Stiri »

6 noiembrie 2020 – 18:20 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 81, octombrie 202040 views

Share
Facebook
0
Twitter

Linkedin

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Cateheză

Frânturi din copilăria Sfântului Nectarie

Submitted by on 6 noiembrie 2020 – 20:18No Comment | 9 views

Frânturi din copilăria Sfântului Nectarie

Unul dintre cei mai iubiți sfinți,
Sfântul Nectarie Traumaturgul
S-a născut la 1 octombrie 1846,
în nordul Greciei, în orășelul
Silivria din provincia Tracia,
care se afla sub ocupație turcească.
Se trăgea dintr-o familie simplă
și credincioasă, dar foarte săracă,
Care își creștea copiii în respect
față de credința strămoșească –
Credința ortodoxă – singura formă
de păstrare a identității de neam,
Singura formă de rezistență
în fața invadatorului otoman.

Părinții care l-au crescut în frică
și dragoste de Dumnezeu se numeau:
Dimos (Demostene) Kefalas,
marinar originar din Epir și Balou
(Balasia sau Vasiliki) Triandafilidi
din Silivria, iar el a primit la Botezul său
Care a avut loc la Biserica „Cuvioasa
Xenia Romana”, în data de 15 ianuarie,
Numele Anastasie, fiind al cincilea copil
din cei șapte din a lui simplă familie.
Frații săi au fost: Dimitrie, Grigore,
Smaragda, Sevasti, Mărioara și Haralambie,
Căruia i-a lăsat moștenire prin
testament, cele două case părintești.
Încă de mic copil a fost un copil
foarte inteligent, cu dorința de a ști
Cât mai multe lucruri noi, și de
a deprinde tainele vechii limbi grecești,
În care erau scrise majoritatea cărților
de cult și ale Sfinților Părinți.

Tatăl Sfântului Nectarie era „harnic
ca pârâiașul de pe ogor, când agricultor,
Când luptându-se cu marea, smerit
ca un bob de grâu” în al Domnului ogor.
Mama sa era o „grecoaică ortodoxă,
ce-și uda în fiecare zi cele de-ale gurii
Cu lacrimile nădejdii”, iar bunica
i-a fost model pe calea iubirii și desăvârșirii.
Sfântul și-a iubit mult de tot familia
și, cu ochii umeziți de lacrimile iubirii
Își amintea cu nostalgie de iubirea lor infinită
și de credința lor nestrămutată
Și-n bucurii, și-n dureri, dar mai ales
când viața-i era tulburată și încercată,
Când se simțea lovit de mii de puteri
ale întunericului răutății și nedreptății,
Când era însetat și flămând de iubire sfântă –
izvor al rugăciunii și simplității.

De la a sa mamă preacuvioasă a învățat
să scrie și să citească de la 5 ani,
Iar de la bunica lui a deprins primele
învățături de credință și rugăciuni.
Așadar, de mic a fost crescut
„în învățătura și povața Domnului”
Care l-a înzestrat „cu firea cea bună”
și cu înțelepciunea vârstnicului.

Bunica cu chip ridat și păr de nea,
îmbrăcată mereu cu o rochie veche și sărăcăcioasă,
I-a insuflat dragostea de Dumnezeu
și Maica Sfântă și i-a predat lecția frumoasă
A rugăciunii curate și adânci – declarație
de dragoste fierbinte, rostită cu sinceritate,
Dialog autentic, permanent și smerit cu
Dumnezeu și doxologie pentru Divinitate.
Când a învățat Psalmul 50, copilul Anastasie
repeta apăsat cuvintele stihului:
„Învăța-voi pe cei fărădelege căile Tale”,
arătându-se astfel chemarea Domnului
De a fi învățător al Bisericii Sale,
de asemenea, minunat este faptul
Că de la vârsta de șapte ani, tăia
și cosea foi de hârtie, cu tot sârgul
Ca să alcătuiască o carte unde dorea
„să scrie cuvintele Domnului”.

Chemarea de a predica „cuvântul
Domnului Dumnezeu” din copilărie a avut.
Aceasta s-a vădit din obiceiul de
a se urca pe scaune, de pe care predici a ținut,
Ca și cum se afla la un amvon, uimind
pe toți cu memoria sa cuprinzătoare,
Cu care a fost înzestrat de Dumnezeu,
pe Care-L mărturisea ca un om mare.
Așadar, Anastasie al cărui nume în
limba greacă se traduce „Înviere”,
De mic copil a fost atras ca un magnet
de Biserică și de sfintele slujbe,

Șfântul Nectarie a terminat școala primară
și următoarele trei clase, în Silivria.
Dar cum avea un dor adânc de studii,
ce posibilitățile părinților săraci, întrecea,
A fost nevoit să plece la Constantinopol,
unde pe atunci elenismul înflorea.
A intrat vânzător la o tutungerie,
să-și ajute familia și să studieze, doar așa putea.

De multe ori cu ochii umeziți de dor de
bunica lui – suflet minunat care îl veghea
Din veșnicie „unde Creatorul îi orânduise
un loc bun” , Sfântul Nectarie își amintea
Ziua plecării cu vaporul la Constantinopol,
unde un nou capitol din viața sa începea.
Își amintea de copilul îmbrăcat cu haine
de dril și cu scufie împletită, ce atunci avea
Cam treisprezece ani, își amintea de copilul
cu tot avutul adunat într-o micuță boccea,
„Sărac lipit pământului”, fără bani de vapor
al cărui căpitan cu ironie și dispreț îl privea,
Fiindcă era un „sărăntoc”, care spre
Constantinopol să călătorească, nu putea.
Surâsul batjocoritor al căpitanului, ce pe
tristul și necăjitul copil nu îl înțelegea,
Ca un pumnal, sufletul delicat și încercat
al lui Anastasie, fără milă împungea.
Acesta, așezat într-un colț pe chei privea
cu tristețe spre marinarii care încercau
Să pună în mișcare vaporul, și în mintea lui
o mulțime de întrebări îl măcinau:
Doamne ce să fac? Să rămân aici în patrie,
fără să pot studia, fără să învăț carte,
Și să înțeleg Sfânta Scriptură, Vechiul Testament?
Să rămân cu toate visurile aruncate
În aste valuri? Pe când Sfântul Nectarie
așa gândea, vaporul din loc nu se urnea.
Ce pățise oare mășinăria de nu putea porni
din loc? Ce lucru ciudat, atunci loc avea?
Ceva pățise vaporul, deși marinarii se duceau,
veneau, și din răsputeri se luptau
Să-l pornească ca să-și liniștească căpitanul
ale cărui năpraznice înjurături îi speriau.
Cu neputință era de urnit vaporul, când
pentru o clipită, căpitanul se uită în spate
Și privirea lui se întâlni cu a băiatului cu
ochii înlăcrimați, care prin timide șoapte
Cerea să fie ajutat: „ia-mă, ia-mă și pe mine”
și, atunci îi făcu semn să urce pe vapor.
Copilul dintr-o săritură fu pe punte,
și își salută patria de care știa că-i va fi tare dor,
Făcu aceasta, cu o strângere de inimă, apoi,
deodată, pe vasul ce nu pornea deloc,
Se simți o tainică putere, ce-a apărut odată
cu copilul, și așa vaporul se urni din loc.
Acea putere își avea izvorul în crucea cu
Lemn Sfânt, pe care copilul o purta la gât.
Era o cruce dăruită de bunica lui dragă și
aceasta îl ocrotea de tot ce era rău sau urât.

Mai târziu, după câțiva ani, pe când pe
Marea Mediteraneană, din nou sfântul călătorea
Spre Sfintele Locuri din Palestina, unde
cu dor adânc de Dumnezeu, să se-nchine, dorea,
Pe mare s-a iscat o grozavă furtună și,
vaporul pe care se afla, era gata să se scufunde.
Cuprins de o spaimă mare, „vedea cum
i se apropie sfârșitul cumplit, în adâncul mării”.
Atunci, deși înspăimântat de moarte,
își aminti de cuvintele și sfaturile bunicii:
„Dacă vreodată, băiatul meu, te vei găsi
pe mare, în primejdie de a te îneca,
Leagă crucea undeva și arunc-o pe ape.
Se vor liniști deodată.” Fără a mai pregeta,
Sfântul Nectarie și-a desfăcut cureaua,
a coborât pe copastie și a aruncat crucea în mare
Spunând: „Oh, Doamne, cât de bun ești în veac!”,
cu credință puternică și tare.
Și iată că în câteva minute, totul s-a schimbat,
marea învolburată, încet, încet s-a liniștit,
Și vaporul plutea din nou ușor pe marea domolită,
căci năpraznica furtună s-a potolit.

După ce spaima de moarte a trecut,
Sfântul Nectarie a tras cureaua din apă, și a pălit
Când a văzut că nu mai este prețioasa Cruce
cu Lemn Sfânt, s-a întristat și deznădăjduit,
Fiindcă această cruce era tot ce avea el mai sfânt,
dar când au ajuns la Jaffa, a auzit
Pe marinari strigându-l: „Vino, prietene, vino
să-ți iei comoara”, atunci îi întrebă mirat
Cum de au găsit-o, și când a aflat c-au gasit-o
la timonă, după ce un zgomot i-a atenționat
Și după ce căpitanul să vadă ce este acolo,
ordin a dat, mult de tot, sfântul s-a bucurat.
Pe marinari, să nu-i dea crucea prețioasă după
ce au găsit-o la timonă, inima nu i-a lăsat.
După ce și-a recuperat Crucea sfântă, Domnului
I-a adus doxologie, și din nou a simțit
„Urcând în el o nemăsurată putere tainică,
de viață dătătoare” și care mereu l-a ocrotit…

Cristina Toma

Tags: