Pătimirea Cuviosului Conon şi-a fiului său de acelaşi nume cu el – 6 martie
Pe vremea lui Aurelian tiranul trăia în cetatea Iconiei un creştin de bun neam şi temător de Dumnezeu, chemat Conon, având femeie credincioasă. Neavând copii şi arzând de dor să aibă, s-au rugat lui Dumnezeu să le dăruiască unul. Dumnezeu, care aude rugăciunile drepţilor, le-a împodobit viaţa cu un fecior, cărora ei îi deteră numele tot de Conon.
După puţină vreme, femeia s-a dus către Domnul, iar fericitul Conon petrecea toată vremea în rugăciuni, crescându-şi în Domnul pe fiul său.
Făcându-se pruncul de şapte ani, Conon şi-a împărţit toată averea la săraci, iar el, luându-şi pruncul, s-a dus într-o mănăstire, luând chip monahicesc.
Şi-atâta de sfinţită viaţă ducea, că Dumnezeu 1-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Pe bolnavi îi vindeca, pe orbi îi făcea să vadă, pe diavoli îi gonea.
Prin dreptul mănăstirii aceleia trecea un râu, care, la vreme de ploi, se umfla peste măsură, făcând pagube oamenilor dimprejur.
Într-o zi, mai mult ca de obicei, râul s-a umflat aşa de tare, că a făcut o mare înecare.
Poporul Iconiei, spăimântat, a venit la sfântul Conon şi cu glas tânguitor i-a zis:
— Ajută-ne, robule al lui Dumnezeu… Apa ne îneacă, iar de partea cealaltă a rămas popor mult şi nu poate trece dincoace…
Fericitul Conon s-a smerit şi-a zis că el nu-i vrednic să facă nimic.
Dar poporul a strigat din nou. Atunci sfântul a mers la malul râului şi s-a rugat cu putere, cerând Domnului să fciutc poporul aşa precum odinioară pe israeliţi la Marea Roşie.
Şi după ce s-a rugat, apele râului s-au dat în lături, lăsând loc să treacă oamenii şi vitele, scăpând aşa de înec. Pe urmă, sfântul a grăit râului:
— Ascultă porunca Domnului şi adună-ţi apele în matca ta!…
Şi îndată râul, ca un rob, a ascultat, şi şi-a tras apele, adeverindu-se cuvântul Scripturii: „De veţi avea credinţă cât un bob de muştar, veţi zice muntelui: treci de aici, colo, şi el va trece.”
Ajungând slava acestui sfânt până la urechea mai marelui acelui loc, păgânul Domiţian a venit în Iconia, pornind mare asuprire asupra creştinilor. Mulţi au fugit în munţi, iar alţii se lepădau că sunt creştini.
Domiţian a poruncit ca sfântul Conon să fie adus în faţa lui.
Luându-l la început cu binele, Domiţian i-a spus:
— Te ştiu ca om de bun neam, aşa că n-am crezut când mi s-a spus că eşti vătămat de credinţa aceea pierzătoare de suflet a creştinismului…
La aceasta, fericitul Conon a răspuns:
— Scris este a asculta învăţăturile folositoare, nu cele trecătoare. Eu urmez învăţătura lui Christos Domnul, fiindcă singură învăţătura Lui poate mântui sufletul, ca unul ce este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat…
Umplându-se de mânie, Domiţian a poruncit ca fericitul Conon să fie bătut.
Primind suferinţa, Conon a adus mulţumiri Domnului Iisus Christos că 1-a învrednicit să fie asuprit pentru El, iar pe Domiţian 1-a înfruntat, zicându-i:
— Muncile tale nu mă sperie, ci mai vârtos mă fac să iubesc pe Domnul meu.
Aflând că fericitul Conon are un fecior în mănăstire, răul Domiţian, nutrind gând ascuns, a poruncit să fie adus şi el înaintea sa:
Aşadar, fu adus. Era un tânăr ca de şaptesprezece ani.
