Stiri »

12 februarie 2020 – 16:00 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 72 din ianuarie 202064 views

Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole

Din suferinţă se naşte înţelegerea

Submitted by on 31 martie 2016 – 19:00No Comment | 705 views

Suferinţa poartă lumini diferite şi are rezultate diferite de la persoană la persoană. Pentru unii suferinţa este o experinenţă grea sau amară, iar ghimpele ei înţeapă şi lasă urme greu de vindecat.

suferintaÎnţeleptul Solomon scria referitor la viaţa omului că: “toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui” Eclesiastul (2:23). Există suferinţe pe care omul învaţă să le îndure şi suferinţe care par de nesuportat şi care biciuiesc trupul, inima şi sufletul şi toate poartă cu ele o simplă întrebare: de ce?

Până când va trebui plătit tributul acesta al suferinţei? Care este rodul său? Odată cu căderea în păcat al strămoşilor noştri Adam şi Eva a apărut şi suferinţa. Dumnezeu nu o elimină de pe pământ pentru că prin ea am fost răscumpăraţi. Ea este focul cel curăţitor al sufletelor noastre. Prin răstignirea lui Iisus pe cruce a fost răstignit şi păcatul, iar EL, Domnul nostru ne-a mai dăruit o şansă la adevărata fericire.

Liviu Rebreanu spunea: ”Numai prin suferinţă creşte şi rodeşte iubirea cea mare, cea adevărată şi biruitoare”. Sfinţii părinţi ne sfătuiesc că atunci când vedem că unui om îi merge rău să ne aducem aminte de dreptul Iov care multe a pătimit, dar credinţa nu şi-a lepădat-o. Nu există om drept pe pământ care să aibă mai multe nenorociri ca Iov. Dumnezeu nu lasă niciodată pe omul drept şi bun să sufere pentru că l-a părăsit, ci pentru că vrea să-l încununeze cu mai multă slavă şi să-l vadă mai strălucitor şi mai luminos. Aşadar să nu ne mirăm când un om drept este încercat cu multe nenorociri sau la tot pasul este pândit de primejdii. Motivul este atacul celui rău care aruncă în acel suflet  cu tot felul de ispite. Dar toate aceste încercări cumplite le va transforma Dumnezeu în mari cununi, care vor străluci precum soarele.

Stareţul Ambrozie de la mănăstirea Optina spunea: ”Nu trebuie să uităm că în epoca noastră sofisticată şi copiii mici sunt afectaţi duhovniceşte de ceea ce văd şi aud. Prin urmare este nevoie de purificar, iar acest lucru se realizează prin suferinţă fizică… Trebuie să înţelegem că nimănui nu îi este dăruită fericirea cerească fără suferinţă. ”Unele fapte mari şi unele caractere frumoase se nasc din suferinţă aşa cum cele mai frumoase flori se nasc din spini. Ea este cea mai bună doctorie pentru salvarea sufletului. Aşa cum unele pastille amare vindecă rana sau cum doctorul taie cu bisturiul pentru a vindeca rana tot aşa este pentru suflet şi suferinţa. Prin ea se spală rugina păcatului şi sufletul se înfrumuseţează şi luminează mai puternic şi se apropie mai uşor de Dumnezeu. Se spune că ochiul care lăcrimează îl vede mai uşor pe Dumnezeu.

Vremea vieţii noastre trece mai mult cu nori negri decât cu cer senin, mai mult în furtună decât în linişte mai mult prin valuri în faţa cărora simţi că te scufunzi. Dar în marea acestei vieţi deşi simţi că te scufunzi întinde mâna catre Mântuitorul şi te va ridica. Nu te va lăsa să te scufunzi nici să te îneci. Să strigi la Mântuitorul din toată inima cu credinţă ”Doamne ajută-mă!” şi cu siguranţă el te va încuraja cu vocea blândă şi iţi va arăta şi iţi va îndrepta paşii spre liman.

Aici pe pământ bucuria este amestecată cu tristeţe. De cele mai multe ori când privim cerul vedem şi norii. Rar este cer senin. După ploaie vedem curcubeul. Trandafirul este frumos şi ne încântă cu mirosul îmbietor, dar când vrem să-l rupem, să-l purtăm cu noi, ne înţeapă şi ţepii lui devin usturători… Durerile ne învaţă să fim credincioşi.

Dumnezeu transformă suferinţa în izvor de sfinţenie şi de bucurie. Pe acest altar pe care ne aducem jerfele sufleteşti şi trupeşti va răsări bucuria veşnică şi fericirea cea adevărată dacă ştim să trecem prin toate încercările cu răbdare. Fiecare dintre noi avem de dus o cruce şi suntem datori să o ducem până la capăt. Acela care nu vrea să sufere nimic: nici o hulă, nici o bătaie, nici o vorbă mincioasă nu este vrednic de Rai.

Dumnezeu nu ne-a dat o cruce pe care să nu o putem duce. Înainte de a ne dărui crucea El a cântărit-o cu mâinele Sale cele iubitoare şi a măsurat-o cu raţiunea cea dumnezeiască ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Când îţi va fi mai greu atunci Iisus va fi lângă tine, îţi va şterge lacrimile şi îţi va ridica crucea şi o parte din drumul tău Va merge alături de tine, cărând El în locul tău. Când te simţi abandonat El nu te părăseşte. El ne priveşte cu ochii iubirei şi ai milei. Iisus spune: ”Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi avea odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi povara mea este uşoară”. (Matei11,28-30)

Să ne aducem aminte de nemurirea sufletului şi că suntem simpli călători pe un pământ străin. Dumnezeu zice lui Isaia: Ascultă, prorocule, strigă şi zi aşa înaintea poporului: Tot trupul omului este iarbă şi toată slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Să nu uităm că trupul este muritor şi că sufletul este nemuritor. Ca să ajungem în patria cerească să ne ţinem strâns mană de mană şi să rămânem în biserica lui Hristos să rămânem şi să ne închinăm la Crucea lui Hristos şi să fim fii iubiţi ai Măicuţe Sfinte.

Drumul sau calea spre desăvârşire trece în mod obligatoriu prin proba ispitelor, a încercărilor sau a necazurilor de tot felul fără de voie, a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Nu putem gusta din bucuriile Raiului, fără a gusta din cupa amară a încercărilor. Ele sunt o probă morală, de mai scurtă sau mai lungă durată, de mai uşoară sau mai grea intensitate, pe care trebuie să o trecem, pentru a dobândi mântuirea sau cununile nemuririi. Fiecare astfel de probă trecută adaugă cununii un nou şi preţios nestemat. Poarta de trecere de la bucuriile efemere, trupeşti şi lumeşti, la cele înalte, duhovniceşti şi neperitoare este deseori o poartă a suferinţei. Credinţa şi rugăciunea, răbdarea şi nădejdea sunt cele mai puternice medicamente sufleteşti pentru înfruntarea suferinţelor

Apopei Roxana

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: , , , ,