Stiri »

1 iunie 2019 – 12:10 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 64 mai 2019148 views

Hai cu noi nr. 64 mai 2019

Hai cu noi nr. 64 mai 2019
Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză

Duhovnicul și arta păstoririi frumoase a sufletului

Submitted by on 28 septembrie 2018 – 18:30No Comment | 129 views

Etimologic vorbind, Duhovnicul ( slavonă, duhoviniku) este preotul care primeşte de la episcop, printr-o hirotesie, puterea şi permisiunea de a săvârşi Taina spovedaniei şi de a îndruma pe credincioşii parohiei sale, încredințată ca o turmă, căci Dumnezeu nu se întoarce dinspre oaia cea cuvântatoare ce s-a pierdut: „când vine catre Mine, nu pot să-i iau cinstirea cea dintâi; nu pot să n-o număr cu celelalte nouăzeci și nouă de oi.” Devine astfel părinte duhovnicesc sau părinte spiritual al credincioşilor. Sunt de părere că un duhovnic bun este cheia către cuvântul lui Dumnezeu, întrucât te ajută să descoperi viața lăuntrică, să începi să comunici cu Domnul, iar prin Taina Sfintei Spovedanii te rupi, măcar periodic, de tumultul vieții cotidiene, de necurăția ce ne înconjoară în societatea de astăzi, de păcat. Ca să auzim glasul tăcerii avem nevoie de linişte sufletească, lucru nu foarte ușor de dobândit prin forțe proprii. Cu sprijinul unui duhovnic bun ne apropiem mai ușor de Împărăția Cerurilor.
Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâți pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea, în condiţiile în care merg la duhovnic, trebuie să-şi mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei înşişi ca păcătoşi, să-şi recunoască partea de vină înaintea lui Dumnezeu şi că doresc să fie iertaţi de păcatele pe care le-au făcut.
Preotul care primeşte mărturisiri de păcate şi care are puterea iertării pãcatelor este preotul duhovnic. Duhovnicia nu se dă odată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de duhovnic. Preotul primeşte puterea iertării păcatelor şi primeşte calitatea de ascultător de mărturisiri. Cine nu are duhovnic este ca şi mort sufleteşte, nu îşi găseşte odihna şi liniştea.
Este esențial de știut că nu preotului ne spovedim, ci Domnului Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care este în ceruri şi vrea ca noi să ne mântuim, vrea să fim curați sufletește în primul rând, deci, fericiți. Conform unor studii din sociologie, fericirea, normalitatea și etica sunt evidențiate ca fiind relative. Fericirea, pentru omul cufundat în monotonia unei vieți în secolul vitezei, poate fi un concept moale, lingvistic vorbind. Care e finalitatea ei? Aș putea spune că mântuirea, însa îmi tremură un gând pe buze… Cum își trăiește nefericirea unul care doar pare fericit? Aici e nevoie de mai mult decât a reflecta la absolutul garantat de mântuire. E nevoie de un duhovnic bun.
Duhovnicul niciodată nu te va primi să te certe, el se poartă cu blândeţe şi iubire, toate le înţelege şi e dispus să se roage pentru tine şi pentru familie, pentru că însuşi Iisus Hristos este iubirea şi mângâierea noastră: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi dezlega păcatele, acelea vor fi dezlegate, cărora le veţi ţine, acelea vor fi ţinute”. Fericitul Augustin spunea că: „Bună este spovedania păcatelor, când în urma ei vine îndreptarea”.
