Stiri »

30 aprilie 2020 – 23:40 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 75 aprilie 202056 views

Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză, Comunitate

Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne!

Submitted by on 5 aprilie 2020 – 13:11No Comment | 6 views

Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne!

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă,
deși nu merit a Ta iubire și milostivire!
Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă,
deși nu merit a Ta iertare și ocrotire,
Fiindcă sunt cea mai păcătoasă din lumea
asta mare, greșesc în fiecare clipă,
Greșesc necontenit, fără să conștentizez
că din timpul vieții, e păcat să faci risipă!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne!Greșelile mele sunt câtă frunză și iarbă,
cât nisipul tuturor mărilor și oceanelor.
Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă,
ca să pot rezista ispitelor diavolilor!
Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă,
ca să nu devin prietena ori sclava lor!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
căci fără Tine, niciun păcătos nu poate
Să pună început bun în viața lui și
să se înveșmânte în haina pocăinței adevărate!
A pocăinței sincere curate, care îți dezgheață
inima cu ajutorul lacrimilor fierbinți,
A pocăinței, care îți albește Haina Sfântului Botez,
pe care foarte neatenți și indiferenți,
O murdărim cu mâlul păcatelor și patimilor
noastre, cu mâlul gros al urâciunilor,
Al necredinței, egoismului și invidiei,
al judecății, lăcomiei, mândriei și orgoliilor.
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
căci altfel vom dormi un somn spiritual profund,
Un somn pe care-l dorm toți păcătoșii și,
din care nu vom reuși să ne mai trezim nicicând!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
deși cu toții, suntem niște farisei și căldicei,
Deși suntem precum Iuda trădătorul și-n toată clipa
Te răstignim fără milă, ca niște mișei!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne și,
astfel iubirea Ta necondiționată ne va arăta
Cât suntem de mici și josnici, cât suntem
de nerecunoscători pentru grija și iertarea Ta,
Cât suntem de nerecunoscători pentru talanții
cu care ne-ai înzerestrat cu multă dărnicie!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne
și iertarea Ta, model demn de urmat să ne fie
Când trebuie să iertăm greșiților noștri: răutăți,
umilințe, judecăți aspre sau nedreptăți!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
ca să ne vindecăm de boli trupești și sufletești,
Ca să ne vindecăm de orbirea sprirituală și
de lepra sufletească, al căror leac doar Tu Îl ai!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
ca să nu ne pierdem nădejdea la un loc în Rai
Atunci când vom păși în veșnicie, atunci
când vom părăsi această lume trecătoare!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
nu ne pedepsi, Te rugăm, după păcatele noastre!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
milostiv fii nouă, păcătoșilor, deși merităm
Aspre pedepse, deși nu suntem vrednici de
iubirea și iertarea Ta, și mereu Te supărăm
Cu neascultarea, cu nelucrarea faptelor bune
și plăcute Ție, cu neîmplinirea poruncilor,
Cu nerespectarea Legilor Tale, cu sărăcia
inimilor noastre și cu împietrirea sufletelor!
„Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără
de moarte, miluiește-ne pe noi” și ne iartă
Greșeala cea de voie și fără de voie!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne și ne poartă
De grijă, cu iubirea Ta nemăsurată și necondiționată,
miluiește-ne, Doamne, miluiește-ne!
Miluiește-ne, nu ne părăsi, ajută-ne să găsim
drumul spre Acasă, miluiește-ne, ajută-ne
Să Îți deschidem larg ușa sufletelor noastre,
ajută-ne să Te iubim și doar Ție să slujim!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
nu îngădui, Te rugăm, de diavoli rușinați să fim!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
milostiv fii nouă, păcătoșilor ce mult Îți greșim!
Miluiește-ne, Dumnezeule, căci doar de
la Tine putere cu care să învingem răul, primim!
Miluiește-ne, Dumnezeule, miluiește-ne,
ajută-ne început bun în viața noastră să punem!
Miluiește-ne, Dumnezeule, fiindcă doar așa,
cununa prețioasă a mântuirii n-o pierdem!

Cristina Toma

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0