ajuţi.
Cu siguranţă este o misiune! Iubirea faţă de oameni am avut-o dintotdeauna şi cu siguranţă ea nu va dispărea niciodată. Am considerat mereu că Dumnezeu ne duce în diverse situaţii pentru a lucra prin noi
pentru cei din jur. Nimic nu e întâmplător şi cea mai mare bucurie a mea este când simt că acest lucru se întâmplă, adică trebuie să îi ajut pe cei din jur cu voia şi ajutorul lui Dumnezeu, indiferent de poziţia mea
socială.
– În încheiere, ce le transmiteţi cititorilor noştri?
Le transmit cel mai profund sfat pe care l-am primit de la regretatul părinte arhimandrit Iustin Pârvu
„MISIUNEA NOASTRĂ ESTE SĂ NE ODIHNIM UNUL PE CELĂLALT!” Multă sănătate, fericire, iubire şi bucurie în suflet!!!
Brîndușa Dediu
Tags: Ana Monda: „Realitatea stă în credinţă şi încrederea că tot ce trebuie să se întâmple este cu voia Bunului Dumnezeu”, Brîndușa Dediu, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu
