Nu poţi stăpâni marea… dar poţi învăţa să înoţi!
Ce este lumea? Sfântul Ierarh Nifon care se ruga odată pentru mântuirea turmei sale, fiind răpit în uimire, a văzut lumea ca pe O mare nemărginită, plină de nenumărată mulţime de oameni. Ce făceau aceşti oameni? Se sileau cu toţii să treacă marea şi să ajungă la ţărm. Şi aveau aceşti oameni, care înotau în această mare, multe şi mari greutăţi în spatele lor: pietre, pământ, lemne, cenuşă, aramă, argint, aur şi toate materialele de pe pământ.
Credeţi că ajungeau cu toţii la ţărm? Nu, nu ajungeau, fiindcă foarte mulţi se afundau în mare sub greutatea sarcinii din spatele lor. Unii dintre ei aveau sarcinile mai uşoare, dar încercând să înoate, adunau şi ei mai multe greutăţi datorită lăcomiei şi iubirii lor de argint şi, după ce adunau mereu, mereu, se afundau în marea învolburată.
Şi era ceaţă şi întuneric peste toată întinderea mării, iar călătorii care doreau să o străbată erau cuprinşi de deznădejde.
Erau şi călători care nu aveau nicio povară în spate şi aceştia reuşeau să înoate uşor şi repede. Alţii mergeau pe suprafaţa apei, alţii aveau aripi şi zburau pe deasupra mării CU multă bucurie şi veselie pe chipurile lor şi ajungeau repede la malul celălalt.
Unii când stăteau, când mergeau, alţii – deşi se afundau sub povara greutăţilor din spate – mai cereau încă povară, alţii mai aruncau puţin din sarcina lor, dar veneau ceilalţi din urmă şi adunau ce au aruncat ei.
Toată această privelişte te umplea de întristare, fiindcă unul pe altul se dădeau la înecare şi, deşi existau corăbii în care ar fi putut intra, preferau să se înece sub povara lor.
Sfântul Ierarh Nifon era tare nedumerit şi nu înţelegea ce însemnau toate acestea care i s-au arătat în vedenia sa. Atunci a auzit un glas, zicându-i: „Marea este lumea, cei ce înoată sunt oamenii. Felurimea şi deosebirea călătorilor reprezintă treptele de sporire de-a lungul vieţii noastre. Cel ce vrea să ajungă repede la viaţa cea neîmbătrânitoare trebuie să fie om nou în Hristos şi să treacă marea în deplină sărăcie. Pe când cel ce pluteşte încărcat cu multă materie, foarte repede se va îneca în adâncul iadului”.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne arată că: „deşi Harul lui Dumnezeu îl luminează, omul se clatină ca o corabie în vreme de furtună, fiind zdruncinat din toate părţile şi ameninţat de pierire. Şi unde altundeva să-şi pună el toată nădejdea, decât în Dumnezeu. Să strigăm, să suspinăm din toată inima către El, aşa cum strigă cel în primejdie să se înece, să strigăm precum lona din pântecele chitului sau precum Petru ce se afunda în mare. Domnul vede nevoia şi necazul, Domnul vede şi strădania ta şi-ţi va întinde mâna îndată să te ajute. Te va ridica şi va întări piciorul tău pe piatră, şi vei porni iar la luptă, ca un adevărat oştean.”
Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască puterea de a căuta mântuirea sufletului mai mult decât orice bogăţie din lumea aceasta, adică să dobândim împărăţia iubirii şi fericirii veşnice a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Să ne rugăm să nu ne înecăm în marea învolburată a păcatelor, pierzându-ne sufletul nostru, fiindcă nu există pe pământ vreun lucru mai valoros decât acesta. Dacă am pune într-o balanţă, de o parte, lumea întreagă cu toate bogăţiile, frumuseţile şi plăcerile ei, iar de cealaltă parte un singur suflet omenesc, balanţa va înclina spre partea acestuia din urmă. Mântuitorul însuşi ne spune foarte clar: „Ce-i foloseşte omului sa câştige lumea întreagă, dacâ-şi pierde sufletul?” Putem agonisi toate bogăţiile pământului: aur, diamante şi smaralde, putem dobândi toată slava, cinstea şi admiraţia lumii întregi, putem să ne însuşim înţelepciunea şi ştiinţa tuturor neamurilor şi a tuturor înţelepţilor, dar dacă ne-am pierdut sufletul, afundându-l în marea lumii acesteia învolburate sau l-am lăsat să se pângărească prin păcat şi să meargă în iad, am pierdut totul, fiindcă toate se pot reface, se pot dobândi la loc, afară de suflet.