Domiţian i-a zis:
— Ascultă, tinere… Tatăl tău care a trăit mulţi ani nu e de mirare că-şi doreşte singur moartea. Dar tu, care abia începi a cunoaşte viaţa, răspunde-mi: urmezi voii tatălui tău sau vei face ce-ţi voi zice eu?
Tânărul Conon i-a răspuns:
— Tatăl meu m-a învăţat să cunosc pe adevăratul şi singurul Dumnezeu şi să trăiesc în cuvioşie. Tot de la el cunosc că viaţa aceasta este o moarte, iar că cei ce-o iubesc nu vor cunoaşte viaţa cea veşnică. Aşa că sunt într-un gând cu el şi nu voiesc a urma sfaturile tale.
Domiţian i-a zis cu asprime:
— Aşadar, vrei să primeşti aceeaşi moarte pe care i-o voi da tatălui tău?
Tânărul a răspuns cu seninătate şi cu grăbire:
— Vreau să mor împreună cu tatăl meu, ca să trăiesc împreună cu el în împărăţia Stăpânului nostru…
Încă o dată, Domiţian le-a spus la amândoi:
— Ascultaţi cuvântul meu din urmă: aduceţi închinare zeilor ca să scăpaţi de grele munci…
Bătrânul Conon 1-a înfruntat, spunându-i:
— Oare nu ţi-am grăit de-ajuns, o, crudule om, ca să vezi că noi nu vrem cu nici un preţ să părăsim pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos?…
Mâniat peste măsură, Domiţian a poruncit să fie întinşi pe paturi înroşite în foc, dar ei stăteau pe ele ca pe o stâncă rece şi aduceau laude lui Dumnezeu.
Atunci crudul Domiţian a poruncit să fie aruncaţi într-o căldare cu plumb topit şi cu untdelemn clocotit. Şi aruncându-i, ei iarăşi nu pătimeau nimic, ci ziceau că se simt acolo ca într-o baie rece. Căci Domnul le trimisese înger păzitor, care îi apăra împotriva focului.
Îl atârnară apoi cu capul în jos şi le puseră sub ei fumuri rele, dar Conon, râzând, spunea lui Domiţian:
— O, omule slab de minte!… Nu ne-am temut de focul tău şi ne vom vătăma, oare, de acest fum? şi nimica nu aveau ei de pe urma acestei cazne.
Cuprins de-o oarbă mânie, Domiţian a poruncit atunci să fie tăiaţi cu ferăstrăul.
Mai înainte de a-i supune osândei, sfinţii au cerut voie să se roage lui Dumnezeu.
Conon bătrânul s-a rugat: ,Doamne-Dumnezeul nostru, îţi mulţumim că ne-ai învrednicit să pătimim pentru numele Tău cel sfânt, întărindu-ne în muncile la care am fost supuşi. Pe Tine Te slăvim, Christoase Dumnezeule, Iubitorule de oameni. Dăruieşte pace sfintei Tale Biserici, împotriva tuturor idoleştilor rătăciri. Întinde lauda numelui Tău cel sfânt, păzind şi înmulţind neamul creştinesc. Şi încă Te rugăm, prea mărite Stăpâne, primeşte în pace sufletele noastre, ca porunca tiranului să nu se săvârşească asupra noastră, şi mila Ta să ne ajute până la sfârşit. Ca bine auzind aceasta să-ţi preamărească numele Tău în veci. Amin”
După ce-a rostit aceasta, şi-au făcut amândoi semnul Crucii si şi-au încredinţat duhul în mîinile lui Dumnezeu.
De îndată s-a făcut un cutremur mare, dărâmându-se lăcaşurile idoleşti.
Domiţian a fugit şi s-a ascuns în casa sa.
Atunci, mulţi au crezut şi au cerut a fi cinstiţi cu haina Sfântului Botez.
Iar fraţii de la mănăstirea aceea au venit şi au luat trupurile celor doi sfinţi, îngropându-le cu cinste în ograda mănăstirii şi aducând smerite laude şi închinări Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Amin.
Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I
0
0
0Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Ed. Artemis, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pătimirea Cuviosului Conon şi-a fiului său de acelaşi nume cu el - 6 martie, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sfinţii zilei, Viețile Sfinților, vol. I
