Cuviosul Hristofor (30 august)
Despre Cuviosul Hristofor, Ioan şi Sofronie, scriitorii cărţii ce se numeşte Limonar, au scris astfel: Cînd eram în Alexandria şi am mers la părintele Teodul, care era în Sfânta Sofia cea din Faran, stareţul ne-a spus: eu m-am tuns în călugărie în viaţa de obşte a părintelui nostru Teodosie, cea din pustia sfintei cetăţi a lui Hristos, Ierusalimul, şi am găsit acolo pe un stareţ mare, de neam roman, anume Hristofor. Deci, într-una din zile m-am închinat lui, zicând: “Părinte, ai plăcerea şi spune-mi lucrurile tale cele din tinereţe”. Rugându-l eu foarte mult şi stareţul, cunoscând că-l întreb pentru folos, a început a-mi spune astfel: “Fiule, când m-am lepădat de mine, aveam multă căldură şi osârdie spre nevoinţa monahicească. Deci, ziua mă îndeletniceam în slujbe, iar seara tîrziu intram în peşteră, în care mai înainte obişnuiau a se ruga Cuviosul Teodosie şi ceilalţi sfinţi părinţi.
Intrând în peşteră, făceam câte o sută de metanii pe fiecare treaptă şi mă aruncam înaintea lui Dumnezeu, iar toate treptele erau în număr de optsprezece. Intrând în peşteră, petreceam acolo rugându- mă, până ce lovea în toacă de cântarea Utreniei şi atunci ieşeam din peşteră la biserică. Astfel am petrecut unsprezece ani, neschimbîndu-mi pravila aceasta, ostenindu-mi trupul cu postire multă şi cu înfrânarea gândurilor în slujbele ce mi se porunceau; deci, răbdam toată lipsa în necâştigare.
Intr-o noapte, intrând în peşteră şi săvârşindu-mi pe trepte, după obicei, plecările mele de genunchi, şi pogorându-mă la treapta cea mai de pe urmă, am stat. Atunci, deodată m-am simţit într-o răpire şi am văzut toată peştera plină de candele, din care unele ardeau, iar altele nu. Am văzut încă şi doi bărbaţi cu chip luminos, umblând în haine albe şi pregătind candelele. Eu am zis către dânşii: “Pentru ce aţi pus candelele acestea aici şi nu mă lăsaţi să intru să mă rog?” Ei mi-au răspuns: “Candelele acestea sunt ale părinţilor lui Dumnezeu, care se ostenesc”. Eu am zis către dânşii iar: “Pentru ce unele ard, iar altele nu?” Ei mi-au răspuns: “Cei ce slujesc bine Domnului şi-au aprins candelele, iar cei leneşi nu şi le-au aprins!” Eu iar am zis către dânşii: “Faceţi bine şi spuneţi-mi, candela mea arde sau nu?” Ei mi-au răspuns: “Osteneşte-te şi te roagă şi o vom aprinde”. Eu am zis: “Mă rog totdeauna şi n-am făcut altceva până în vremea aceasta”. După cuvintele acestea mi-am venit în sine şi n-am mai văzut pe nimeni.
Atunci am zis către mine: “O, Hristofore, ai trebuinţă de osteneli mai mari ca să-ţi aprinzi candela!” Deci, dimineaţă am ieşit din mânăstirea mea şi m-am dus în muntele Sinai, neluând nimic cu mine, decât numai haina cu care eram îmbrăcat. Petrecând eu în Muntele Sinai în multe osteneli şi nevoinţe 50 de ani, am auzit un glas, zicându-mi: “Hristofore, du-te în mânăstirea ta, în care te-ai ostenit mai înainte, ca să te odihneşti acolo cu părinţii tăi!” Cuviosul Hristofor, spunînd aceasta despre sine, a mai vieţuit puţin după aceea şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Acelaşi părinte Teodul ne-a spus nouă – adică lui Ioan şi lui Sofronie -, că părintele Hristofor, mai înainte de mutarea sa, a zis aceasta: “Într-una din zile am ieşit din mânăstirea mea şi m-am dus la Sfânta Cetate Ierusalim, ca să mă închin şi să sărut Crucea cea făcătoare de viaţă. După ce am fost acolo şi m-am închinat Domnului, când voiam să ies, am văzut pe un frate oarecare stînd în uşile din mijloc ale bisericii. Acela nici nu intra, nici nu ieşea, şi doi corbi zburau fără de frică înaintea feţei lui, ameninţîndu-l cu aripile şi nelăsîndu-l să intre. Eu am înţeles că acei corbi erau demoni şi am zis către cel ce stătea: “Frate, spune-mi pentru ce stai în mijlocul uşilor şi nu intri?” El mi-a răspuns: “Părinte, iartă-mă că sunt bîntuit de gânduri. Un gând îmi zice: Mergi şi te închină cinstitei cruci şi o sărută! Iar alt gând îmi zice: Ba nu, du-te mai întâi şi săvârşeşte-ţi lucrul şi vei veni să te închini altă dată!” Eu, auzind acestea – zice Sfântul Hristofor -, l-am luat de mână şi l-am dus în biserică, şi îndată au plecat de la dânsul corbii aceia. Apoi l- am făcut să se închine cinstitei Cruci şi Sfântului Mormânt al Domnului, şi după aceea l-am lăsat să plece cu pace.
Acestea mi le-a spus Cuviosul Hristofor – zice Teodul -, de vreme ce mă vedea îndeletnicindu-mă mult la lucrurile mânăstireşti; iar de rugăciune neîngrijindu-mă, ca să ştiu că se cuvine a cinsti mai întâi pe cele duhovniceşti, şi după aceea a săvârşi slujirile cele trupeşti. Fericiţii părinţi Ioan şi Sofronie, auzind acestea, le-au scris spre folosul celor ce le citesc şi le ascultă, şi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru.
Vieţile Sfinţilor, august
Tags: august, Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Cuviosul Hristofor (30 august), Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sfinţii zilei, Viețile Sfinților
