Cuviosul Anastasie, Egumenul Muntelui Sinai (20 aprilie)
Purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Anastasie, în ce chip a fost crescut din tinereţe în dreapta credinţă, se adevereşte din cuvintele lui, pe care le-a grăit despre sine astfel: „Cei ce au văzut pe Hristos în trup, îl socotesc că este prooroc; iar noi, deşi cu ochii cei trupeşti nu l-am văzut, însă îndată, încă din pruncie, L-am cunoscut că este Dumnezeu şi Stăpân Atotputernic şi Făcător al veacurilor, rază a slavei Tatălui, de la Care am învăţat a-L mărturisi. Iar Sfânta Lui Evanghelie cu atât de mare credinţă o ascultăm, ca şi cum pe Hristos însuşi L-am vedea grăind cu noi. Iar pe mărgăritarul cel fără de prihană al Preacuratului Său Trup primin-du-l, credem, că pe Hristos însuşi îl primim. Şi când vedem pe icoană închipuirea asemănării Lui celei dumnezeieşti, ca pe însuşi Acela ce priveşte spre noi din cer, îl cinstim, I ne închinăm şi către El cădem”. Prin aceste scurte cuvinte, Cuviosul Anastasie a arătat în ce chip din tinereţile sale, a învăţat a cunoaşte pe Hristos adevăratul Dumnezeu, a crede în El, a se teme cu frică curată, a-L iubi din toată inima şi a-L cinsti în sfintele icoane cu închinăciunea cuvenită lui Dumnezeu. Iar după ce a sosit la vârsta desăvârşită, a lăsat lumea şi cele din lume şi, luând crucea, după porunca Sfintei Evanghelii, a urmat cu osârdie lui Hristos; pentru că, intrând într-o mănăstire, s-a făcut monah. Insă, dorind să se povăţuiască la cele mai mari nevoinţe şi bărbaţilor celor desăvârşiţi să le urmeze în toată fapta bună, s-a dus la Ierusalim, unde, închinându-se cinstitelor şi sfintelor locuri, a mers la muntele Sinai. Acolo, găsind pe mulţi sfinţi bărbaţi sporiţi în faptele bune monahiceşti, a rămas la ei, supunându-se lor şi slujindu-le cu osârdie, ţinând în acea vreme egumenia muntelui Sinai Cuviosul Părintele nostru Ioan Scărarul. Iar pentru smerita lui cugetare, a luat de la Dumnezeu darul cunoştinţei celei duhovniceşti; şi al înţelepciunii celei mari şi a alcătuit cuvinte multe, folositoare de suflet, şi a scris vieţile unor sfinţi părinţi, învrednicindu-se de rânduiala preoţească. Apoi, după Sfântul Ioan Scărarul şi după Gheorghe, fratele lui, Anastasie a fost numit egumen al muntelui Sinai. Şi se lupta cii ereticii, care se numeau “acefali”, adică “fără capete”, scriind mult despre ei. Şi certându-se cu ei, îi mustra, îi biruia şi-i ruşina. Iar acel eres fusese început în Alexandria, pe vremea împărăţiei lui Zenon, de învrăjbitorii şi împotrivitorii Sinodului al patrulea a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, care a fost în Calcedon, şi când acel eres se începea, era în Alexandria un patriarh mincinos, Petru ereticul, care se numea Mogos. Cu acel eres al “acefaliţilor” s-a unit Sevir, care se numea “fără de cap”, din pricina eresurilor celor “fără de cap”, şi care, în vremea împărăţiei lui Anastasie, a răpit scaunul patriarhal al Antiohiei. Deci, pe acei eretici “fără de capete” biruindu-i Cuviosul Anastasie în zilele sale din dumnezeieştile cărţi, se lupta cu ei nu numai în muntele Sinai, ci şi în toată Siria, în Arabia şi în Egipt; pe de o parte, prin scrisorile sale, iar pe de alta, străbătând singur pretutindeni, dezrădăcinând acel eres, gonindu-l şi întărind în dreapta credinţă Biserica lui Hristos. Şi plăcând lui Dumnezeu mai mult decât alţi părinţi, s-a dus la adânci bătrâneţi către Domnul. Iar sfârşitul lui a fost pe vremea împărăţiei lui Iraclie.
Vieţile Sfinţilor, aprilie
Tags: aprilie, Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Cuviosul Anastasie, Dumnezeu, Egumenul Muntelui Sinai (20 aprilie), Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sfinţii zilei, Viețile Sfinților
