Pătimirea Sfinţilor Mucenici Esper şi Zoi şi a fiilor lor, Chiriac şi Teodul (2 mai)
Sfinţii Mucenici Esper şi Zoi cu cei doi fii ai lor, Chiriac şi Teodul, deşi au fost străini pe pământ ca şi Avraam, tatăl celor aleşi, s-au învrednicit a fi cetăţeni cereşti. Ei au fost cumpăraţi robi de către Catal Romanul şi femeia lui Termia.
Catal, fiind om vestit, a venit de la Roma în părţile Pamfiliei şi s-a sălăşluit în cetatea ce se numea Atalia, unde şi-a cumpărat robi din Frigia, pe aceşti sfinţi mucenici, care erau împodobiţi cu buna credinţă şi aveau nădejde în Domnul, ca unii ce erau din neam creştinesc. Iar Catal, cel ce i-a cumpărat, cu femeia sa şi cu ceilalţi casnici, fiind păgâni, urmau necurăţia închinării la idoli, aducându-le jertfe şi numindu-i zei ai lor. Dar, robii cei credincioşi ai lui Hristos, văzând păgânătatea lor cea deşartă, socoteau lucru greu pentru
ei de a mânca din bucatele care li se dădeau după rânduială, socotindu-le că sunt jertfe ale idolilor; deoarece în casa în care petreceau, erau puşi idoli. Deci, Sfânta Zoi, luând acele bucate, stătea la poartă şi zicea portarului: „Odihneşte-te ziua şi eu, de va fi trebuinţă, te voi deştepta, pentru că destul te-ai ostenit toată noaptea cu mulţimea celor ce ies şi intră la stăpânul nostru, pe care îi atrage credinţa lui cea deşartă, de a se închina zeiţei celei închipuite, care se numeşte Fortuna”. Iar portarul, ascultând cele ce i-a zis, se depărtă puţin şi se odihni în curte aproape de poartă.
Şi erau nişte câini legaţi dinafară de poartă şi dacă veneau străini, afară de oaspeţi, îndată se repezeau la ei. Iar Zoi, văzând că vin săraci şi străini, arunca câte puţin din bucate la câini ca să tacă, iar celelalte toate le dădea la săraci şi la străini, sfătuindu-i să se facă creştini. Ea era rânduită cu slujba casei, ca să hrănească păsările de tot felul ce se creşteau, iar bărbatul şi fiii ei făceau alte lucruri poruncite. Deci toată ziua se osteneau cu slujbele lor, iar la apusul soarelui gustau puţină hrană din bucatele de care ştiau că nu
sunt spurcate cu jertfele idoleşti, căci cu a lui Dumnezeu purtare de grijă li se trimiteau lor de aiurea; şi îşi aduceau aminte de cuvântul Domnului, Care zice: Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă, nu seceră şi nu adună în jitniţe, iar Tatăl Cel ceresc le hrăneşte pe ele.
Odată, fiind trimis fericitul Esper la o slujbă oarecare, fiii lui, Chiriac şi Teodul, au zis către maica lor: „Nu putem să petrecem cu păgânii! Oare nu ne înveţi tu din dumnezeiasca Scriptură, din care ne aducem aminte de cuvântul Apostolului: „Nu fiţi lesne mutaţi la alt jug, ca necredincioşii”? Deci dacă, supunându-ne dumnezeieştilor Scripturi, voim să păzim poruncile Domnului şi nu ne vom duce de la păgâni, apoi într-un număr cu Dânşii ne vom număra de Domnul şi vom primi ca şi Dânşii”. Iar maica a răspuns către fii: „Cum putem să ne ducem de la Dânşii, o, fiilor, pentru că ei ne sunt nouă stăpâni şi au putere peste trupurile noastre?” Grăit-au fiii: „Hristos pentru noi S-a dat pe Sine în mâinile necredincioşilor iudei şi S-a răstignit şi S-a îngropat şi a treia zi a înviat. Dacă şi noi ne vom da trupurile noastre necuratului Catal spre chinuire pentru Hristos şi, muncindu-ne, ne va ucide, apoi ştim că sufletele noastre vor fi vii în veci.
Deci, tu, o, maică, veselindu-te şi bucurându-te, să ne pui pe noi înaintea stăpânului nostru şi ceea ce ne va da nouă Hristos în gurile noastre, aceea vom grăi înaintea stăpânului”.
