Fiecare are povestea lui
„E frumos la noi la biserică, mă bucur să văd că este înghesuială, pentru că e bine să fie aglomerat și la biserică, nu doar în altă parte. Credința în Bunul Dumnezeu ne ghidează viața și cred cu tărie că Dumnezeu dorește să avem mereu gândul cel bun cu noi și să facem doar lucruri plăcute Lui. Din păcate nu reușim tot timpul și îmi pare rău când greșesc. Vă doresc doar bucurii și mulți ani!”, Marcela Lazăr.
„Cânt de 63 de ani la cor, sunt câțiva băieți care au voci foarte plăcute auzului, dar, din păcate, nu se mai respectă regulile de altă dată, vin, se îmbulzesc în față și nu e bine. Am lucrat în Uzină, 33 de ani, și veneam la biserică să dau Sfânta Liturghie, iar părintele Filip îmi spunea să merg sus la cor, că eu știu ce am de făcut. Chiar dacă lucram schimbul trei, dormeam câteva ore după care veneam la biserică. Corul, pentru mine, înseamnă mulțumire sufletească. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că reușesc să ajung și să particip la Sfânta Liturghie.” Filip Ana
„Credința este cea care ne dă putere să mergem mai departe.
Am vrut să fiu în înțelegere cu toată lumea, comunitatea săvineșteană este bună, credincioasă, unită. Cânt la cor de 20 de ani, pentru că pentru mine, participarea la Sfânta Liturghie, înseamnă o inimă plină de bucurie și un suflet curat și când ajung acasă le dau și celorlalți din bucuria mea.” Atudosiei Ana
„Faci bine, bine găsești!, acesta este principiul după care mă ghidez în viață. Îmi place foarte multe să activez la cor. De micuță am fost crescută în sânul bisericii și am transmis acest fapt și copilului meu, care a primit o educație tot în spiritul «bine faci, bine găsești»”. Lenuța Blănuță
„Să credem și să avem încredere în Dumnezeu, că toate le vom birui”, Ana Răduc.
Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fiecare are povestea lui, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu