Stiri »

9 ianuarie 2021 – 11:30 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 83, decembrie 2020 și Retrospectiva 202025 views

Share
Facebook
0
Twitter

Linkedin

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole

Familia creştină – strădanie pentru o viață sfântă, în iubire, adevăr, înțelegere și credință

Submitted by on 28 septembrie 2018 – 15:19No Comment | 337 views

„Fără taina familiei nu poate fi înţeleasă nici taina Bisericii, şi fără sfinţenia Bisericii nu poate fi înţeleasă nici sfinţenia familiei. Cununia este binecuvântată de Biserică în calitatea ei de icoană a iubirii dintre Hristos şi Biserică, dintre Dumnezeu şi umanitate. Niciodată familia nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural, ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende, pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine veşnice.”
(Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
Potrivit învăţăturii de credinţă Ortodoxă, familia reprezintă aşezământul divin creat de Dumnezeu în rai, prima societate naturală, o legătură indisolubilă dintre bărbat şi femeie (Fac. 2, 18, 21-24). Familia este cea dintâi instituţie, izvor al tuturor celorlalte, unitatea primordială a întregii societăţi. Legătura care se realizează între un bărbat şi o femeie devine mai puternică decât orice legătură de sânge, căci a spus Dumnezeu: va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup (Fac. 2, 24).
Dacă, în Vechiul Testament, familia era o legătură naturală, firească, dintre un bărbat şi o femeie, odată cu naşterea creştinismului, ea este ridicată de Hristos la rang de Taină. Căsătoria, prin care se întemeiază familia, devine taină mare (Ef. 5, 32), prin care cei doi soţi primesc binecuvântarea şi harul Duhului Sfânt, care îi ajută în îndeplinirea scopului ei şi în împlinirea şi desăvârşirea dragostei dintre soţi. Legătura dintre bărbat şi femeie este văzută ca model al legăturii dintre Hristos şi Biserică.
Motivul căsătoriei este iubirea dintre soţi, iar scopul acesteia este întreit: în primul rând, ajutorul reciproc (Fac. 2, 18), apoi naşterea de copii (Fac. 1, 28), şi nu în ultimul rând, ferirea de desfrânare (1 Cor. 7: 2).
Soţii sunt datori să se iubească şi să se cinstească (1 Cor. 7, 3), să fie fideli unul altuia, să-şi iubească copiii, asigurându-le bunăstare materială, dar şi o bună educaţie. Copiii, la rândul lor, trebuie să-şi cinstească părinţii, să-i asculte, să-ajute şi să se roage pentru ei, atât cât sunt în viaţă, cât şi după moarte.
Biserica îndeamnă pe membrii familiei să petreacă viaţa într-o atmosferă de rugăciune, avându-L în felul acesta mereu pe Dumnezeu în mijlocul ei, fiind conştienţi că tot ceea ce fac trebuie să fie spre mântuire.
Rolul şi rostul familiei este foarte important, dacă avem în vedere că ea menţine continuitatea biologică a societăţii prin copii, dar şi pe cea culturală, din tată în fiu, prin educaţie.
Cu toate acestea, familia creştină, ca şi toate celelalte instituţii cu rol formativ-educativ, luate ca valori tradiţionale, se confruntă cu o reală criză.
Dintre plăgile care afectează grav familia prima ar fi adulterul, adică legătura intimă nelegitimă a unei persoane căsătorite cu o altă persoană decât soţul/soţia sa legitimă. Ea rupe legătura de iubire binecuvântată dintre soţi, fiind o trădare, o încălcare a jurământului conjugal.
Urmările adulterului sunt stingerea dragostei binecuvântată de Dumnezeu, distrugerea familiei.

Individualismul, egoismul, care determină pe atâţia să vadă în relaţia dintre soţ şi soţie numai goana după plăcerea erotică şi fuga de obligaţiile care decurg dintr-o legătură de familie, au ca urmare atitudinea de neacceptat, de dezinteres faţă de unul din scopurile căsătoriei şi al familiei, adică naşterea de prunci, urmată de creşterea şi educarea lor. Aşa apare fenomenul abandonării copiilor sau avortul. Avortul este ucidere asupra unei fiinţe care nu se poate apăra, un păcat împotriva unui dar al lui Dumnezeu, copilul.
Divorţul este o practică destul de folosită astăzi în România, sursele statistice arătând că una din trei familii apelează la el. El este o urmare firească a dispariţiei iubirii şi respectului dintre soţi. Dacă înainte principalul motiv al divorţului, îngăduit şi de Biserică, era adulterul, cu vremea motivele s-au înmulţit şi s-au diversificat, contribuind tot mai mult la slăbirea şi distrugerea familiei.
Dar familia creştină se confruntă astăzi şi cu un atac ideologic.
O întreagă propagandă în mass-media încearcă să ne inoculeze ideea că familia este o instituţie depăşită, iar bunul familist este anacronic. Se insinuează tot mai des imagine a cuplului liber, de orice orientare sexuală, ca substitut al familiei tradiţionale.
Astfel, concubinajul sau convieţuirea fară căsătoria religioasă este foarte practicat. În realitate, el nu urmăreşte decâ satisfacerea plăcerii trupeşti, reprezentând un pericol pentru adevărata viaţă de familie. Constituirea legală a cuplurilor de persoane ce aparţin minorităţilor sexuale şi adoptarea copiilor de către asemenea cupluri, precum şi producerea de către persoane necăsătorite, pe cale artificială, a copiilor, lovesc puternic taina familiei.
Familia îşi va putea reveni din această criză doar atunci când oamenii nu se vor mai privi ca obiecte, ci ca subiecţi chemaţi să se mântuiască unul pe celălalt.
Locul în care ia naştere familia creştină nu poate fi altul decât Biserica, prin lucrarea Duhului Sfânt în Taina Sfintei Cununii, când cei doi soţi devin un singur trup.
Pentru că Biserica este „locul de naştere”, dar şi mediul normal în care ar trebui să se manifeste familia creştină, preoţii ei au marea datorie de a o ocroti, de a o revigora, prin diverse activităţi de catehizare, atât a celor căsătoriţi, dar mai ales a celor ce vor să întemeieze o familie.
„Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Sfinţitorul nunţii celei tainice şi preacurate şi legiuitorul nunţii celei trupeşti, păzitorul nestricăciunii şi chivernisitorul cel bun al celor de trebuinţă vieţii.” (Rugăciune din slujba de Cununie)
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ni învăţat ca întotdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare şi păzeşte de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi pe soţul meu (soţia mea), pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruieşte-i sănătate şi deplină înţelepciune, ca să-şi poate împlini datoriile după voia şi poruncile Tale. Fereşte-l(o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-l(-o) în dreapta credinţă şi în dragoste desăvârşită, ca să lucrăm împreună faptele bune şi ne întocmim viaţa după sfintele Tale aşezări şi porunci. Că a Ta este stăpânirea şi puterea în veci.” (Rugăciunea soţilor unul pentru altul)

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica

Tags: , , , ,