Stiri »

16 septembrie 2020 – 12:04 | Comentariile sunt închise pentru Buletin Parohial nr. 79 pe august 20209 views

https://issuu.com/haicunoi/docs/hai_cu_noi_79_august_2020

Share
Facebook
0
Twitter

Linkedin

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză, Cultural - educative

Pelerinajul – mărturisire a credinței în Învierea de obște de la sfârșitul veacurilor

Submitted by on 1 mai 2020 – 5:29No Comment | 7 views

Pelerinajul – mărturisire a credinței în Învierea de obște de la sfârșitul veacurilor

Pelerinajul e mărturie a înaintării noastre
duhovnicești spre Împărăția Cerurilor
Pelerinajul e mărturisire a credinței în
Învierea de obște de la sfârșitul veacurilor.
Pelerinajul e un răspuns înveșmântat în
iubire la chemarea tainică a lui Dumnezeu.
Pelerinajul e întâlnire cu Iisus Hristos și
Măicuța Sfântă, cu Sfinții ce ne însoțesc mereu
Pelerinajul - mărturisire a credinței în Învierea de obște de la sfârșitul veacurilor

Pelerinajul - mărturisire a credinței în Învierea de obște de la sfârșitul veacurilor

Pe dumul spre Cer, spre Acasă, spre sfințenia
ce își are izvorul în Împărăția Cerurilor.
Pelerinajul e călătorie sfântă, e cinstire
a icoanelor și moaștelor sfinților și mucenicilor.
Pelerinajul e comuniune autentică și unire
cu Dumnezeu, prin rugăciune, cântare, închinare,
E părtășie la biruința lui Iisus Hristos asupra
păcatului și morții și izvor de credință tare,
De pace și liniște sufletească, de bucurie sfântă,
duhovnicească, este Har și binecuvântare.
Iar pelerinajul în Țara Sfântă, e o bucurie
Nemărginită, ce te înalță pe aripi de iubire și lumină,
Până la Domnul de Care ai un fierbinte și veșnic dor,
până la prietenii sfinți din lumea divină.

Pelerinajul - mărturisire a credinței în Învierea de obște de la sfârșitul veacurilor

Pelerinajul în Țara Sfântă e călătoria sufletului
și trupului pe urmele Mântuitorului Hristos,
Pe urmele Apostolilor, sfinților, Măicuței sfinte
și femeilor mironosițe, ce cu iubire, curajos,
L-au urmat pe drumul Golgotei pe Iisus Hristos,
L-au urmat cu întreaga ființă înveșmântată
În credință puternică, nezdruncinată, smerenie
și evlavie, iubire nemărginită, necondiționată.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, mi s-a împlinit un
vis frumos, ce l-am crezut mult timp imposibil.
Mi s-a împlinit visul de a călători în Țara Sfântă,
mi s-a împlinit un vis ce l-am avut de copil,
Un vis ce a încolțit frumos în a mea ființă,
în timp ce citeam cu nesaț din Sfânta Scriptură,
În timp ce-mi imaginam că sunt contemporană
cu Hristos și ascult a sa înțeleaptă învățătură,
Cu ochii măriți de admirație sfântă, așezată la
picioarele Sale, încercând să descifrez mesajul
Pildelor divine – izvoare nesecate de apă vie
și lecții de viață a căror însușire ne oferă bagajul
Necesar pe drumul spre desăvârșire și sfințenie,
drum anevoios, plin de încercări, al mântuirii.
Pelerinajul în Țara Sfântă a fost, așadar, un vis
frumos și de folos împlinit, o dovadă a iubirii
Lui Dumnezeu pentru mine, și a iubirii mele
pentru Dumnezeu, Măicuța Sfântă și toți sfinții.
Pelerinajul în Țara Sfântă mi-a înveșmântat
toată ființa, în bucurii duhovnicești, nenumărate,
M-a ajutat să trăiesc un amalgam de sentimente
și stări, ce în cuvinte nu pot fi exprimate,
Dar cu binecuvântarea părintelui duhovnic,
voi încerca să dăruiesc din imensa bucurie
Pe care am trăit-o în Țara Sfântă, în care
peste tot și-n orice clipă, am simțit prezența vie
A lui Hristos, voi încerca să molipsesc
pe cititorii cuvintelor mele cu iubirea nemărginită,
Ce am trăit-o în mod autentic, pentru
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu iubirea infinită
Pentru Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire
pentru noi, oamenii, a suferit Răstignire pe Cruce
Și a dus pe umerii Săi, păcatele grele ale
întregii lumi, pe care singură nu și le-a putut duce.
Am să vă împărtășesc, așadar, o mică parte din
povestea acestui pelerinaj, dar am să o fac în proză,
Fiindcă cuvintele înșiruite în versuri, devin mai
puțin însuflețite, tot căutând o rimă cât mai bună.

De mic copil m-am visat mergând pe urmele lui Hristos, de când citeam din Sfânta Scriptură sau de când urmăream filmele de la TV, înainte de Sfintele Sărbători de Paști, în care Personajul principal era Mântuitorul Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu. Ani de zile am visat să călătoresc în Țara Sfântă, țara biblică, pe care în Vechiul Testament, Dumnezeu a făgăduit-o poporului ales, dar cu inocența mea de copil, credeam că doar cei bogați pot să ajungă în țara unde S-a născut Hristos, unde a copilărit, unde S-a botezat, unde S-a Schimbat la față, unde a săvârșit atâtea și atâtea minuni, unde a semănat cuvântul Său în inimile oamenilor, unde a fost răstignit pe Cruce, unde a Înviat și de unde s-a înălțat la Cer. În timp, mi-am dat seama, că acest vis nu e imposibil și L-am rugat fierbinte pe Bunul Dumnezeu să îmi împlinească această dorință frumoasă, înainte de a părăsi această lume pământească.
L-am rugat să îmi facă acest dar duhovnicesc, ca să mă îmbogățesc spiritual, ca să înmulțesc iubirea și recunoștința față de Hristos Care S-a răstignit și pentru mine pe Cruce, Care mi-a spălat cu scump Sângele Său, Haina Botezului, de negreața păcatelor și patimilor mele.
Și, în ultima vreme simțeam adânc, că un pelerinaj în Țara Sfântă, mă va ajuta să Îl iubesc mai mult pe Iisus Hristos, mă va ajuta să devin o mărturisitoare autentică a Acestuia, mă va ajuta să mă maturizez duhovnicește, mă va ajuta să mă trezesc din somnul orbirii spirituale de care am suferit mult timp.
Înainte de a ajunge în Țara Sfântă, care după Învierea lui Hristos a devenit locul cel mai sfânt de pe pământ, am fost într-un pelerinaj în Grecia, unde am mers cu toată dragostea, la întâlnirea cu sfinți dragi sufletului meu: Sfântul Nectarie – Bunicuțul sfânt din Cer – Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Spiridon, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Și, în acest pelerinaj i-am rugat pe sfinții mei dragi, prietenii și ocrotitorii mei, să mijlocească la Dumnezeu pentru împlinirea visului frumos de a călători în Țara Sfântă. Și, ei din iubire necondiționată pentru mine, au mijlocit cu rugăciunea lor către Domnul, contribuind la împlinirea visului meu frumos, Mântuitorul Hristos, dăruindu-mi pașaportul în ajunul Crăciunului, când toți copiii cuminți sau obraznici primesc daruri pe care și le-au dorit foarte mult. Deși mi s-a adus la cunoștință de funcționara de la Serviciul Pașapoarte că voi primi pașaportul după 3 ianuarie, eu l-am primit, așa cum am spus, în ajunul Crăciunului – și am știut fără să mă îndoiesc nicio clipă, că Domnul meu drag m-a binecuvântat să pășesc pe urmele Sale. Acest pașaport a fost unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-am primit de-a lungul timpului, a fost un dar care mi-a umplut brațele sufletului cu o bucurie vie, cu o bucurie care a alungat din cufărul sufletului meu toate tristețile și dezamăgirile adunate acolo de ceva timp, fiindcă a fost darul lui Hristos pentru mine – copil nu totdeauna cuminte și ascultător – darul care mi-a deschis fereastra spre o lume la care visam de mult timp, uneori cu ochii larg deschiși.
Și, ca bucuria acestui pelerinaj să fie una de neuitat, mi-am dorit foarte mult să o împărtășesc cu două prietene dragi sufletului meu, Maricica și Irina, care aveau același vis, o călătorie de suflet în Țara Sfântă. Am vrut să plecăm în Israel în luna martie, dar s-au ivit unele obstacole care ne-au determinat să plecăm genunchii la rugăciune, care ne-au ajutat să înțelegem că orice lucru obținut mai greu, te bucură mai mult decât unul obținut foarte ușor, fără niciun efort sau sacrificiu.
Ne-am rugat mult, ca să fim binecuvântate cu un pelerinaj de neuitat, cu mult folos duhovnicesc. Am știut că va fi așa, fiindcă toate trei am primit binecuvântarea multor preoți, a preoților noștri duhovnici și eu am primit binecuvântarea de călătorie în Țara Sfântă, chiar de la părintele mitropolit Teofan, care în zi de sfântă sărbătoare, când în schitul din satul meu, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, schit ce aparține de Mănăstirea Sihăstria, s-a săvărșit Sfântă Liturghie arhierească, Părintele mitropolit m-a binecuvântat să trăiesc multe bucurii duhovnicești în locurile sfinte și mi-a adresat rugămintea de a mă ruga acolo și pentru Sfinția Sa, și pentru toată lumea. Și am împlinit această rugăminte, cu toată dragostea întru Hristos Domnul.
Iată, că a sosit și ziua mult așteptată, ziua de 25 mai, o zi pe care o vom păstra pentru totdeauna în cufărul cu amintiri frumoase ale sufletului nostru.
Călătoria cu avionul a fost frumoasă și lină, și cât timp eram mai aproape de Cer, visam că zbor pe aripi de nori pufoși, pe aripi de îngeri, până la Doamne. Iar când priveam spre pământ, conștientizam că fără Dumnezeu suntem nimic, că fără Dumnezeu suntem mici, mici, suntem fără nicio putere, suntem praf și cenușă, conștientizam cât de minunat este tot ce-a creat Dumnezeu cu un singur cuvânt al Său. Priveam fericită și cu smerenie, când spre pământ, când spre Cer și îmi înălțam mintea, sufletul și inima la Dumnezeu, aducându-I mulțumire și doxologie, cântând cu glasul inimii: ,,Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai zidit!” (Ps 103, 24) Ce armonie, ce felurime! Ori în ce parte priveam, vedeam înţelepciunea şi măreţia lui Dumnezeu!
De la aeroportul Tel – Aviv am călătorit spre Ierihon, străvechi oraș biblic și unul dintre cele mai impresionante din Țara Sfântă, situat la nord-est de Ierusalim, la o distanță de aproximativ 40 km de acesta și la cea mai joasă altitudine de pe glob, aproximativ 250 de metri sub nivelul mării, unde am fost cazate la Resortul Lazurde, o oază de verdeață și de liniște. Am fost primiți cu multă căldură și pe tot parcursul șederii acolo, întreg personalul a fost foarte atent și amabil cu noi, inclusiv administratorii. Condițiile de cazare au fost excelente și, oricând am reveni cu drag, acolo.
În drum spre locul de cazare ne-am oprit să admirăm panorama orașului Ierusalim. Priveam în zare spre cupolele Bisericii Sfântului Mormânt și ochii trupului, inimii și sufletului mi s-au umplut de mărgăritare de lacrimi de recunoștință și iubire pentru Dumnezeu, întreaga ființă îmi era cuprinsă de emoții copleșitoare, emoții care nu se pot exprima în cuvinte. Parcă nu îmi venea să cred că mă aflu acolo, credeam că visez din nou cu ochii larg deschiși și, când am conștientizat că visul meu a devenit realitate am mulțumit din toată inima Domnului Bun și Milostiv, pentru toate binecuvântările Sale.
