Stiri »

5 august 2019 – 9:56 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 66 iulie 201996 views

Hai cu noi nr. 66 iulie 2019
Buletin Parohial al Parohiei ”Sf. Voievozi” Săvinești pe luna iulie 2019.
Hai cu noi nr. 66 iulie 2019

Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole

,,Când femeia creștină înțelege viața, înțelege mandatul vieții”

Submitted by on 3 iunie 2019 – 4:41No Comment | 52 views

„Când femeia creștină înțelege viața, înțelege mandatul vieții, atunci ea pășește cu discreție, cu iubire, cu frumusețe, cu generozitate peste tot, iar tot ce atinge înflorește, tot ce vorbește ea, mângâie. Ori pe unde merge, ea schimbă viața, schimbă viața omului. De aceea, există această extremitate între femeia creștină și femeia lipsită de credință, care tot ce atinge ofilește, orice spune creează dezastre în destin, viața ei este o trăire în egoism și orgolii.(…) În femeia creștină se întâlnește bucuria lui Hristos cel Înviat, în femeia creștină trăiește și doinește neamul românesc”. (Pr. Petru Munteanu)

,,Când femeia creștină înțelege viața, înțelege mandatul vieții”

,,Când femeia creștină înțelege viața, înțelege mandatul vieții”

Mi-am dorit ani de zile să ajung la Săvinești în marea sărbătoare creștină a femeilor, în ziua când sunt prăznuite și preamărite sfintele femei mironosițe, primele martore ale Învierii lui Hristos. Și cu ajutorul Bunului Dumnezeu, această dorință fierbinte și frumoasă, mi s-a împlinit în anul 2016. De ce mi-am dorit acest lucru? Mi-am dorit să particip la o procesiune în Lunca Bistriței, mi-am dorit să mă molipsesc de bucuria comuniunii, de bucuria comuniunii cu aproapele, dar și cu natura, minunata Creație a lui Dumnezeu, care te fascinează prin frumusețea ei divină și care îți înveșmântă sufletul în frumos autentic, în armonie, liniște și pace.
De ce mi-am mai dorit să ajung la Săvinești în Duminica femeilor Mironosițe, a femeilor creștine, mironosițe ale Bisericii ortodoxe, a femeilor care întrețin flacăra credinței, a dragostei, a vieții, a păcii și înțelegerii în familie și în întreaga lume? Ca să mă îmbogățesc sufletește ascultând cuvântul de învățătură al Pr. Munteanu, cuvânt care îmi trezește întotdeauna adormita conștiință, ca să ascult sfaturile înțelepte ale Sfinției Sale, sfaturi pe care, dacă noi femeile creștine le-am urma, ne-am sfinți viața, am împrăștia în jurul nostru mireasma iubirii creștine, milostive și slujitoare, așa cum împrăștiau peste tot în jurul lor sfintele femei care l-au însoțit pe Hristos pe drumul Golgotei Sale și de la care am primit Salutul Învierii, așa cum ne-a spus Părintele Munteanu la începutul cuvântului de învățătură, rostit după citirea pericopei evanghelice.

„Este salutul care ne-a schimbat viața noastră, este salutul care ne-a luminat și ne-a deschis Spațiul Învierii care este total diferit de spațiul fără de Hristos sau numit de către Sfinții Bisericii – spațiul morții.”
De ce sunt total diferite aceste spații?