Nu poţi stăpâni marea, dar poţi învăţa să înoţi. E greu să trăieşti frumos şi să rezişti într-o lume în care predomină partea materială a acesteia şi nu partea spirituală, într-o lume în care nu mai sunt respectate poruncile Domnului, unde nu mai există virtuţile creştine, într-o lume plină de răutăţi şi de păcate.
E foarte greu să te poţi lupta cu toate păcatele lumii acesteia: iubire de argint, slujirea la diverşi idoli, mândrie, desfrânare, hoţie, minciună, deznădejde, cârtire impotriva lui Dumnezeu, nepăsare, zgârcenie, împietrirea inimii, slavă deşartă, egoism, invidie, clevetire etc. Noi nu putem schimba lumea CU tot ce este rău în ea, dar putem învăţa să rezistăm într-o lume ca aceasta, putem învăţa să trăim frumos, ducând o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, putem învăţa să biruim răul şi să înfăptuim binele. Putem învinge urâtul, iubind şi dorind frumosul în viaţa noastră, putem să înotăm în marea învolburată a păcatelor lumii acesteia şi să ieşim la suprafaţă, nu ne scufundăm dacă îl luăm pe Dumnezeu drept ajutorul nostru, dacă îl considerăm nădejdea şi izbăvitorul nostru.
Dacă îţi doreşti mântuirea, lupţi cu patimile lumii acesteia, lupţi cu patimile tale şi reuşeşti să îţi atingi scopul vieţii, cel al dobândirii Duhului Sfânt, al mântuirii taje. Dar pentru a ajunge să ştii să înoţi în marea păcatelor, trebuie să îl iubeşti pe Bunul Dumnezeu din toată inima ta şi pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Trebuie să ştii să fii smerit, să fii răbdător, să fii modest, să iubeşti simplitatea, să ai nădejde şi încredere în mila lui Dumnezeu, să te laşi în voia Lui, trebuie să îl strigi pe Domnul – Dumnezeul Tău – mereu, ziua şi noaptea, să ai credinţă puternică, să nu fii egoist şi invidios, să iubeşti rugăciunea şi Biserica, să fii milostiv şi blând, să îţi speli mâlul păcatelor cu lacrimi curate de pocăinţă, să te întâlneşti cu Domnul Iisus Hristos prin Sfânta Taină a împărtăşaniei. Dacă le faci pe toate acestea întotdeauna vei reuşi să ieşi la suprafaţă din mocirla păcatelor, reuşeşti să fii ca O lumină pentru cei din jurul tău, reuşeşti într-un cuvânt să ştii să înoţi chiar şi pe o mare învolburată, aflată în furtună.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania defineşte astfel viaţa: „Viaţa noastră este mare ce se înviforează neîncetat de furtunile necazurilor, patimilor şi smintelilor, trăind, plutim necontenit pe această mare, înconjuraţi de primejdii în orice clipă. Aceste primejdii sunt pricinuite de vânturile ispitelor neaşteptate. Multe căi sunt în această viaţă plină de necazuri, şi pe fiecare dăm de anumite necazuri, pe calea binelui trebuie să luptăm cu răul. Mângâiere ne dă faptul că Dumnezeu nu îngăduie să fim ispitiţi mai presus de puterile noastre, ci ne dăruieşte ajutor ca să putem îndura ispitele.”
Bunul Dumnezeu ne învaţă să înotăm în marea învolburată a lumii în care trăim dacă îi cerem ajutorul ca nişte copii aflaţi în pericol de a se îneca şi ne întinde un colac de salvare dacă dorim cu adevărat să ajungem la ţărm, dacă dorim să luptăm şi noi cu valurile patimilor noastre şi să le liniştim printr-o pocăinţă sinceră şi curată.