A doua zi de pelerinaj (despre care vă voi povesti altă dată, poate într-o carte, dacă Bunul Dumnezeu mă va binecuvânta s-o scriu) a fost o zi plină, dar noi nu simțeam oboseala și pe drumul spre resortul unde eram cazați, am împărtășit impresii despre toate cele văzute și trăite. Am făcut recapitularea, cum se spune la școală, am vrut să ni se întipărească foarte bine în memoria sufletului, toate stările trăite în a doua zi a călătoriei noastre în Țara Sfântă. După cină, fiecare a ales să-și petreacă timpul cum a dorit și simțit, povestind celor de acasă despre locurile vizitate, lenevind pe șezlongurile de lângă piscină, plimbându-se prin curtea resortului și admirând frumusețea florilor și a copacilor exotici, socializând pe facebook ș.a. Apoi, am plecat să ne odihnim cu gândul la ziua următoare.
Nu mi-era deloc somn (de obicei dorm foarte, foarte puțin), meditam la cele trăite peste zi și gândeam: Oare când vom merge la Mormântul Sfânt? Oare când voi ajunge în cel mai sfânt loc de pe pământ? Și, deodată am auzit glasul părintelui Iulian-Gabriel Ichim. Venise să ne anunțe că a aflat că e ziua de naștere a episcopului care este stareț la Mănăstirea Sfântului Mormânt, că se va săvârși Sfânta Liturghie arhierească și că vom participa și noi la aceasta. Nu vă pot descrie în cuvinte, bucuria care mi-a invadat întreaga ființă. Credeam că visez din nou cu ochii deschiși, că totul e rodul imaginației mele bogate. Dar nu visam, era totul real. Peste o oră plecam spre Ierusalim, spre Sfântul Mormânt. Nu știu când am sărit din pat și eu, și prietenele mele, și am început să ne pregătim hainele pentru Sfânta Liturghie. Apoi am citit rugăciunile ce se fac înainte de Sfânta Împărtășanie. Ce bucurie! Ce binecuvântare!
Cu inima cântând un imn celest de bucurie și recunoștință, am plecat spre Ierusalimul biblic, întemeiat cu aproape două mii de ani înainte de Hristos, orașul situat în Munții Iudeii, pe un promontoriu de stâncă între Mediterana și Marea Moartă, la o altitudine de 750 metri deasupra nivelului mării. Ierusalimul numit și „Cetatea lui Dumnezeu” este orașul cel mai vizitat de pe pământ și considerat sfânt de către trei mari religii ale lumii: creștinismul, iudaismul și islamul. Pentru cei de de credință iudaică, Ierusalimul este patria lor, este cetatea pe care Regele David a ales-o acum peste 3000 de ani, pentru a reprezenta inima regatului iudaic, este epicecentrul naţional şi spiritual, întrupare a tărâmului făgăduinţei, locul unde părintele Avraam s-a întâlnit cu Melchisedec, regele Salemului și unde a vrut să-l jertfească pe Isaac, fiul său (simbolul jerfei lui Hristos – Fiul lui Dumnezeu de pe Golgota) este locul gloriei lui David şi al Templului lui Solomon.
Pentru creștini este locul în care Mântuitorul Hristos a fost vândut de Iuda, în care a fost arestat și condamnat la moarte prin răstignire, este orașul Învierii lui Iisus, este orașul cu cele mai venerate locuri de pelerinaj, este orașul unde a început istoria creștinismului și a mântuirii este orașul celor mai mari minuni de pe pământ. Pentru musulmani, Ierusalimul este orașul profeților, al treilea loc sfânt după Mecca și Medina și locul unde profetul Mahomed s-a înălțat la cer.
