Stiri »

27 mai 2022 – 19:47 | Comentariile sunt închise pentru Buletin Parohial Hai cu noi 99 pe aprilie 202254 views

Share
Facebook
0
Twitter

Linkedin

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole

Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători!

Submitted by on 22 aprilie 2016 – 15:14No Comment | 29 views

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, pașii mei s-au îndreptat în acest Sfânt Post mai des ca altă dată, înspre Biserica ,,Sfinții Voievozi’’ din Săvinești, județul Neamț, spre bucuria sufletului meu care cântă un imn de recunoștință și de mulțumire ce se înalță pe aripi de iubire la Cer, ori de câte ori este în spațiul iubirii autentice, în spațiul Învierii Lui Hristos, în spațiul bisericii ocrotite de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

foto1De ce e sufletul meu atât de bucuros când sunt prezentă la Sfintele Taine (Sfântul Maslu, Spovedania, Sfânta Împărtășanie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie) săvârșite în Biserica ,,Sfinții Voievozi’’? Fiindcă primește în dar apa vie a credinței autentice, fiindcă este hrănit sănătos cu merinde duhovnicești care îi potolesc într-un mod autentic foamea de roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea.

Cum am mai spus și altă dată, zgârcenia nu mă mai caracterizează când ajung în acest spațiu al dăruirii și comuniunii și vă voi dărui și vouă, dragi cititori ai cuvintelor mele din această hrană duhovnicească oferită de cuvântul de învățătură al părintelui paroh Petru Munteanu în Duminica Sfintei Cruci, fiindcă cred cu adevărat că:  Dar din dar se face Rai. Nu știu dacă am reușit să transmit corect mesajul duhovnicesc al Pr. Munteanu, dar o să fac ascultare de Sfinția sa, care ne îndemnă mereu să împărtășim proapelui nostru din cele auzite la o predică, din cele trăite la o Sfântă Liturghie, la un Sfânt Maslu, care ne îndeamnă să devenim și noi semănători în ogorul Lui Dumnezeu.

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Cu acest cuvânt dumnezeiesc a început Sfânta Evanghelie ascultată în Duminica a 3-a din Postul Paştelui, închinată Sfintei Cruci.

Oricine voieşte să vină după Mine. Cuvântul Lui Hristos, nu silește, ci ne cheamă să ne alegem calea prin voința noastră liberă, fiindcă prin propria voință am devenit robi ai păcatelor și tot prin voința noastră liberă trebuie să ne vindecăm de boala trupească și sufletească cauzată de acestea.

foto2Fără iubire nu este libertate, fără libertate nu este iubire ne-a spus Pr. Munteanu. Dumnezeu care este Izvorul iubirii ne-a înzestrat ca pe îngeri, cu darul cel mai de preț, cu liberul arbitru. Libertatea e cel mai frumos dar de la Doamne. Dumnezeu ne-a dăruit libertatea, dar de noi depinde cum o folosim, într-un mod responsabil, trăind în spațiul Învierii Lui Hristos, în spațiul iubirii, nădejdii, credinței, acceptării voii Lui Dumnezeu, sau într-un mod iresponsabil, confundând-o cu libertinajul și trăind în spațiul morții și al păcatului, în spațiul lumii consumeriste în care libertatea prost înțeleasă domnește cu mare cinste.

Viața e un permanent război duhovnicesc, e o luptă permanentă între bine şi rău, între urât şi frumos, între iubire şi ură, între compasiune şi nepăsare, între pace şi război, între nădejde şi deznădejde, între credinţă şi necredinţă, între bucurie şi tristeţe, între adevăr şi minciună, între dreptate şi nedreptate, între egalitate şi inechitate, între smerenie şi mândrie, între simplitate şi modernism, între curaj şi laşitate, s.a. m.d. De noi depinde cine câştigă în aceste lupte ale vieţii, păcatele sau virtuțile creștine și morale. Alegerea ne aparţine. Noi avem libertatea să decidem pe cine iubim şi cui slujim cu credinţă şi iubire: Bunului Dumnezeu, care este Calea, Adevărul, Viața sau vrășmașului diavol, domnul tuturor răutăţilor şi urâciunilor.