Creștinii care trăiesc în spaţiul morţii, în spaţiul întunericului, nu spală cu mirul credinţei lucrătoare Trupul Mântuitorului şi nu oferă la picioarele Lui întreaga lor viaţă, nu sunt fiii luminii, sunt fiii celui rău, care îi păcăleşte cu plăcerile vremelnice ale vieţii acesteia trecătoare, şubrezindu-le şi dărâmându-le cămara sufletului. Trăim, așadar, în spaţiul morții când punem accent pe partea materială a vieţii noastre şi nu pe partea spirituală a acesteia, când nu imităm pe creştinii adevăraţi, modele de credinţă şi virtuţi, care îşi construiesc un adevărat univers spiritual în interiorul lor, care își construiesc o casă a sufletului trainică şi frumoasă în care domnesc doar virtuţile morale şi creștine, în care Duhul Sfânt e prezent în orice clipă din zi şi noapte. Trăim în spaţiul morţii când nu lăsăm lumina să intre din belșug prin ferestrele sufletului nostru, când nu aerisim mereu casa sufletului și nu lăsăm doar soarele iubirii, al rugăciunii, al smereniei să o încălzească. Trăim în spaţiul morţii când gustăm din dulceaţa nelucrării, când amânăm pocăinţa, când amânăm săvârşirea tuturor faptelor celor bune, când nu alungăm trândăvia din viaţa noastră şi nu împlinim porunca apostolului: „nevoieşte-te cu nevoinţa cea bună întotdeauna.”
Și trăim în spațiul Învierii lui Hristos când suntem creștini cu o credință roditoare, slujitoare, în care faptele bune rodesc în ogorul lui Dumnezeu, cu o credință care ne arată vrednici următori ai lui Hristos, adevărați mărturisitori ai Săi, care îi oferim cu multă iubire şi fără zgârcenie: mirul faptelor noastre bune, mirul iubirii, mirul credinţei, mirul evlaviei, mirul smereniei, mirul dăruirii, mirul slujirii și jertfirii de sine. Trăim în spațiul Învierii lui Hristos când avem aceeaşi râvnă neobosită, aceeaşi dragoste de Dumnezeu, aceeaşi credinţă neşovăielnică, puternică şi nestrămutată care te ajută să muţi şi munţii din loc, care te ajută să nu îţi fie frică de întuneric, de ostaşi înarmaţi, care te ajută să te lupţi cu orişicine te împiedică să ajungi la mormântul Domnului Tău drag, pentru a-I unge cu arome Trupul Sfânt, așa cum au avut femeile mironosițe. Trăim în spațiul Învierii lui Hristos când trăim „darul vieții, ca dar al iubirii milostive”, așa cum ne-a spus Pr. Petru Munteanu, că trăiește femeia creștină. „Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată o calitate a femeii purtătoare de mir, o calitate care este reprezentativă pentru femeie în general. Duminica aceasta este dedicată femeii creștine, care trăiește darul vieții, ca dar al iubirii milostive. Femeia purtătoare de mir este cea care simte darul Învierii. Motorul femeii creștine este iubirea care regenerează viața, motor al existenței, iar iubirea femeii purtătoare de mir este iubirea purtătoare de pace și de sănătate. Femeile purtătoare de mir au luat drumul către spațiul Învierii, pentru că trăiau în sufletul lor iubirea veșnică; ele ne mărturisesc astăzi bucuria acestui spațiu în care Hristos a Înviat”.