Până la Hristos, Ierusalimul era, așadar, inima și capitala monoteismului iudaic, poporul evreu fiind unicul popor care credea în adevăratul Dumnezeu. După Învierea Domnului Iisus Hristos, și mai ales după ocuparea Locurilor Sfinte de către arabi în anul 637, Ierusalimul a devenit și capitala monoteismului mondial creștin și musulman.
De asemenea, Ierusalimul a fost de-a lungul istoriei, arena celor mai multe și zbuciumate lupte din lume, fiind distrus de două ori, asediat de 23 de ori, atacat de 52 de ori şi de 44 de ori capturat sau recapturat. Astăzi, arată ca un oraș prosper, modern, cu peste 800 de mii de rezidenţi, fiind sediu al preşedinţiei, guvernului şi parlamentului statului şi un centru academic important, dar și ca un veritabil muzeu viu, cu locuri sfinte, biblice, monumente istorice şi vechi cartiere pitoreşti.
După aproximativ o oră de la plecarea din Ierihon, cu sufletul înveșmântat în bucurie duhovnicească, ajungem în Ierusalim considerat pe drept cuvânt Centrul Lumii, Oraşul de Aur sau Orașul Sfânt și ne întrebăm nedumerite, de ce e scăldat în atât de multă lumină și animat de forfota a mii de oameni, deși e miezul nopții. Părintele ne dezleagă misterul acestei forfote. Este luna Ramadanului, luna a noua a calendarului islamic, considerată perioada când profetului Mohamed i-a fost dezvăluit Coranul. În această perioadă sfântă pentru musulmani, aceștia țin post de la răsăritul soarelui până la apusul lui și se concentrează pe îmbogățirea spirituală, pe rugăciune și acte caritabile, apropiindu-se de Dumnezeu și unii de alții. Postul împreună cu întreaga comunitate le întărește sentimentul apartenenței la aceasta. De ce era atâta forfotă pe străzi la acea oră târzie? Fiindcă orele de după căderea nopții sunt petrecute de mulsulmani în perioada Ramadanului, la cumpărături, în vizită și cu mese comune. Am comparat Ierusalimul cu un furnicar de oameni și nici nu știam unde să îmi îndrept privirea, eram ca un copil curios care explorează fascinat, totul în jur. Era o imagine nouă pentru mine și cred că și pentru prietenele mele…
Ajungem la poarta Bisericii Sfântului Mormânt – inima și centrul Sfintei Cetăți a vechiului Ierusalim, locul cel mai sfânt de pe pământ și kilometrul 0 al creștinătății – exact în momentul când aceasta a fost deschisă pentru a se permite accesul înăuntru, pelerinilor veniți să asiste la Slujba de noapte.
Emoțiile mă copleșesc. Din nou mă ciupesc ca să îmi dau seama dacă visez sau nu. Mă ciupesc, nu visez, inima îmi bate cu putere, gata, gata să îmi spargă pieptul.
Mă aflu în Biserica pe care majoritatea oamenilor o numesc Biserica Sfântului Mormânt, fiindcă aceasta a fost construită pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit și îngropat într-un mormânt săpat în piatră, sau Biserica Învierii, pentru că aici a Înviat Mântuitorul Hristos, oferindu-ne șansa mântuirii, a vieții veșnice în Împărăția lui Dumnezeu, și dau slavă pentru această minunată și divină binecuvântare. În suflet îmi strălucește un arzător soare duhovnicesc, sunt emoționată până la lacrimi

Cristina Toma

Tags: