Stiri »

27 mai 2022 – 19:47 | Comentariile sunt închise pentru Buletin Parohial Hai cu noi 99 pe aprilie 202254 views

Share
Facebook
0
Twitter

Linkedin

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole

Pelerini în Țara Sfântă

Submitted by on 1 iunie 2019 – 6:04No Comment | 30 views

Pelerini în Țara Sfântă

Motto:
„Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele.”
Psalmul 140 – Psalmi – Biblia Ortodoxă

Un vis. Un vis frumos. De la acest vis a început hotărârea mea de a vizita locurile sfinte de la Ierusalim. De mic copil urmăream cu deosebit interes momentul coborârii Sfintei Lumini. Minune a zilelor noastre care are loc în fiecare an. O minune Dumnezeiască, documentată de cel puţin 1500 de ani. Minune care se repetă an de an la Paștele Ortodox. Într-o lume în care se pierde din ce în ce mai mult din vedere viaţa creştină și apropierea de dreapta credinţă, Bunul Dumnezeu se milostiveşte de noi şi ne trimite în semn minunat dragostea Lui.

Printr-o conjunctură favorabilă am reuşit ca, în acest an, de Paşte să fiu la Ierusalim. Mulţumită Centrului de Pelerinaje Iaşi care a organizat absolut impecabil întreaga deplasare pentru un preţ convenabil.