Şi se găteau amândoi tinerii cei buni, ca nişte viteji nevoitori, spre nevoinţa cea pătimitoare pentru Hristos, căutând vreme când să stea înaintea stăpânului şi să mărturisească numele lui Hristos. Ei ziceau unul către altul: „De ne va da nouă Hristos Dumnezeu să murim pentru Dânsul, apoi ne vom învrednici a-L vedea şi vom fi împreună cu El”. Iar maica lor se temea pentru Dânşii, ca nu cumva, înfricoşîndu-se de munci, să se plece spre jertfa idolească; căci până atunci stăpânii lor nu ştiau de Dânşii că sunt creştini. Şi, nevrând maica să-şi ducă fiii înaintea boierului, au zis către Dânsa: „Pentru ce te temi de acest păgân? Oare nu-ţi aduci aminte ce zice Scriptura? Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat!”
Deci, într-una din zile, venind acasă stăpânul lor, în vremea prânzului de la un loc oarecare, au ieşit înaintea porţilor întru întâmpinarea lui amândoi fraţii, Chiriac şi Teodul, şi au zis: „Bine ai venit, stăpâne al trupurilor noastre celor văzute; căci al sufle-telor noastre celor nevăzute este Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce petrece în ceruri”. Iar Catal, minunându-se de nişte cuvinte ca acestea ale acelor tineri, a zis: „Au înnebunit aceşti copii, pomenindu-mi un nume străin şi numind Dumnezeu şi Domn pe
Acela ce se zice Iisus Hristos. Chemaţi la mine pe tatăl şi pe maica lor”. Şi, ducându-se slugile, n-au aflat pe tatăl, ci au adus numai pe maica lor. Atunci Catal a zis către Dânsa: „Unde este bărbatul tău?” Răspunsa aceea: „Oare nu este cu porunca ta trimis la lucru în satul Tritonia?”
Atunci a zis Catal către Dânsa: „O, de aţi fi fost şi voi acolo la acelaşi Tritonia, nu mi-aţi fi tulburat sufletul, spunând că pe alt Dumnezeu îl aveţi voi de care nici eu, nici altul n-a auzit cândva. Dar acum, nu voi să vă întreb pe voi de acelea de care mi-aţi zis mie, ci după ce Termie, soţia mea, îmi va naşte pruncul (că era însărcinată) şi voi aduce jertfe marii zeiţe Fortuna, atunci vă voi întreba pe voi”. Şi îndată a poruncit ca pe Sfânta Zoi împreună cu fiii ei să-i trimită la bărbatul ei, în satul Tritonia. Deci, fiind ei duşi acolo, se bucurau şi se veseleau, cântând şi grăind fiecare: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La locul păşunii, acolo m-am sălăşluit. Şi iarăşi: Scosu-ne-ai pe noi din iad şi din mâna morţii ne-ai mântuit pe noi. Căci sfinţii socoteau casa stăpânului lor ca iadul, pe Catal ca moartea, iar idolii ca focul iadului.
Iar după o vreme, s-a născut fiul lui Catal şi se prăznuia acea păgânească naştere cu aducere de jertfe idolului cetăţii – zeiţa Fortuna – şi toţi cetăţenii se bucurau împreună cu Catal, prăznuind naşterea pruncului lui. Iar Sfânta Zoi se ruga lui Dumnezeu pentru bărbatul său şi pentru fiii săi ca să nu cadă în ispită. Catal, după păgânescul său ospăţ, a zis către Termia, femeia sa: „Să se veselească acum toţi casnicii şi toate slugile noastre cu prăznuire”. Iar ea a răspuns: „Să se veselească toţi”. Şi îndată, precum la celelalte slugi, aşa şi lui Esper, femeii lui şi fiilor, le-a trimis din ospăţul jertfit idolilor un vas cu vin şi un blid cu carne. Iar Sfânta Zoi, văzând de departe darurile cele ce se aduceau de la stăpânul lor, a oftat şi a zis: „Doamne Dumnezeule, Cel ce eşti negrăit cercător al inimilor omeneşti, fii cu noi, străinii, că afară de Tine, Doamne, pe alt Dumnezeu nu ştim; şi întăreşte-ne pe noi întru a Ta mărturisire!”
