Boboteaza, reînnoirea Botezului nostru
Am auzit anul acesta, de la Părintele Patriarh Daniel, că la sărbătoarea Botezului Domnului se reînnoiește Botezul nostru.
Dacă stăm să ne gândim, cel mai la îndemână sens al sărbătorii se referă la Botezul nostru, al fiecăruia. Rugăciunile din timpul Sfintei Taine, pentru sfințirea apei din cristelniță, sunt cuvânt cu cuvânt asemenea unora din slujba de sfinţire a aghesmei mari. Așa cum Domnul Iisus Hristos S-a scufundat în apele Iordanului, asa și noi, am fost afundați de trei ori în apa sfințită din cristelniță, în numele Sfintei Treimi, după care am fost repede înfofoliți în crijmă, haina dreptății, simbolul curăției ființei noastre întregi dobândite prin naşterea din apă şi din Duh.
În duminică de după Botezul Domnului, Sf. Evaghelie a mărturisit că pentru o perioadă de timp, până ce Sf. Proroc Ioan a fost închis în temniță, Mântuitorul Iisus Hristos a botezat şi El tot în Iordan, iar Sf. Ioan a liniştit pe cei scandalizați de acest fapt spunând că el, ca prieten al Mirelui, se bucură că acesta şi-a luat mireasă (Ioan 3: 23-30). E vorba de Biserică, în căre intrăm temeinic prin Taină Botezului. Ucenicii, după Înviere, au primit mandat şă boteze şi ei, în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh (Matei 28: 19).
Evreii erau obişnuiți cu apă şi curățirea prin apă. O mulțime de reguli, bazate pe cuvântul Domnului din cărțile Levitic şi Numeri, în special, detaliau credincioşilor cum să se curățească de păcate sau de o stare de necurăție dobândită prin atingerea şi chiar adumbrirea de persoane sau lucruri necurate. Chiar şi îmbăierea, în cadrul căreia întreg corpul intră în contact cu apa, nu le era străină ca parte a ritualului de curățire. Problema care se acutizase în decursul secolelor era aceea că din ce în ce mai mult, curățenia rituală, din ce în ce mai detaliată, care pregătea credinciosul de a intra în contact cu templul și toată firea curată, o luase înaintea celei sufleteşti, a inimii, atât de apreciată de Dumnezeu (Psalmi 23: 4; 50: 11).
Ce-i drept, anumite lucruri fixe par a fi mai uşor de săvârşit, pe când deplina curățenie a inimii pare imposibilă pentru omul de rând. Chiar în zilele noastre, credincioși care nu sunt implicați aproape deloc în viața Bisericii cheamă cu mare acrivie preotul să vină la casa lăuzei să-i citească de curățire, apoi femeia vine la biserică la 40 de zile. Degeaba spun rugăciunile respective de împartășirea cu Preacuratele Taine, de reintrarea în ritmul Bisericii, credinciosul rămâne la ideea să fie curat.
Botezul ori scufundarea trimite la ideea de curățire totala, integrală. Faptul că Sf. Ioan Botezătorul cere înainte de botez spovedanie, mărturisirea păcatelor, avertizând că s-a apropiat împărăția cerurilor, deplasează accentul curățirii de pe formal pe duhovnicesc. Cei care se retrăgeau în pustie să fie mai curați aveau mare trecere la evrei, așa încât acest nou profet, cu înfățișarea aspră și ascetică, a fost apreciat imediat de popor, care nu mai reușea să facă față prescripțiilor rabinice despre curăţie.
Mântuitorul preia mesajul înaintemergătorului Său și face din botez ușa de intrare în creștinism și în Biserică. Dacă poarta se poate considera acea rugăciune citită pruncului la opt zile, când primește numele de creștin, ușa de la casă o constituie Botezul. Pentru că la Teofanie, cum mai este numită sărbătoarea, „închinarea Treimii s-a arătat”, Botezul creştin se face prin întreită afundare. Naşterea creştinului este „de sus” şi „din apă şi din Duh” (Ioan 3: 3,5), o prefacere profundă a fiintei sale, care, sfințită, se poate ridica deasupra impulsurilor şi ispitelor. Cel rău este dat afară şi din afară se va chinui toată viața să intre înăuntru, iar omul se altoieşte pe tulpină Bisericii, se grefează pe trupul acesteia, al cărei cap este Hristos. Devine părtaş vieții dumnezeieşti care, prin Domnul nostru Iisus, Dumnezeu adevărat și om deplin, curge bogat prin tot trupul bisericesc. Duhul Sfânt Mângâietorul face capabil, capacitează ființă umană să primească şi să lucreze această sevă de viață, iar Sf. împărtăşanie constituie însuși sângele şi hrana trupului, curățindu-l, înnoindu-l, pregătindu-l din interior pentru viață de veci.
Prin indiferență și păcat, omul slăbeşte, îmbolnăveşte legătură lui cu acest trup şi cu Sfântul ei Cap dumnezeieşc, depărtează pe Duhul Sfânt şi se lipseşte inevitabil de Euharistie. Nu ne mirăm că Spovedania se numeşte al doilea Botez, deşi mai corect ar fi să spunem că este al doilea Botez şi Mirungere. Rugăciuneă dinaintea dezlegării precizează că omul se uneşte din nou cu Hristos prin Sfânta Sa Biserică.
Bând agheazmă mare din ziuă sărbătorii şi până la 14 ianuarie, ziua odovaniei (sfârşitului) praznicului, săvărşim o adevărătă curățire şi înnoire lăuntrică prin arătărea tăinică a Sf. Treimi în casa, viața şi făptura noastră, aducându-ne aminte de Botezul nostru şi de necesitatea mărturisirii păcatelor.
Pr. George Ovidiu Chiriţa
Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Boboteaza, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. George-Ovidiu Chirița, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, reînnoirea Botezului nostru