Să ne rugăm, aşadar, Bunului Dumnezeu să ne ajute și pe noi să luăm drumul către Spațiul Învierii și să devenim izvoare de bucurie, alinare, lumină. Să ne rugăm să devenim stâlpi ai dreptei credinţe, să ne rugăm să avem mereu inima ocean de iubire, milostivire, compasiune, să avem mereu inima plină de Harul Sfânt pentru a putea lucra fapta bună cu multă dragoste de Dumnezeu şi semeni. Să ne rugăm să fim neînfricate mărturisitoare ale lui Hristos, să ne rugăm pentru a putea avea îngerească vieţuire, pentru a ne lăsa mereu în grija Domnului, pentru a avea putere şi răbdare de a trece peste toate necazurile vieţii. Să ne rugăm să ne trăim viaţa împlinind poruncile Scripturilor, să ne rugăm să ne purtăm cu demnitate, cu credinţă, cu iubire, cu nădejde și răbdare, crucea spirituală. Să ne rugăm să rămânem neclinitite în dragostea şi mărturisirea lui Hristos! Să ne rugăm să fim mereu învingătoare în războiul cu balarul patimilor, în războiul cu cumplitul diavol care doreşte să fim nişte creştine fricoase şi laşe, pentru a ne putea prinde în cursele sale. Să ne rugăm să iubim mai mult viaţa duhovnicească, şi nu pe cea lumească cu toate plăcerile şi tentaţiile ei. Să ne rugăm să ne împlinim cu dreptate şi cu sfinţenie slujba noastră, acolo unde suntem rânduite de Dumnezeu, fiecare după mulţimea talanţilor, să înmulţim aceşti talanţi cu iubire de Dumnezeu şi semeni şi să nu îi îngropăm în lenea, adormirea şi egoimul nostru. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne fie ajutor şi întărire în cultivarea virtuţilor creştineşti, pentru ca la sfârşitul vieţii să nu ne aflăm în spaţiul morţii, ci în spaţiul Învierii lui Hristos, ca să putem afla pe Domnul blând şi milostiv la ziua Judecăţii şi să primim plată deplină pentru mărturisirea Lui cu credinţă şi pentru toate ostenelile noastre.
Femeile mironosițe l-au însoțit pe Iisus Hristos până la Golgota și așa cum a spus Pr. Petru Munteanu: „Preocuparea lor era, că Mântuitorul nu a avut parte de îngropăciunea cuvenită, nu a avut parte de prohodire, ritualul înmormântării nu a fost complet.” Cât de mult l-au iubit femeile mironosițe pe Hristos, ele nu au putut accepta, că după răstignire Acesta a fost depus în grabă în mormânt, că Trupul Său nu a fost uns cu miresme și că ritualul înmormântării nu a fost încheiat. Ele nu s-au putut împăca cu faptul că: „,Izvorul Vieții veșnice, Izvorul Iubirii lumii, iubirea cea necondiționată, dăruită nouă tuturor, nu a avut parte nici de prohodire, nu a avut parte nici de tânguire.” Și, pentru a încheia ritualul înmormântării Mântuitorului Iisus Hristos, pentru a-L plânge sincer și duios, Sfintele Mironosițe au predat lecții de iubire, prețuire, evlavie și curaj, apostolilor, arătând puterea credinței în Hristos, a iubirii smerite și sfinte și a nădejdii în Dumnezeu, arătând că femeile de obicei sunt mai sensibile, mai compasive, mai evlavioase, mai solidare în suferință decât bărbații și că au o bărbăție creștină mai mare decât aceștia. Să învățăm și noi această lecție a iubirii și a slujirii cu credință și jertfelnicie, să avem tăria creştină pe care au avut-o sfintele mironosiţe și mândria lăuntrică că suntem adevărate femei creştine, să nu uităm, aşa cum a spus Părintele martir Constantin Sârbu că: „femeile au profunzimi sufletești mai mari decât bărbații. Au o inimă caldă și intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină și bucurie. Sunt ființe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicatețe și gingășie. Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toți. Înflorește să aducă bucurie. Oferă frumusețea petalelor ei minunat colorate și parfumul ei. Se lasă ruptă și moare ca să-ți facă o bucurie, ca să-ți înfrumusețeze viața și casa. Căci totul în lume răsare din durere.”