Deci, apropiindu-se către cel ce adusese cărnurile, le-a apucat şi le-a aruncat câinilor; asemenea şi vinul la vărsat pe pământ; iar sluga aceea ce adusese acele daruri, degrabă s-a întors şi a spus stăpânului său cele ce a făcut Zoi. Catal, auzind acestea, s-a umplut de mânie şi îndată a trimis să-i aducă pe Dânşii în casa sa.
Iar când îi duceau pe sfinţi, Zoi întărea pe bărbat şi pe fii, zicându-le: „Să nu ne temem de mânia păgânului Catal şi de muncile pregătite nouă de Dânsul; ci să le răbdăm cu vitejie ca, prin răbdare, să intrăm în cetatea cea cerească a lui Hristos, împreună cu sfinţii Săi”. Stând ei înaintea lui Catal, acela a zis către Dânşii: „Spre cine aţi nădăjduit, când aţi îndrăznit a arunca darurile noastre câinilor? Însă eu nu mă îngrijesc aţât pentru a mea necinste, cât pentru necinstea marii zeiţe Fortuna”. Iar Sfânta Zoi a răspuns: „Nădejdea şi sprijinul nostru este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu; iar aceia pe care tu îi numeşti zei, sunt diavoli”.
Zis-a Catal: „Voi porunci să muncească pe fiii tăi, ca să vedem de va putea să-i izbăvească pe Dânşii Hristos, Care ziceţi că este Dumnezeu”. Iar când i-a dezbrăcat pe amândoi fiii şi la munci i-a spânzurat şi cu unghii de fier i-a strujit, atunci maica lor cea Sfântă, stând şi privind la pătimirea lor, îi întărea pe Dânşii, zicându-le: „Răbdaţi cu vitejie, fiii mei, răbdaţi şi nu vă temeţi de aceste munci care vin de la păgânul Catal asupra voastră”. Iar ei răspundeau: „Nu sunt nimic aceste munci; spune spurcatului muncitor să afle
munci şi mai mari, ca, prin pătimirea cea desăvârşită, să cîştigăm cununile”. Iar ea a zis către Catal: „Pentru ce n-ai poruncit să pună munci mai mari asupra fiilor mei şi nu te sileşti mai mult a-i munci? Căci într-acestea ei nu simt dureri”.
Atunci păgânul Catal, bătând foarte tare pe Sfânta Zoi şi pe fericitul Esper, a poruncit ca pe toţi să-i arunce într-un cuptor foarte tare încins şi a pus păzitori lângă cuptor. Iar Sfinţii Mucenici şedeau în cuptor, cântând şi lăuDând pe Dumnezeu. Auzind Catal cum că mucenicii sunt în cuptor vii şi cântă, se mira foarte mult, cum acea putere aţât de mare a focului n-a putut să-i omoare pe Dânşii şi să-i prefacă în cenuşă; şi, socotind că printr-o oarecare vrajă creştinii aceia biruiesc puterea focului, se gândea cu ce fel de altă muncă mai cumplită să-i omoare pe Dânşii. Şi s-a zis de la Sfântul Duh sfinţilor mucenici în cuptorul cel cu foc: „Îmbărbătaţi-vă, căci Catal caută ca prin mai mari munci să vă piardă pe voi”. Iar ei, auzind acestea, s-au rugat, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte în pace sufletele noastre!” Şi îndată şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu, în două zile ale lunii lui mai, pe vremea lui Adrian.
A doua zi, păgânul Catal, mergând la cuptor cu ai săi, au aflat trupurile mucenicilor nevătămate de foc, zăcând cu feţele spre răsărit, ca şi cum sfintele lor suflete se împreunaseră cu cetele sfinţilor mucenici, cu ale îngerilor şi cu ale arhanghelilor. Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: „Intraţi, drepţilor, în Raiul Domnului nostru; iar tu, păgânule Catal, vei merge în gheena, în focul cel nestins, ca să te munceşti în veci”.
Vieţile Sfinţilor, mai
Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Chiriac şi Teodul (2 mai), Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, mai, Parintele Munteanu Petru, Pătimirea Sfinţilor Mucenici Esper şi Zoi şi a fiilor lor, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Viețile Sfinților