Mântuitorul Iisus Hristos, bătând la uşa sufletului nostru doreşte să intre înlăuntrul inimii noastre în fiecare clipă, dar nu forţează uşa acesteia. De noi depinde dacă decidem să-I deschidem şi să-L poftim să intre în casa sufletului şi a inimii noastre. Bunul Dumnezeu ne face zilnic această ofertă. „Iată, stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”. (Apoc. 3, 20) Așadar, Dumnezeu ne iubește nespus de mult, însă iubirea Sa nu este o iubire condiționată. Acesta nu ne spune: te iubesc ca să mă iubești, ci te iubesc oricum, te iubesc chiar dacă nu îmi dăruiești întreaga ta inimă, ci doar o bucățică din ea, te iubesc fiindcă ești copilul meu drag, te iubesc fiindcă te-am creat după chipul și asemănarea mea. Te iubesc ca să bei și tu din apa vie a iubirii și să înveți lecția dăruirii și iubirii necondiționate, lecția libertății responsabile. Dumnezeu nu ne forțează să-L iubim și să-I slujim, nu ne forțează să Îl urmăm pe drumul Golgotei Sale, El așteaptă răbdător și iubitor, ca dorința de a-L urma să ne aparțină, să izvorască din lăuntrul nostru. Bunul Dumnezeu nu ne cere să-I dăruim forțat lacrima pocăinței care ne albește Haina Sfântă a Botezului pe care am înnegrit-o folosindu-ne într-un mod iresposabil darul libertății, Dumnezeu nu ne vrea sclavi, ne vrea liberi și fericiți.

foto3Omul poate fi sclav și fără sa fie pus în lanțuri tot la fel cum poate fi liber chiar dacă este în lanțuri. Libertatea responsabilă e cheia ce îţi deschide uşa Raiului, libertatea iresponsabilă e cheia ce îţi deschide uşa iadului. Libertatea responsabilă te ajută să fii liber chiar dacă eşti în lanţuri, cea iresponsabila te face sclav fără să fii legat cu lanţuri, fiindcă dacă îţi iroseşti viaţa slujind patimilor te faci rob al acestora. Iar când Îl iubeşti pe Bunul Dumnezeu nu te mai interesează dacă eşti legat în lanţuri, trupul nu mai e pe primul loc, ci sufletul. Și sufletul e fericit şi liber și se înaltă spre Cer pe aripi de bucurie sfântă, când Îl iubeşti pe Dumnezeu şi Îl mărturiseşti cu multă iubire chiar dacă trupul e legat cu mii de lanţuri. Părintele Munteanu ne-a îndemnat să învățăm ce înseamnă să fii liber și fericit de la mucenicii și sfinții închisorilor, icoane vii ale creştinătăţii româneşti, care deși erau legați în lanțuri erau mai liberi decât temnicerii lor care se temeau să rostească salutul pascal: Hristos a înviat! care se temeau să rostească numele Mântuitorului Hristos. Sfinții închisorilor au cunoscut adevărata fericire și libertate în iadul închisorilor unde au scris jurnale de fericire, spre mirarea multora care nu au înțeles cum poate fi un om fericit în închisoare. De ce au gustat din fericirea autentică cei legați în lanțuri în închisori? Fiindcă și-au făcut inima lor – tron al Împărăției Lui Hristos și lăcaș al Duhului Sfânt, fiindcă ei au au înţeles că Hristos este: bucuria, lumina cea adevărată, fericirea, este totul.

De la cine ne-a mai îndemnat Pr. Munteanu să învățăm ce înseamnă cu adevărat să fii liber? De la sfinții care mergeau pe drumul muceniciei ca la nuntă, de la creștinii din anii prigoanelor creștine care se rugau în catacombe și care nu mai puteau trăi fără rugăciune, fără Hristos. Chiar dacă stiau că prețul comuniunii cu Hristos era libertatea lor, era viața lor, ei nu renuțau la rugăciune, ei nu renunțau la întâlnirea cu Hristos. Liberi și conștienți de pericolul la care se expuneau, ei strigau cu glasul sufletului lor: Nu mai putem trăi fără Hristos! Numai cu Hristos suntem cu adevărat liberi și fericiți, numai cu Hristos vrem să trăim, viața noastră i-o dăruim Lui Hristos cu iubire și bucurie! Să învățăm, așadar, de la acești creștini autentici lecția libertății responsabile, conștiente și lecția lepădării de sine.