Să ne rugăm, aşadar, lui Dumnezeu, să fim precum florile care înfrumuseţează viaţa tuturor, să împrăștiem peste tot în jurul nostru, mireasma iubirii și gingășiei sufletești, mireasma compasiunii și dăruirii necondiționate, mireasma curăției și smmeeniei, mireasma hărniciei și omeniei.
Am încercat, nu știu dacă am și reușit, să transmit mai departe lumina ce iradiază din orice cuvânt de învățătură al părintelui Munteanu, am încercat așadar să dăruiesc la rândul meu, din hrana duhovnicească cu care am fost binecuvântată, în spațiul luminos al Bisericii dragi, dragi, sufletului meu.

Am să vă împărtășesc și din bucuria participării după Sfânta Liturghie la serbarea câmpenească ce a devenit o tradiție la Săvinești în Duminica Mironosițelor Femei. Am avut bucuria de a participa împreună cu două prietene și colege: Doina și Roxana, în ziua de 15 mai, 2016, la a VIII-a ediție a acestui minunat eveniment, în cinstea căruia întreaga comunitate săvineșteană a îmbrăcat straie de sărbătoare. Cu toții de la mic la mare s-au pregătit pentru această sărbătoare, pentru primirea oaspeţilor: fii ai satului și invitați din alte zone mai apropiate sau mai îndepărtate de Săvinești (Iași, Bacău, Piatra Neamț). Erau un pic îngrijorați că din cauza vremii un pic mohorâte, nu va mai fi posibilă procesiunea în Lunca Bistriței. Soarele era cam zgârcit cu razele sale, nori capricioși și întunecați îi făceau în ciudă, lăsând să străbată printre ei, doar câte o rază anemică, din când în când. M-am rugat și eu fierbinte Măicuței Domnului – sufletul și inima mea – să mijlocească pentru noi, așa cum o face mereu cu multă dragoste, și să binecuvinteze această zi în care sunt sărbătorite femeile mironosițe – prietenele Ei duhovnicești – cu mult soare, cu multă lumină și căldură.
Simțeam în adâncul sufletului, că voi participa la procesiune, simțeam că Bunul Dumnezeu îmi va împlini visul frumos care a prins aripi cu mulți ani în urmă, simțeam că totul va fi așa cum mi-am imaginat. Doream să văd și eu cel mai impresionant cozonac, cel mai impresionant ou roșu, cel mai impresionant foc de tabără și să mă entuziasmez ca un copil, așa cum s-a entuziasmat cu ani în urmă fetița Teodora, care a reușit să mă molipsească cu bucuria ei, cu inocența ei, în timp ce ascultam o înregistrare de la Săvinești, o înregistrare de pe blogul părintelui. Din acea clipă a încolțit în sufletul meu, dorința arzătoare și frumoasă de a participa la această minunată serbare câmpenească. Am o imaginație bogată și vedeam cu ochii minții, inimii, și sufletului, tot ce vedea în realitate fetița Teodora, în acea zi de sfântă sărbătoare. Eram și eu un copil care se bucura de tot ce vedea în jur, un copil inocent, fără griji și probleme. Ce minunată e această stare a copilăriei – vârsta inocenței, iubirii, bucuriei, jocului, creativității, vârsta când totul în jurul tău ți se pare frumos și impresionant.

Am simțit că vremea capricioasă se va îmbuna, și așa a fost. Norii au fost alungați de pe cer de curajosul Soare, și astfel, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie toți credincioșii prezenți în Biserica ocrotită de aripile de iubire și lumină ale Sfinților Arhangheli: Mihail și Gavriil, împreună cu părintele Petru Munteanu și părintele Mihai Meraru, am pornit în procesiunea în Lunca Bistriței, cântând cu bucurie și credință pe tot parcursul traseului: „Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din mormânturi viață dăruindu-le”.

În deschiderea serbării, părintele Petru Munteanu ne-a spus celor prezenți: „Din mesajul Sfintei Evanghelii ne aducem aminte de rolul și însemnătatea pe care femeia creștină o are în societate și în biserică. De aceea, noi astăzi, vedem mai multe credincioase participante la această frumoasă sărbătoare.” Și multe din femeile participante – gospodine autentice și gazde ospitaliere – au întins pe mese, bucate tradiționale alese: ouă roșii, pască, cozonaci și prăjituri care mai de care mai apetisante și mai gustoase. Și din partea Centrului social educativ „Popasul Iubirii Milostive”, care a împlinit în acel an 11 ani de activitate neîntreruptă, au fost oferite bucate alese pentru cei peste 150 de participanți, precum și desertul mult așteptat, constând în iepurași și ouă de ciocolată.

Era o atmosferă minunată, plină de bucurie autentică, peisajul era mirific și te înălța cu gândul la Creatorul Cerului și al pământului. Și în această stare de recunoștință și comuniune frățească, mai mulți credincioși, prezenți în Lunca Bistriței – un colțișor de Rai – au simțit nevoia să rostească un cuvânt de mulțumire pentru toate binecuvântările pe care le-au primit de la Bunul Dumnezeu, un cuvânt în care să își exprime de asemenea, prețuirea, respectul și recunoștința față de părintele Petru Munteanu, care împreună cu colaboratorii Sfinției Sale a dat viață unor proiecte de suflet pentru suflet, proiecte care au schimbat în bine viața multor semeni.

În sufletul meu era un amalgam de sentimente și emoții, ascultam cu interes toate aceste luări de cuvânt, când la un moment dat, am fost surprinsă de dorința părintelui Petru Munteanu de a adresa și eu câteva cuvinte celor prezenți acolo. Emoțiile m-au copleșit, eu neavând darul vorbirii în public. Mă exprim mult mai ușor cu ajutorul cuvântului scris. Evit mereu să vorbesc într-un cadru formal, nu reușesc niciodată să exprim, în cuvinte vorbite, ceea ce simt. Iată ce am reușit să spun atunci: „Hristos a înviat! Astăzi, sufletul mi-e înveşmântat în bucurie, fiindcă mă aflu aici, la Săvineşti, locul unde mă simt cea mai fericită şi unde am conştientizat ce înseamnă solidaritatea și credinţa roditoare. Sunt impresionată, copleșită de admiraţie şi recunoştinţă, când văd atâtea şi atâtea fapte minunate, pe care părintele Petru Munteanu împreună cu colaboratorii Sfinţiei Sale le face, pentru a aduce bucurie, speranţă, nădejde, credinţă și iubire, aproapelui care se confruntă cu diverse nevoi. Mi-ar plăcea tare mult, ca și în comunitatea mea să fie la fel și mereu povestesc celor din jurul meu, despre ceea ce am văzut frumos, aici, la Săvineşti. Ar fi minunat, dacă am avea modele de slujire, credință și iubire pe Sfintele Mironosițe și dacă am avea mereu curajul să Îl mărturisim pe Hristos, Izvorul iubirii necondiționate, milostivirii, bucuriei autentice, Izvorul vieții. Sincere felicitări pentru tot ceea ce realizați frumos și de folos pentru aproapele și slava lui Dumnezeu! Vă doresc mult succes în viitor, multă sănătate și toate cele bune și de folos! Hristos a înviat!” Cuvintele mele au fost prea sărace, și nu au reușit să exprime tot ceea ce simțeam. Tainic, L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să mă ajute să fiu o creștină autentică, ca să nu umblu pe vârfuri pe drumul vieții, ci să las urme adânci de iubire, compasiune și dăruire, oriunde mă vor purta pașii.

După ce am depășit emoțiile scurtului meu discurs, prietenele și colegele mele au dorit sa facem fotografii care să ne amintească de frumusețea acestei zile de sărbătoare și am ciocnit și câte un ou roșu, amuzându-ne și amintindu-ne de credințele populare (cel ce reușește să spargă ouăle celorlați va trăi mai mult ca toți). Eu le-am dăruit cu dărnicie, îmbrățișări strânse și calde, îmbrățișările fiind darul meu de suflet, dar ce îl ofer cu mare drag și dar pe care îl aștept și eu de la aproapele meu, mereu.

După ce această manifestare a prieteniei și comuniunii autentice s-a sfârșit, ne-am reîntors în sfânta biserică, unde am fost miruiți de părintele Petru Munteanu și unde am făcut poze de grup care să ne amintească că suntem o familie mare și frumoasă, o familie care se reunește cu mult drag în zile de sfântă și mare sărbătare. A fost o zi minunată și frumoasă pe care o voi păstra cu mare drag în cutiuța cu amintiri speciale ale sufletului meu. A fost o zi IMPRESIONANTĂ! Totul a fost frumos și IMPRESIONANT!

Cristina Toma

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0