Emoţiile m-au ţinut treaz aproape toată noaptea dinaintea plecării. Nu cred că am dormit mai mult de două ore. La 4 dimineaţa deja eram la aeroport aşteptând nerăbdător întâlnirea cu Părintele Daniel Sîrghie, coordonatorul pelerinajului şi, bineînţeles, a celorlalţi pelerini. Este pentru mine, prima dată când plec într-un concediu, altfel decât însoţit de prieteni sau de familie. Practic plec într-o ţară străină, alături de alte 46 de persoane pe care nu le cunosc. Şi recunosc, a fost unul din cele mai reuşite concedii pe care le-am avut. Este absolut grozav să cunoşti oameni noi şi atât de frumoşi. Sub coordonarea părintelui Daniel, grupul a luat o dinamică frumoasă, am devenit apropiaţi şi prieteni şi ne-am promis că, pe cât posibil, vom ţine legătura şi după ce se încheie pelerinajul.
Aterizarea pe aeroportul din Tel Aviv a fost lină şi nici nu am realizat cât de repede am ajuns. Există un farmec aparte, al vechii lumi bizantine, care cucereşte atât prin frumuseţea locurilor şi a naturii, cât şi prin expresivitatea şi portul oamenilor pe care i-am întâlnit acolo. I-am întâlnit încă din aeroport. Familii de arabi, familii numeroase de evrei, creştini, turişti, toţi la un loc pe aeroport.
Grupul nostru freamătă de nerăbdare sa înceapă aventura. Un autocar aproape nou ne aşteaptă să ne poarte timp de 8 zile pe traseele țării sfinte, spre Nazaret, Cana Galileii, spre Capernaum, Betleem şi spre Ierusalim…
Am început pelerinajul urmărind paşii Mântuitorului de acolo de unde a săvârşit prima Sa minune. Transformarea apei în vin la nunta din satul Cana Galileii. Şi am vizitat localitatea şi am vizitat biserica situată pe locul unde a avut loc nunta. Am văzut cele două vase rămase de la acel moment. Vase mari din lut în care se ţinea apa şi care apă a fost transformată în vin. Părintele Daniel ne-a reamintit momentul biblic şi ne-a explicat frumos despre însemnătatea locului în care ne aflam. Despre faptul că Iisus era împreună cu mama Sa şi cu ucenicii Lui la acea nuntă. „Şi ucenicii Săi au crezut în El”, când Iisus săvârşeşte această minune.
După vizitarea bisericii, am intrat în apropiere într-un mic magazin de suveniruri unde pe mine m-a atras foarte tare, fără să ştiu de ce, o cruce cu o formă aparte. O cruce mică pentru brelocul de la chei. Am aflat, întrebându-l pe părintele, că aceea este crucea Ierusalimului. O port cu drag la mine de atunci, şi am purtat-o din prima zi a pelerinajului.
Tot acolo, vânzătorul, proprietarul magazinului ne-a oferit spre degustare vinul local din Cana Galileii. Un vin roşu, dulce, aproape licoros care este absolut încântător. Colegul meu de pelerinaj domnul Sorin a cumpărat un număr consistent de sticle, „pentru cadouri la şefi”, din care două nu şi-au mai atins destinaţia. Le-am degustat cu plăcere împreună cu domnul Sorin până înainte de a se sfârşi pelerinajul.
Oraşul Nazaret. Biserica de lângă izvorul Buna Vestire. Biserică pictată de pictorii români fraţii Moroşanu în anul 1977. Biserica construită pe locul casei Maicii Domnului şi a dreptului Iosif.
Spre seară ajungem la hotel, fericiţi de atâta frumuseţe şi încântaţi de începutul frumos de pelerinaj. Primirea la hotel se face impecabil. Deşi am ajuns undeva în jurul orei 21:30, nu s-a pus nicio problemă în ceea ce priveşte servirea unei cine la o oră relativ târzie. Mâncare de post gătită la modul specific zonei. Unde condimentele te ameţesc şi te încântă. Unde atât preparatele principale, cât mai ales deserturile, sunt adevărate capodopere ale artei culinare.
Şi abia a trecut prima zi …
Fiindcă cu o seară înainte ajunsesem când deja se înnoptase, nu am văzut peisajul. Şi la momentul când am dat deoparte perdeaua de la balcon am rămas fără respiraţie. În viaţa mea şi o zic cu toată sinceritatea, nu am mai fost atât de încântat de o privelişte văzută de la balconul unui hotel. Marea Galileii în răsărit de soare încadrată de munţi. Peisajul completat de palmieri. În aerul plăcut al dimineţii, miresme de flori exotice şi în văzduh planează păsări marine. Piscina hotelului are un albastru ireal. Toate completează o experienţă de vis. De linişte şi de bucurie şi de tihnă. De concediu minunat…
Sunt foarte fericit că părintele Daniel a avut inspiraţia să vină şi la Biserica Sfinţii Voievozi din Săvineşti, la invitaţia preotului paroh Petru Munteanu, unde ne-a prezentat pelerinajul şi unde am aflat şi eu despre el.
Toate s-au legat mai departe într-un mod firesc. Suntem în săptămâna patimilor. Suntem înainte de Paşte. Şi am şansa vieţii mele, mi se pare. Şansa de a urma paşii Mântuitorului de după ziua de Florii. Sunt foarte fericit şi nu găsesc destule cuvinte de mulţumire atât pentru părintele Munteanu de la Săvineşti cât şi pentru părintele Daniel şi pentru Centrul de Pelerinaje „Sfânta Parascheva” din Iaşi.
Aventura acestui concediu, a acestui pelerinaj pentru suflet continuă pe la toate punctele de maxim interes pentru acest moment şi pentru aceste locuri. Am urcat Taborul cu microbuze şi am vizitat Mănăstirea Greacă Ortodoxă cu hramul Schimbarea la Față. Am mers la Capernaum la Muntele Fericirilor. Am vizitat oraşul vechi antic al Capernaumului. Am vizitat casa soacrei Sfântului Petru. Biserica din regiunea celor şapte izvoare numită Tabgha – locul unde s-a săvârşit minunea înmulţirii celor cinci pâini şi a celor doi peşti. „Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii” (Biblia Ortodoxă ).
Şi strânşi în jurul părintelui, la umbra unui curmal înalt, pe aceleaşi pietre pe care stăteau apostolii şi mulţimile, am cântat cu toţii, în cor, din inimă – Fericirile. Şi fericiţi am fost şi noi atunci şi am rămas şi acuma …
Au urmat nenumărate alte obiective religioase. Zi de zi, am trecut prin locurile prin care a trecut şi Mântuitorul. Am sărutat urma pasului Său rămasă în piatră în Mănăstirea Rusească de pe Muntele Înălţării – Eleon. Am lăcrimat un pic acolo, eu cel nedemn să sărut urmele paşilor Săi, de emoţie şi de fericire. Am rătăcit pe străduţele Nazaretului unde copil fiind alerga şi Iisus. Am văzut măslinii milenari din Gradina Ghetismani locul trădării şi locul rugăciunii cu lacrimi de sânge. Am vizitat Foişorul Cinei celei de Taină unde a avut loc prima dată Taina Euharistiei. Am urcat cu emoţie Drumul Crucii cu cele 14 opriri. Am atins cu podul palmei locul unde Domnul Nostru Iisus Hristos sub povara crucii se sprijină în perete şi rămâne semn. Am urcat Golgota. Ne-am închinat la Piatra Ungerii. Am rememorat o secundă „Pieta” celebra statuie a lui Michelangelo Buonarroti, a cărei valoare este inestimabilă şi care exprimă cu o candoare şi cu o tristeţe parcă din afara acestei lumi momentul dinaintea aşezării în mormânt.
Mulţumesc Domnului pentru că mi-a îngăduit să mă închin în Sfântul Mormânt.
Părintele Daniel ne-a îndrumat tot timpul, atât ca şi lider al grupului cât şi ca un prieten apropiat. Explicând frumos la fiecare obiectiv atins, însemnătatea locului şi a momentului. Ne-a citit din Sfânta Scriptura unde a fost cazul, ne-a desluşit cele citite, ne-am rugat împreună şi am cântat în cor Hristos a Înviat.
Momentul culminant pentru mine a fost venirea Sfintei Lumini. Nu cred că sunt suficiente cuvintele pentru a descrie acea emoţie. E o emoţie ce poate doar fi trăită.
Experienţa mea pe care o pot reda in cuvinte sărace e următoarea …:
După o noapte în aşteptare în apropierea porţii Jaffa, după o dimineaţa febrilă şi aglomerată, când tot mai mulţi pelerini de diferite naţii se adunau şi se îndemnau spre intrarea în cetate. După o aşteptare înfrigurată într-o îngrămădeală de oameni de nedescris, şi la o temperatură ridicată spre prânz. Toţi speram la momentul minunat. Din precauţie şi pentru a se evita potenţialele accidente cauzate de aglomeraţie, poliţia nu a deschis intrarea în cetate. Sunt ferm convins că dacă s-ar fi dat drumul, având în vedere numărul foarte mare de oameni adunaţi într-un spaţiu atât de mic, s-ar fi produs accidente, dacă nu chiar vreo nenorocire. Apreciez din acest punct de vedere modul în care a gestionat situaţia Poliţia Israeliană. Ca să nu mai zic că, absolut în nici o secundă, nu m-am simţit în nesiguranţă în Israel.
Deşi nu am ajuns pană la Biserica Sfântului Mormânt în acea zi, nu a mai contat. Undeva în jurul orei 14:15 minute, sâmbătă 27 aprilie, eram împreună cu Claudiu, cu Valentin, cu Gigi şi cu doamna Lucia. Sus pe platoul porţii Jaffa, mai sperau să intre domnul Sorin, doamna Elena şi doamna Antonică. Nu s-a făcut 14:30 când se simte o vibraţie. Nu ştiu să zic dacă erau voci sau vibra doar inima mea. Am auzit apoi vuietul mulţimii, întâi mai încet, apoi mai lămurit. Şi simţeam bucurie, bucurie multă, aproape extatică. Şi am văzut înălţându-se deasupra platoului de la poarta Jaffa fum. Fumul lumânărilor aprinse. Şi vuietul creştea… şi bucuria creştea şi apoi, ca o undă de şoc, ca un val de apă invizibilă, a trecut prin mine o stare de bucurie de nedescris. Mi s-a făcut pielea de găină şi mi s-a ridicat părul pe mână. I-am arătat lui Claudiu şi i-am zis că nu ştiu ce mi se întâmplă. Dar ştiu că acel val, acea undă de lumină ce a plecat din Biserica Sfântului Mormânt a avut puterea de a se răspândi pe întreaga planetă. Am aprins ambele mănunchiuri de lumânări şi am trăit bucuria Învierii din toată inima. Ne bucuram toţi. Grecii de lângă noi cântau Hristos a Înviat pe limba lor. Noi ne bucuram şi vibram împreună cu marea de oameni care ne înconjura. Delegaţii oficiale de preoţi veneau în paşi repezi cu lumina în candele speciale. Ferite de vânt sau de ploaie. Să le ducă spre aeroport. Să le ducă spre ţări străine de ţara în care mă aflam. Spre ţări cum e şi România, de altfel. Auzeam o doamnă ce făcea parte din delegaţia româna vorbind la telefon că urma să aterizeze pe aeroportul din Bacău. Şi mai erau şi alte delegaţii ce urmau să aterizeze pe alte multe aeroporturi din lume.