Domnul nostru drag așteaptă să ne dorim liber și conștient să ne lepădăm de sine și să ne rastignim sinele pe crucea din inima noastră. Părintele Munteanu ne-a spus că în inima noastră trebuie sa fie o cruce și un tron și ne-a îndemnat ca pe cruce să nu-L mai răstignim pe Hristos, ci să ne răstignim sinele în bratele iubirii Lui Hristos, iar pe tron să nu mai stea sinele nostru, ci pe tronul inimii noastre să Îl chemăm cu multă iubire pe Hristos, inima noastră sa devină o Împărăție a Lui Dumnezeu, inima noastră să devină Biserica Acestuia.

A ne lepăda de sine înseamnă a ne lepăda liber și conștient de egoismul nostru, de mândria noastră, înseamnă a conștientiza că nu suntem centrul universului și buricul pământului, că nu suntem mici dumnezei și că dacă ne urmăm pe noi înşine nu putem să-L urmăm pe Hristos, nu putem fi următori ai Crucii Lui. A ne lepăda de sine înseamnă să ne izbăvim de păcatul adorării de sine – izvor de mândrie și slavă deșartă, izvor de lăcomie, trândăvie și orbire spirituală și să ne golim de noi, umplundu-ne din plinătatea tuturor, astfel încât să putem spune cu credință: Doamne Iisuse Hristoase, de acum nu mai trăiesc eu. Tu trăieşti în mine, prin Sfintele Taine şi prin sfintele virtuţi. Ţie se cuvine slava şi mulţumirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea. Pr. Munteanu a spus în cuvântul de învățătură că: A-ți lua Crucea înseamnă a-ți asuma suferința într-un mod conștient și liber. Fără asumarea cu bucurie a crucii nu ne putem mântui, fiindcă: Fără Cruce nu este Înviere și fără Înviere nu este Cruce. Toată viața noastră, de la botez până la mormânt, crucea trebuie, așadar, să ne însoțească.

foto4Scriam într-un alt articol că: Răstignirea Lui Iisus este cea mai frumoasă declarație de dragoste a Lui Dumnezeu față de omenire și că fericiți sunt cei ce îngenunchează la picioarele Mântuitorului cu credinţă, evlavie şi cu profundă recunoştinţă și Îi spun cu glasul minţii, al sufletului şi al inimii lor: Îţi mulţumesc Doamne că prin răstignirea Ta pe Cruce mi-ai dat şansa mântuirii! Doamne îţi mulţumesc că prin răstignirea Ta ai spălat murdăria tuturor păcatelor lumii acesteia şi murdăria păcatelor mele! Îţi mulţumesc Doamne că ai sfărâmat porţile iadului şi ai deschis uşa Raiului, îţi mulţumesc că acum nu îmi mai este teamă de moarte. Doamne Îţi mulţumesc că ai schimbat crucea din semn al torturii şi al batjocurii, din semn al morţii, în semn al învierii şi al biruinţei asupra morţii. Îţi mulţumesc că ai făcut din cruce, emblema şi pavăza  creştinismului. Îţi mulţumesc Doamne şi pentru sănătate şi pentru boală, Îţi mulţumesc pentru bucuriile, dar şi pentru tristeţile mele, Îţi mulţumesc pentru zilele frumoase şi pentru cele mai puţin frumoase. Îţi mulţumesc că ai îngăduit să beau şi paharul nedreptăţii, al umilinţei, al sărăciei, al judecăţii, al suferinţei, al încercărilor. Îţi mulţumesc că am suferit şi din cauza minciunilor, falsităţii, vicleniilor, clevetirilor, orgoliilor, egoismului, invidiei, urii, semenilor mei. Aşa, m-ai ajutat să învăţ multe lecţii de viaţă: lecţia credinţei, lecţia îndelung-răbdării, lecţia smereniei, şi nădejdii, lecţia încrederii în pronia Ta. Aşa am învăţat că orice încercare are un scop, deşi nu am înţeles aceasta de la început. Îţi mulţumesc Doamne că m-ai călit şi întărit, îţi mulţumesc că m-ai învăţat cum să mă ridic când am fost doborât/ă sub greutatea crucii mele. Îţi mulţumesc Doamne că m-ai purtat în braţele Tale iubitoare şi ocrotitore  atunci când nu am mai putut înainta pe drumul Golgotei mele. Îţi mulţumesc Doamne că nu m-ai părăsit nicio clipă pe cărarea vieţii mele, deşi poate meritam să fiu părăsit/ă pentru necredinţa mea. Îţi mulţumesc Doamne că m-ai ajutat să câştig multe lupte împotriva vrăşmaşului diavol. Îţi mulţumesc Doamne, pentru darurile cu care m-ai înzestrat şi care mă ajută să depăşesc multe obstacole ce-mi apar în cale. Îţi mulţumesc Doamne că Te răstigneşti şi azi din iubire pentru mine şi întreaga lume şi mă hrăneşti cu sfânt Trupul Tău şi-mi dai să beau scump Sângele Tău, pentru a mă întări în lupta cu cel rău şi pentru a nădăjdui la viaţa veşnică. Îţi mulţumesc Doamne că m-ai ajutat să înţeleg că după orice furtună soarele e şi mai strălucitor, că după orice cădere te poți ridica. Îţi mulţumesc că m-ai învăţat să vin la Tine cu curaj, să Te caut când sunt ostenit/ă şi împovărat/ă, fiindcă Tu mă iubeşti şi eşti lumina ce alungă întunericul din viaţa mea. Îți mulțumesc Doamne că Te întâlnești cu mine în spațiul Învierii Tale, în spațiul unde cârtirea, nemulțumirea, deznădejea, necredința, nerecunoștința nu își au locul. Îți mulțumesc Doamne că Jerta Ta de pe Cruce și sfânta Înviere a Ta m-au întărit și mi-au dat putere și curaj de a mă lupta împotriva păcatului de orice fel și m-au transformat dintr-un smochin fără de roade într-un măslin cu rod bogat de fapte bune și plăcute Ție.

Pr. Munteanu ne-a îndemnat să ne purtăm Crucea spirituală conștient și liber și să luptăm cu curaj împotriva răului, fără să cârtim și să ne văităm mereu în încercările vieții: Of, of! Văleleu și văleleu! Nu mai pot și nu mai pot! De ce să nu ne mai văităm mereu sub greutatea Crucii? Fiindcă așa cum ne-a spus și Pr. Arsenie Papacioc: Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători! Puterea smereniei, împreună cu puterea mărturisirii îl îmbracă pe om în puterea Crucii, în puterea biruinței și a învierii. Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renăscut prin sângele Său și Dumnezeu te mântuiește în fiecare clipă. Fii, așadar, LUPTĂTOR!  Ce mărgăritare duhovnicești, prețioase  ne-a dăruit părintele Arsenie Papacioc, mărgăritare care să ne ajute să conștientizăm că Puţina suferinţă a Crucii, ne scapă de veşnicia morții, așa cum au conștientizat sfinții și mucenicii care au primit cu bucurie chinurile la care erau supuși, iertându-și și iubindu-și călăii.

Așadar, ferice, de cei ce au mereu in fața lor, imaginea prezenței și ajutorului Lui Dumnezeu în viața lor. Ferice de cei fără temeri şi frici de tot felul, ferice de cei curajoşi şi credincioşi care nu evită să se confrunte cu tot ce le oferă viaţa, şi bun şi rău, însuşindu-şi astfel multe lecţii care-i călesc, care-i înţelepţesc, care le liniştesc sufletele şi inimile, care le întăresc credinţa, nădejdea, indelung-rabdarea, care îi învaţă ce înseamnă prietenia, solidaritatea, compasiunea, iertarea şi iubirea necondiţionată. Aceştia nu îşi vor urî şi ocoli duşmanii, nu se vor da în lături de la sarcini dificile şi epuizante, nu se vor teme că nu pot face faţa tuturor problemelor vieţii, nu se vor simți doborâți sub greutatea Crucii lor spirituale,  findca au mereu în faţa lor, imaginea prezenţei şi ajutorului Lui Dumnezeu în viaţa lor.