Din experienţă proprie, vă spun că eu de la 12 ani merg să mă spovedesc, pentru mine duhovnicul e ca un tată, el mi-a făcut cunoștință cu Dumnezeu, mi-a spus acea vorbă bună când eram lipsită de nădejde și speranță. Mărturisesc că nu am fost „dusă” la biserică de părinți sau sub formă de obligație, ci mi-a plăcut să merg singură. La început m-au atras predicile părintelui meu duhovnic, pline de harul lui Dumnezeu, uneori cu aluzii amuzante, cu umor fin, diplomat, dar care ascundeau o mare înțelepciune. Așa l-am simțit eu pe Dumnezeu, care vorbea prin intermediul acelui om cu părul alb și ochii atât de albaștri încât puteai vedea cerul, puritatea, lumina divină.
Orice nelămurire am avut, el mi-a oferit o altă perspectivă şi mi-am dat seama că lucrurile pe care el mi le spunea se adevereau. Când nu ascultam, rău îmi era şi nu înţelegeam unde greşeam. Îmi doresc ca toţi copiii, viitori tineri, adulți, să-l roage pe Hristos să le dea un duhovnic care să îi ajute să cunoască dragostea Dumnezeiască. În timp am reușit să îmi confesez multe nuanțe ale tinei sufletești, mai întai părintelui duhovnic și apoi părinților mei. Părintele își lua răgaz și apoi îmi oferea sfatul cel mai bun, iar la problema tipic adolescentină – ce să mă fac, nu am prieteni? – m-a inclus într-un proiect în care m-am implicat de-a lungul unor ani de atunci, unde am cunoscut oameni frumoși, și datorita lui nu mă mai frămantă lipsa prietenilor. Prin el lucrează Dumnezeu, iar eu am găsit liniștea spirituală.
Tot duhovnicul meu este singurul căruia pot sa îmi destăinui unele din tribulațiile lăuntrice, tristețea care îmi pare eternă uneori, căci bunica mea la care țin enorm suferă de Alzheimer și nu mă mai recunoaște adesea. E o durere pe care mi-o alină doar Dumnezeu, care lucrează prin vorbele frumoase, îmbărbătoare, consolatoare, ale părintelui duhovnic.
Alături de părintele duhovnic, prin rugăciunile lui, am început să înțeleg treptat rolul vieții creștinești. Personal, mai întâi am încercat să împlinesc cuvântul lui Dumnezeu și acesta a fost un început promițător, pentru că exersând, acum reușesc cu ușurință să ascult și să aplic învățătura dată de Dumnezeu, atât de simplă dar atât de profundă, întrucât se bazează pe iubire mai întâi de toate. Față de sine, față de aproape, iertare, mulțumire si credință.
Consider că este bine să ne spovedim de mici, la un singur părinte, pentru că pe parcurs el ajunge să ne cunoască, ne devine prieten, ne cunoaşte sufletul şi ştie ce sfat să ne dea. „Cel ce face un legământ cu duhovnicul trebuie să i se mărturisească acestuia şi se creează o legătură indisolubilă între cel care se spovedeşte şi cel care ascultă spovedania”, spunea F. M. Dostoievski.
În acest sens, cred că cei fără de duhovnic au o mare lacună spiriuală: „Fiecare are o mamă, are o învăţătură, are un crez”.
Duhovnicul pătrunde dincolo de atitudinile si gesturile afișate în spatele cărora ne trădează personalitatea atât față de alții, cât și de noi înșine. Dincolo de toate aceste aparențe frivole, el sesizează persoana unică, cea dupa chipul si asemănarea lui Dumnezeu. Este o putere mai mult duhovnicească decât psihică (ne ajută cu mult mai mult decât un psiholog o poate face), fiind un sol al harului dumnezeiesc ce presupune o rugăciune atentă.
Așadar, consider că fiecare tânăr are nevoie de un duhovnic căruia să i se confeseze, mai ales în perioada plină de încercări, și anume adolescența. Acum apare nevoia de un îndrumător alături de care să cunoaștem cuvântul lui Dumnezeu, energia care creează şi te creează. „Vieţuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primeşti, El te va învia şi te va lumina.”
Tu nu ai fost vreodată trist? Tu n-ai simțit vreodată că ți-e sufletul plin și că te apasă? Ori poate ți-e sufletul pustiit şi, pur și simplu, nimic din tot ceea ce faci parcă nu mai are scop pentru tine. Atunci când ți-e viața goală şi simți că ai vrea ca cineva sa te asculte şi să te înțeleagă. Cineva, ceva care să îți spună cum să faci ca să fii într-adevăr aşa cum poate doar în aparențe eşti – fericit. Dar în lume puțini sunt cei care mai ascultă. Tu nu ai vrut vreodată ca din tumultul lumii și al muncii să te poți opri o secundă şi să Îl întrebi pe Dumnezeu Însuși: „Doamne, cum să fac mai departe?”
Surprinsă am fost și eu când am simțit pentru prima oară că pot face asta, că pot sta de vorbă cu Dumnezeu despre toate lucrurile mărunte care mă înconjoară și pe care de multe ori nu reușeam să le înțeleg. A fost prima mea spovedanie deplină. A fost pentru prima oară când am reușit să văd în duhovnicul meu cel mai fin psiholog și cel mai apropiat prieten. Fericiți cei care au gustat deja din bucuria unei astfel de revelații.
Când merg la Sfânta Spovedanie, mă ascultă cu răbdare, descâlcind în liniște toate firele ghemului de gânduri din mintea și sufletul meu, ca mai apoi să le adune ușor cu răspunsuri simple și să le așeze cu grijă, restaurându-mi înapoi pacea în suflet. Mă cunoaște mai mult decât reușesc să o fac chiar eu, pentru că ştie mereu ce și cum să îmi spună pentru ca eu să îmi dau seama singură cum să fac. E ca o întâlnire cu mine însămi, încercând să îmi reamintesc cine sunt, să îmi pun ordine în gânduri şi în simțiri. Când plec, simt că plutesc. Lumea capătă strălucire şi sens, iar eu simt că îmi pot găsi din nou loc într-însa.
Uneori, însă, e mai greu decât pare să aplici cuvântul Domnului Iisus Hristos în lumea aceasta plină de ispite, plăceri şi răutăți. Timpul te împinge într-un val de tulburări şi te simți purtat de circumstanțe, e greu să îți ții mereu crezul viu şi nepătat. Atunci îmi amintesc de cuvintele nemuritoare ale Duhovnicului: „Îți vorbesc precum unei fiice ale mele, ca să trăiești în credința cea adevărată, în viață, trebuie să înveți să trăiești în lume, dar în afara ei.”
Îmi amintesc de ochii lui iubitori şi calzi şi de privirea lor pătrunzătoare, care ştie mereu când să mă întrebe cu înțeles: „Oare chiar asta vrei sa faci?”. Aşa îmi găsesc drumul în viață, aşa găsesc răspuns şi alinare: purtând în suflet peste tot unde mă duc chipul şi vorbele duhovnicului, îngerul păzitor al vieții mele.
Așadar, multe dintre reuşitele mele sunt datorate, în mare parte, părintelui meu duhovnic, căci dânsul a fost acela care a sădit în sufletul meu speranţe spre care singură nu aş fi năzuit vreodată. Dacă vorbesc despre mine, spun că vorbesc despre lucrarea lui, căci împreună am împărţit bucuriile, speranţele, gândurile, dar şi temerile, necazurile, încercările şi neajunsurile pe care Domnul le-a îngăduit în drumul meu.
În Biserică am înţeles ce înseamnă viaţa adevărată şi cum trebuie ea trăită. Aici am găsit modele vrednice de urmat, aici sufletul meu a aflat ce este credinţa adevărată, unde duce iubirea de Dumnezeu şi de semeni, care sunt roadele răbdării, unde sunt (ne)limitele iertării, ce înseamnă rugăciunea adevărată şi multe alte lucruri la care alţii încă mai caută răspuns.

Popuțoaia Georgiana, Cl. a XI-a G
Colegiul Național „M. Sadoveanu”, Pașcani

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: , , ,