Bucuria a rămas în inimă. Bucuria acelui moment o port şi acum şi cred că într-un fel o voi purta cu mine toată viaţa. Ce am trăit este mai mult decât un concediu frumos, este mai mult decât un pelerinaj la locuri sfinte. Este un pelerinaj pentru inimă. Pe lângă locurile deosebite, pe lângă minunatele ţinuturi pe care le-am vizitat, pe lângă bucuria de a face baie în râul Iordan şi a mă scălda în Marea Moartă am fericirea de a fi cunoscut oameni atât de frumoşi în acest pelerinaj. Oameni ce abia i-am cunoscut. Oameni care m-au făcut să înţeleg că toţi oamenii sunt frumoşi.

Nu pot să nu îmi amintesc cu drag de părintele Daniel, „Father Daniel” – cum îi zicea Codruț, nu pot să nu îl ţin minte pe Lucian, care într-un mod foarte avizat şi foarte profesional ne-a descris în autocar şi nu numai, detalii despre locurile şi ţara pe care o vizitam. Nu o pot uita pe Mădălina cea cu un zâmbet foarte frumos şi nu voi uita repede ochii verzi ai Simonei. Îl voi ţine minte cu drag pe domnul Sorin, pe Afinel, pe soţia şi pe mama lui. Voi ţine minte cu drag pe doamna Antonică, pe doamna Lucia şi pe doamna Elena. Şi sper să mă ierte ceilalţi colegi de pelerinaj că nu îi amintesc aici. Toţi şi tot ce mi s-a întâmplat rămân în inima mea. Şi mai rămâne şi bucuria şi dorinţa de revenire. Oana mi-a zis că odată ce ai venit în Israel vei dori să te întorci. Şi simţeam că doresc să mă reîntorc deşi eram în a doua zi de pelerinaj.
Şi doresc să mă reîntorc şi acum.

2 mai 2019
Ciprian-Constantin Mocanu