Stiri »

30 aprilie 2020 – 23:40 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 75 aprilie 202056 views

Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză, Comunitate

„Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt și literatura de sertar

Submitted by on 5 aprilie 2020 – 13:17No Comment | 78 views

„Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt și literatura de sertar

Conceptul de literatură de sertar a apărut în critica literară românească după anul 1989. Literatura de sertar face referire la caracterul evaziv, subversiv al unor manuscrise care nu erau agreate de ideologia comunistă. Odată publicate, puteau pune în pericol profesia sau chiar viața autorului. Din acest tip de literatură face parte Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt.
„Jurnalul fericirii” și literatura de sertar
Nicolae Steinhardt termină de redactat textul capodoperei sale Jurnalul fericirii în anul 1972. Dat spre lectură câtorva prieteni apropiați, ajunge în atenția Securității, care îl confiscă. Autorul încearcă reconstituirea jurnalului, rezultând un manuscris de circa 750 de pagini față de prima redactare, care avea 570 de pagini.
În anul 1975, Securitatea îi înapoiază lui Nicolae Steinhardt prima versiune, cu condiția de a nu o mai difuza. Aceste versiuni sunt ascunse la prieteni, iar câte un text dactilografiat ajunge la Paris, la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Prima versiune a Jurnalului fericirii este publicată la editura Dacia în anul 1991. În anul 1995, apare la Paris Journal de la félicité, iar în același an, la Bologna, apare Diario della felicità.
Destinul internațional al Jurnalului fericirii va fi confirmat în anii următori prin alte traduceri în limbile: ebraică, maghiară, greacă și spaniolă. Nicolae Steinhardt își intitulează cartea Jurnalul fericirii chiar dacă descrie scene atroce: bătăi, umilințe de tot felul, opresiune, încarcerări și crime. Este jurnalul fericirii de a ajunge la cunoașterea celor nouă fericiri, nouă chei care deschid ușa împărăției Cerurilor, expuse de Mântuitorul Iisus Hristos în predica de pe Munte.
În aceste fericiri s-a recunoscut autorul, prigonitul pentru dreptate. Cel smerit, cel blând, cel milostiv, cel curat cu inima, care a cântat pacea, cel ocărât.
Aspecte esențiale din „Jurnalul fericirii”
Jurnalul fericirii poate fi catalogat drept un document acuzator despre închisorile politice comuniste. Și totuși farmecul cărții nu vine din confruntarea inegală cu un sistem represiv, ci din frământările ființei care își dovedește superioritatea prin calitățile disprețuite de comuniști. Calități precum finețe, cultură, eleganță, omenie, demnitate, milă, smerenie, răbdare, înțelegere și compasiune pentru ceilalți.
Scrise la mulți ani după ce au avut loc, evenimentele nu sunt relatate în ordine cronologică. De aceea, între imaginile din închisori sunt intercalate amintiri din tinerețe, copilărie și adolescență. De multe ori, o plimbare pe străzile Londrei anilor ‘30 este încadrată de relatarea unei bătăi crunte primite în închisoare sau de aducerea aminte a unei discuții filosofice sau teologice cu ceilalți deținuți. Trebuie spus că autorul Jurnalului fericirii a fost deținut politic, petrecând 5 ani în închisorile comuniste (1959-1964). Pentru Steinhardt, închisoarea a fost un prilej de a afla și de a-și demonstra la rându-i dragostea creștinească. Evreu fiind, s-a botezat în anul 1960 în închisoare.
În mai toate paginile jurnalului, găsim accentuată ideea de suferință și de purificare prin suferință în cadrul creștinismului. Prin credință, Nicolae Steinhardt avea să descopere că singura bogăție e aceea de „a ne bucura că trăim”, că fiecare obține ceea ce vrea doar dacă își dorește cu adevărat. Doar cu neprecupețit sacrificiu, cu încăpățânare, înfruntând lenea, aceasta fiind, de fapt, lupta vieții.
Detenția în ansambul ei și în fiecare moment al ei este o încercare atât în înțelesul capcanelor de tot felul, cât și în cel religios, de ispită.
Încercarea implică un risc, de aceea depășirea ei se constituie într-o aventură. Din acest motiv, Jurnalul fericirii poate fi citit ca roman al aventurii spirituale.
Jurnalul fericirii nu vorbește doar de perioada în care Nicolae Steinhardt a fost deținut politic. Sunt frecvente referirile la copilărie, la perioada de dinaintea arestării, dar și la perioada de după eliberare. Unitatea acestor fragmente este o coagulare a ideii de viață morală. Persoanele care apar în jurnal sunt persoane exponențiale: ale Răului (atei, filosofi fără orizont, torționari, turnători, oameni care au făcut pact cu Diavolul) și ale Binelui (eroi, martiri, scriitori de geniu, mărturisitori ai lui Hristos, oameni iubitori de frumos).
Jurnalul fericirii este o expoziție a sufletului, o mărturisire de credință, o ars poetica. Reprezintă jurnalul unei convertiri, nu doar spre Hristos, ci spre viață, spre societate, spre cultură, umanitate și regăsirea Eului.

„Jurnalul fericirii” lui N. Steinhardt și literatura de sertar

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: