Stiri »

6 martie 2020 – 21:34 | Comentariile sunt închise pentru Buletin Parohial Hai cu noi nr. 73 februarie 202036 views

 

 
 
 
 
Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză

Crăciunul – tradiţii şi obiceiuri la români

Submitted by on 31 decembrie 2019 – 0:01No Comment | 49 views

Crăciunul – tradiţii şi obiceiuri la români

Fără obiceiurile şi tradiţiile noastre, fără portul şi limba noastră, nu am putea să ne numim români.
Puţine popoare din lume au însoţit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o îmbrăţişare aşa de caldă şi de duioasă şi au exprimat-o aşa de bogat în forme artistice, cum a făcut-o poporul român.
În această perioadă colindele ne înalţă sufleteşte, ne înnoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alţii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioşi, într-un cuvânt ne picură în suflete acea linişte şi acel echilibru moral ce ne este atât de necesar în călătoria vieţii.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în fiecare colţ din ţară reînvie datini şi obiceiuri frumoase care-i unesc pe oameni. Cu această ocazie se fac urări de belşug, sănătate, bucurie, hărnicie. Crăciunul este sărbătoarea Naşterii lui Iisus Hristos, care ţine 3 zile şi aduce în casele creştinilor obiceiuri şi tradiţii. Sărbătorile de iarnă au începuturi străvechi, diferite. Ele reinvie după mulţi ani de uitare în forme nepătate de modernism vremea când, case care respectau datina îsi făceau o plăcere şi o petrecere din primirea colindătorilor.
Moş Nicolae este aşteptat în noaptea de 5-6 decembrie. Acesta a fost un episcop care, după moarte devine un sfânt. El este protectorul pompierilor, marinarilor, tinerilor, copiilor, recoltelor. Se povesteşte că odată un tată necăjit era nevoit să-şi vândă copiii ca să-şi salveze familia. Sfântul Nicolae l-a ajutat aruncându-i trei pungi cu galbeni ,pe geam, în casă. Una din pungi s-a oprit într-o gheată.
Astfel, s-a născut obiceiul de a se pune ghete la uşă de moş Neculae. Se spune că sfântul călătoreşte pe un măgăruş încărcat cu doi saci mari: unul cu dulciurişi jucării, altul cu nuiele. Darurile sunt pentru copiii care se roagă, învaţă bine şi sunt cuminţi, iar nuielele pentru copiii răi, neascultători şi leneşi.
Oamenii se pregătesc de întâmpinare Crăciunului prin curăţenie în gospodărie şi ţin post.
Moş Ajunul, 23-24 decembrie, este o sărbătoare îndrăgită de copii. Aceştia merg din casă în casă cu un săculeţ şi un beţişor numit colindă şi capătă colindeţe, adică mere, nuci, colaci, covrigi, bani, după ce au cântat „Bună dimineaţa la Moş Ajun”.
În noaptea de 24-25 decembrie este vremea colindelor
În ţara noastră acestea diferă de la o regiune la alta.
Colindele copiilor sunt scurte, vestesc sărbătoarea Crăciunului, urează belşug, sănătate şi daruri cuvenite ca răsplată pentru urare.Colindele de ceată vorbesc despre înţelepciunea gospodarului, bogăţia gospodăriei, despre viaţa de la ţară, despre vitejia flăcăilor, frumuseţea fetelor, dar şi despre naştere lui Iisus, întâmpinarea noului an. Colindele sunt străbătute de optimism şi exprimă dorinţele şi speranţele oamenilor.
Zorile. Aproape de ivirea zorilor vin cete de copii şi cântă pe la ferestre. În această noapte copiii primesc cadourile de la Moş Crăciun. Ei aşteaptă cu emoţie noaptea darurilor.
Cu Steaua merg copiii din prima zi de Crăciun şi până la Sfântul Vasile. Este un obicei cu caracter religios, curat, creştinesc. Ea simbolizează steaua care a condus pe cei trei magi la Bethleem, în satul unde s-a născut Iisus Hristos. De unde au venit magii călători ? După Tertulian, din Arabia Fericită; după alţii din Persia.Sfântul Leon spune că au fost trei magi: Melchior, Gaspard şi Balthazar. Şi totuşi unele legende spun că au fost patru magi, unul s-a pierdut în negura timpului. Copiii care merg cu Steaua se numesc stelari, colindători sau crai.
Pluguşorul este un colind vechi de mii de ani.Îşi are originea în datele legate de începerea noului an agricol. Pe vremuri, Anul Nou venea primăvara, odată cu renaşterea naturii. Atunci se mergea prin sate cu pluguri trase de boi, împodobite cu brazi; de aici şi numele de pluguşor. Cu pluguşorul se merge în ajunul Anului Nou sau chiar în ziua de Sfântul Vasile şi se fac urări pentru noul an de sănătate , de bunăstare, de bucurie şi fericire, se descrie muncile agricole. Se folosesc obiecte : plugul, buhaiul ce imită mugetul taurului, bici, clopote, tălăngi, brad împodobit. În funcţie de vârsta participanţilor colindători se poate vorbi de pluguşorul copiilor sau plugul flăcăilor.
Viceimul ( Irozii ) este un obicei vechi, uitat de-a lungul anilor, practicat între Crăciun şi 6 ianuarie şi constă în dramatizarea momentului naşterii lui Iisus. Obiceiul a apărutdin nevoia creştinilor de a apropia sufletele oamenilor de Iisus şi cuprinde momentele : venirea magilor după stea, primirea lor de către Irod, şiretenia acestuia de a afla copilul, înfruntarea necredinţei. Personajele sunt : Irod, ofiţerul, trei crai de la răsărit, copilul, ieslea, moşul, ciobanul şi alţii.
Jienii este o piesă cu tematică haiducească, referitoare la faptele legendare ale unui haiduc. Piesa începe prin prezentarea haiducilor, care îşi aşteaptă căpetenia. După ce aceasta vine, apare şi potera. Se iscă o dispută între comandantul poterei şi căpitanul haiducilor. Acesta din urmă este prins şi legat. Haiducii intervin, tratează pentru eliberarea conducătorului lor, obţinând aceasta fie convingându-l pe căpitan să adere la lupta lor, fie cumpărându-l.
Anul Nou a fost din timpuri vechi şi a rămas mare sărbătoare după Crăciun. Obiceiurile mai cunoscute şi practicate de Anul Nou pe la noi sunt acelea de a face daruri, felicitări, slujbe la biserică, colaci, aprinsul candelei, pluguşorul, sorcova, jocurile cu măşti.
Sorcova este un obicei vechi, întâlnit la mai multe popoare, însă în loc de băţ împodobit cu flori, folosit la noi, la romani se mergea cu ramuri de măslin sau de laur. Înainte , sorcova se făcea din mlădiţe tinere care se puneau în apă de Sfântul Andrei, iar de Anul Nou dacă înfloreau, aduceau noroc. Azi se pune în loc de crenguţe , grâu şi, după ce creşte frumos se dăruieşte de Anul Nou celor dragi cu urări, sau se păstreză în casă ca semn al belşugului. „Sorcova” este cuvânt de origine slavă, însemnând 40, exact numărul de lovituri ce se dau cu sorcova asupra celui căruia i se urează. Cu sorcova se merge de Anul Nou. Copiii merg câte unul sau îm grup şi fac urări de sănătate şi prosperitate.
Semănatul este obiceiul prin care grupuri mici de copii având trăistuţe cu grâu, orz, secară merg pe la casele oamenilor şi le presară în gospodării şi le adresează urări de sănătate şi bunăstare.
Capra. Jocurile cu mască au ca punct central caprele cu bot de lemn care clămpăne, fiind acţionat printr-o sfoară de cel care joacă şi care stă ascuns sub un covor.Capra este împodobită cu panglici lungi, multicolore din hârtie colorată,clopoţei. Cortegiul prezintădiferite scene comice. Moşul e îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos sau cu o piele de capră sau cu zdrenţe. Pe faţă are o mască, are barbă, poartă o căciulă şi are cocoaşă. De asemenea poartă clopoţei, tălăngi, şi o sabie. Diferite manifestări mimice şi dramatice populare îşi au originea în străvechi practici primitive şi rituri magice.
Tăierea porcilor este de asemenea un obicei foarte vechişi se face de Ignat sau de Ajun, ocazie când, copiii se bucură pentru că vor sta călare pe porc, vor mânca din ureche şi din fruntea porcului ca să le fie bine tot anul şi să stea „în frunte”.
În aşteptarea sărbătorii Crăciunului, oamenii pregătesc pomul de Crăciun, tradiţie preluată de la germani, acum 3-400 de ani.Tradiţia prezenţei frunzelor verzi în casă este mult mai veche, de pe vremea romanilor care împodobeau iarna încăperile cu frunze de brad. Poml împodobit cu lumânări aprinse şi cu daruri este în Germania cunoscut sub numele de Christbaum. După primul război mondial obiceiul s-a răspândit şi la românii ortodocşi. Azi pomul de Crăciun încărcat cu jucării şi daruri e prezent în fiecare casă, deşi nu este folclor pur românesc, ci de import. Bradul este considerat arborele cunoaşterii , simbolul vieţii, bogăţiei , prosperităţii. După împodobirea bradului cu ghirlande, globuri şi beteală, se decorează ferestrele cu diferite benzi de hărtie, imagini. Se prind , de asemenea figurine mici cu brazi, steluţe fulgi, inimioare, inscripţii cu urări.
Camera se împodobeşte cu coroniţe de brad, care se pun deasupra uşii sau a mesei , pentru a aduce noroc şi înţelegere în casă. Se aprind pentru puţin timp lumânări , la început una, apoi pentru fiecare săptămână de post încă una, astfel încât de Crăciun se vor aprinde toate cele patru lumănări. Camera se mai poate împodobi cu Ieslea lui Iisus, un obicei frumos care contribuie la crearea atmosferei de sărbători. Ieslea reproduce scena biblică a naşterii lui Iisus. Tot în cameră se poate afişa Calendarul cu surprize, calendar care poate fi confecţionat cu usurinţă din carton. În fiecare din cele 24 zile până la Crăciun (începând cu 1 decembrie), copiii pot găsi într-un săculeţ căte o surpriză: bomboane, culori cărţi de colorat, baloane, globuri, nuiele etc…
Obiceiuri pitoreşti : în multe sate româneşti, în seara de Crăciun, ca şi în noaptea de Sfântul Andrei, se ung cu usturoi vitele şi grajdurile, pentru ca să nu vină cumva pe acolo strigoii, moroii şi alte duhuri necurate. Usturoiul se pune pe coarne, pe frunte, pe spate, făcându-li-se vitelor semnul crucii. Se mai ung şi oamenii cu usturoi în frunte, la coate şi-n genunchi, precum şi uşorii şi ferestrele, pentru a îndepărta demonii nopţii.
Femeia care face colacii pentru Crăciun, se duce în grădină cu mâinile pline de aluat şi zice către pom aşa: „Măr( păr, prun…) astfel de rodnic să fii precum stă aluatul pe mâinile mele”.
În unele părţi, este obiceiul ca în ziua de Ajunul Crăciunului, dascălii tineri bisericeşti să umble cu icoana. Este vorba despre o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos, în mijlocul staulului. Întră în casă şi începe a cânta tropanul naşterii Mântuitorului.
Sfinţirea mesei de ajun în Moldova este foarte veche. Preotul intră în casele oamenilorşi sfinţeşte mâncarea de post. Nimeni nu are voie să descopere masa până nu intră preotul pe uşă. Preotul blagosloveşte masa de post, gustă primul din bucate, apoi cei ai casei.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm pe faţă cu apă curgătoare, luată anume dintr-o vale în care punem şi o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe.. vale, în jos.
Cum s-a răsădit serbarea naşterii lui Iisus la 25 decembrie? Biserica creştină, cea de la început cunoştea numai sărbătoarea de Paşti. Sărbătoarea Naşterii nu datează decât din secolul al II-lea.A fost insituită de Telephor succesorul lui Sixte I-ul, care a fost martirizat în anul 139, după 11 ani de pontificat. La început, data când se sărbătorea Naşterea Domnului era schimbătoare şi se celebra de obicei în luna mai.A devenit fixă în sec. al IV-lea sub pontificatul lui Iulius I-ul , care, după avizul doctorilor în teologie, hotărî ca dată neschimbătoare 25 decembrie sau mai exact, noapte de 24 spre 25 decembrie. În sec. al VIII-ea această noapte se petrece în biserica împodobită cu picturi măreţe şi splendid luminată, într-o atmosferă de cântări sfinte, în citiri, în felurite rituri dătătoare de viaţă şi pline de duioasă poezie. Aşadar sărbătoarea a fost mai întâi în luna mai, a trecut apoi la 6 ianuarie, când Iisus a schimbat apa în vin, în Cana din Galileea; iar introducerea definitivă la 25 decembrie a zilei de naştere a lui Iisus, în biserica romană, a fost făcută de Papa Liberin în anul 354. În biserica bizantină, ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a lui Iisus a fost introdusă după 32 de ani, la 386, de către Sfântul Ioan Gură de Aur.
De unde provine numele de Crăciun? Englezii îi spun Christmas. Francezii –Noel. Italienii-Natale. Germanii – Weihnachten, Christacht. Spanolii – Noche Buena . Norvegienii – Jul. Suedezii- Oel ( joel). Danezii- Juul. Naşterea Domnului este denumită la români printr-un cuvânt propriu, specific numai poporului nostru: Crăciun. Cu privire la originea acestuia, există o îndelungată dispută filologică; totuşi vine din limba latină. Haşdeu îl deduce din latinescul „Crastinum” ;sau din latinescul creatione,creationis adică născut la începutul erei creştine.
Boboteaza este o sărbătoare creştinească, care la 6 ianuarie sărbătoreşte Botezul Domnului în apele Iordanului, îndeplinit de Sfântul Ioan. Curăţirea prin apă este mai veche decât creştinismul,îşi are originea în antichitate. De asemenea un alt obicei se referă la Moşii de Crăciun, obicei care constă în coacerea colăceilor de post înainte de Crăciun şi de dulce de Crăciun. Colăceii se dăruiesc colindătorilor.
Vechi este şi stropitul cu aghiazmă, care se făcea cu o crenguță de laur. La noi, locul laurului a fost luat de busuioc, floare care a căpătat în tradiţia noastră un adânc caracter mistic. Taina Botezului apare în multe colinde, în unele ea fiind prezentată şi figura Sfântului Ioan. Cu Sfântul Ioan ( 7 ian.) se încheie ciclul Sărbătorilor de iarnă.
Obiceiuri şi tradiţii sunt multe, dar datoria noastră a educatoarelor, chiar ca şi părinţi, este să reamintim copiilor aceste obiceiuri. Să nu lăsăm să se uite ceva atât de frumos precum o colindă, o urătură, o stea, o sorcovă, o capră, un urs…Şi nu cred că aceste obiceiuri şi tradiţii aparţin numai copiilor. Ar trebui să ne implicăm şi noi mai mult. Ar trebui să ne amintim să mai mergem cu o colindă, cu o urătură, o sorcovă…..

Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie – Colegiul Național „M. Sadoveanu”, Pașcani

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: , ,