Să ne rugăm, aşadar, din toată inima lui Dumnezeu să ne ajute să ajungem cu toţii la ţărmul mării înviforate a lumii în care trăim, să ajungem la ţărmul raiului veşnic, să ajungem „ACASĂ”, unde nu vor mai exista valuri învolburate de viforul păcatelor noastre, ci doar linişte, pace, frumuseţe, armonie şi iubire.
Doamne, Te rog, adânc si fierbinte să mă ajuţi si pe mine să înot în marea învolburată a lumii secularizate în care trăiesc, în marea învolburată de necazuri si ispite a vieţii mele! Doamne, Te rog, ajută-mă să nu naufragiez pe ţărmul celui rău, care abia aşteaptă aceasta! Te rog, ajută-mă ca în noaptea necazurilor mele să nu Te văd ca pe o nălucă, ci să cred fără să mă îndoiesc nicio clipă că Tu eşti corăbierul vieţii mele şi că Biserica Ta e corabia mântuirii mele! Doamne, ajută-mă să înfrunt cu credinţă si curaj orice val furios de ispită, orice vânt năpraznic al patimilor mele!
Doamne, ajută-mă să nu mă îndoiesc niciodată de iubirea şi grija Ta şi să cred cu tărie că Tu mă priveghezi în orice clipă în călătoria mea pe marea vieţii! Ajută-mă să nu mă îndoiesc niciodată, că Tu nu vii cu Harul Tău, atunci când Te chem în sufletul meu, tulburat de furtunile ispitelor! Ajută-mă să cred cu tărie că aşa cum ai intrat în corabia în care se aflau în primejdie apostolii Tăi şi ai potolit năpraznica furtună, aşa potoleşti şi furtuna tuturor gândurilor mele rele, furtuna simţurilor mele păcătoase, furtuna suferinţelor, durerilor, încercărilor, ispitelor şi necazurilor mele, atunci când îmi îndrept privirea spre Tine, atunci când Te chem cu credinţă în ajutor, atunci când mă smeresc şi cred, că doar prin ajutor dumnezeiesc, şi nu prin ajutor propriu voi birui toate furtunile ce se abat asupra mea!
Doamne, ajută-mă să nu fiu puţin credincioasă şi să îndrăznesc să strig la Tine în orice furtună a vieţii mele! Te rog, fii Farul ce risipeşte întunericul adânc dinlăuntrul meu şi din afara mea! Te rog, ajută-mă să iubesc Biserica – Corabia Ta – să o cercetez şi să o cinstesc şi să fiu vajnică apărătoare a ortodoxiei şi să conştientizez că, atât timp cât călătoresc cu această corabie pe marea vieţii, voi reuşi să înfrunt orice furtună, oricât de înfricoşătoare ar fi ea!
Doamne, ajută-mă să ascult doar de glasul lui Hristos Care mă strigă: „Vino!” şi să răspund cu iubire: Vin, Mântuitorul meu! Vin, fiindcă doar Tu mă poţi ajuta să nu naufragiez în furtunile ce mă ameninţă pe marea vieţii! Ajută-mă să nu răspund la glasul vicleanului diavol care mă strigă şi el:„Vino la mine şi viaţa ta va fi mare liniştită” sau de glasul sirenelor ispititoare, care vor să ne îndrăgostim de cântecele lor, ca apoi să ne atragă în adâncul mării.
Ajută-mă, Doamne, să am o relaţie puternică şi vie cu Tine, ca să capăt curaj şi putere, ca să nu devin o fricoasă şi o deznădăjduită în încercările de pe drumul Golgotei mele, ajută-mă să mă pot lupta cu toate stihiile lumii materiale de azi şi cu toate puterile întunecate ale vrăşmaşului diavol!
Ajută-mă, Doamne, să ajung la ţărmul raiului veşnic, să ajung „ACASĂ”, călătorind pe corabia Ta – Biserica Cea Una Sobornicească şi Apostolească, ce are drept catarg Sfânta Cruce a lui Hristos – armă puternică şi tare în războiul duhovnicesc – şi drept motor puternic – sfintele rugăciuni ale creştinilor ce mărturisesc dreapta credinţă. Amin.
Cristina Toma
Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Cristina Toma, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Nu poţi stăpâni marea... dar poţi învăţa să înoţi!, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu