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

foto5Ferice de cei ce Îl urmează pe Hristos! A fi următor al Lui Hristos înseamnă să trăiești viața Lui Hristos, înseamnă să trăiești doar în spațiul Învierii Sale și nu să fii creștin căldicel care slujește la doi domni, și Lui Iisus și lui mamona. A-l urma pe Hristos înseamnă a împlini poruncile Lui Dumnezeu, înseamnă a face doar Voia Sa și nu voia ta, înseamnă a nu-L căuta și primi pe Hristos în viața ta doar din când în când, doar ocazional, doar două trei ore la Sfânta Liturghie. Urmarea Lui Hristos este o comuniune și o întâlnire permanentă cu Acesta. Urrmarea Lui Hristos înseamnă să renunțăm a ne iubi pe noi înșine, înseamnă să murim față de noi și față de ,,eul’’ nostru, înseamnă să pășim mereu pe urmele Lui Hristos, să-I dăruim întreaga viață ca pe o jertfă de bună mireasmă duhovnicească și să-L iubim pe Domnul Dumnezeu din toată inima noastră, din toată puterea noastră și din tot sufletul nostru în orice clipă a vieții noastre. A-l urma pe Hristos înseamnă a-ți duce cu credință și demnitate Crucea spirituală pe drumul Golgotei tale, fără să îți dorești o altă cruce mai ușoară, fără să-ți dorești a mai tăia din ea, conștientintizând că Dumnezeu în marea Sa dragoste ne dă Crucea de care avem nevoie și pe care o putem purta după măsura puterii noastre.

Înfiptă în mijlocul Postului, Crucea este scară și ușă spre Împărăția Cerurilor, ne-a mai spus Pr. Munteanu. Așadar, când se prăznuiește înjumătățirea Sfântului Post Biserica ne ridică privirile spre Sfânta  Cruce ca să vedem strălucind biruința luminii Învierii Lui Hristos, ca să conștientizăm că fără Cruce nu gustăm bucuria Învierii, ca să conștientizăm că fără Cruce nu ne vom întoarce ACASĂ.

Să împletim postul cu rugăciunea, să împletim credința cu iubirea și nădejdea și să încercăm cu toţii să ne purtăm crucea spirituală cu credinţă, bucurie şi nădejde, fără a-L împovăra pe Mântuitorul nostru cu toate crucile noastre aruncate cu cârtire și necredință de pe umerii noştri. Să-L iubim și să-L mărturisim pe Hristos şi să-L uşurăm de povara greutăţilor noastre, să nu-L răstignim în fiecare clipă cu greșalele, păcatele și patimile noastre şi să ne dorim să fim vrednici următori ai Lui. Să ne înarmăm mereu cu cugetarea cumplitelor dureri ale Stăpânului nostru şi aşa le vom linişti pe ale noastre şi le vom răbda cu iubire, bucurie, smerenie şi credinţă.

Să nu ne dorim comori pe pământ, să ne adunăm comori în Cer. Să însetăm și să flămânzim de Dumnezeu, să avem mereu un dor de El, să Îl iubim mai mult şi să-I mulţumim pentru iubirea, mila, grija Sa părintească, împlinindu-I poruncile, respectând toate legile Sale. Să-I răspundem Lui Dumnezeu cu dragoste pentru dragoste. Să iubim și să cercetăm Biserica care este mai înaltă decît toate cerurile, care este mai tare decât stânca, care este nădejdea nooastră, mântuirea noastră, tărâmul sfințeniei. Să ne iubim aproapele şi să ducem o viaţă bineplăcută Lui Dumnezeu. Să conștientizăm că purtarea Crucii cu credinţă, mulţumirea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu îi aduc omului bucurie, fericire şi binecuvântare. Amin!

Cristina Toma

Tags: , , , , , , ,