Stiri »

30 aprilie 2020 – 23:40 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 75 aprilie 202053 views

Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Cateheză, Cultural - educative

Cei ce n-au necazuri

Submitted by on 7 iulie 2014 – 13:46No Comment | 894 views

“Cine sunt oamenii care nu au necazuri pe ei i-a parăsit Dumnezeu”, părintele Arsenie Boca.

suparare“Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri. Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă.

Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor. Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-l înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă. Necazurile vieții sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte”, aflăm din cartea “Învățături ale Părintelui Arsenie Boca”.

Necazurile sunt locuri de întâlnire cu Dumnezeu în care, cum spunea Părintele Arsenie, omul strigă la Dumnezeu: „Scapă-mă!” iar Dumnezeu strigă la om: „Schimbă-te!” Când dăm slavă lui Dumnezeu în necazuri, ne schimbăm obișnuința de a căuta vinovați și a învinovăți, de a căuta confortul cu „orice preț”. Și Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne mângâie și să ne învețe „să fim blânzi și smeriți cu inima”!

În Pateric ni se spune despre un părinte bătrân pentru care întreaga-i viaţă a petrecut-o doar cu boală cumplită şi suferinţă. Cu toate acestea era senin, plin de răbdare şi dragoste către Dumnezeu. Într-o zi, Dumnezeu hotărăşte să curme suferinţa bătrânului şi îi dăruieşte alinarea stării de sănătate. Însă această alinare a însemnat o profundă şi deznădăjduită suferinţă pentru cel care toată viaţa a înţeles suferinţa ca pe un binecuvântat prilej de a-şi arăta, prin răbdare, dragostea faţă de Creatorul său. Bătrânul s-a simţit lepădat de la faţa lui Dumnezeu pentru că i s-a luat ceea ce pentru el era o mare binecuvântare, deoarece în cazul unor astfel de oameni necazul este un mijloc de a urca pe treptele desăvârşirii. Cei care sunt cu adevărat credincioşi se înhamă la jugul “uşor şi bun” al lui Hristos, pentru că, îndurând pentru Dumnezeu, dobândim astfel roadele depline ale unei iubiri desăvârşite, o iubire jertfelnică şi mereu vie.

Prelucrat de Apopei Roxana

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: , , ,