Stiri »

12 februarie 2020 – 16:00 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 72 din ianuarie 202076 views

Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză

Plantele Biblice cu puteri tămăduitoare: Smirnă, Tămâia şi Isopul

Submitted by on 12 februarie 2020 – 15:14No Comment | 3 views

Plantele Biblice cu puteri tămăduitoare: Smirnă, Tămâia şi Isopul

Daruri regeşti, aşezate de cei trei crai la picioarele Pruncului Sfânt: Smirna, Tămâia şi Isopul au mare putere de vindecare trupească şi sufletească.
Puţini dintre noi ştiu că Biblia, piatra de temelie a religiei creştine, conţine o multitudine de referiri la plantele medicinale. Menţionate ca leac pentru suflet, ca medicament pentru trup sau chiar ca elixir de frumuseţe, ele sunt dovada şi reamintirea faptului că ierburile de leac au fost lăsate pe acest pământ de către Dumnezeu, pentru binele oamenilor.

SMIRNA
Este răşina unui mic arbore (Commiphora myrrha) cu ramurile ceruite şi cu spini mari, care creşte pe ţărmurile deşertice ale Mării Roşii. Înzestrată cu o mireasmă specială şi cu proprietăţi vindecătoare excepţionale, smirna a fost unul dintre darurile pe care cei Trei Magi de la Răsărit le-au adus pruncului Iisus, în noaptea sfântă a Naşterii Sale. Ce are atât de special această plantă, încât să fie vrednică de a deveni un dar pentru Mântuitor? În primul rând, parfumul său, despre care se crede încă din Antichitate că îndepartează toate ispitele şi gândurile negre, predispunând sufletul la rugăciune şi la meditaţie. Smirna este în tradiţia multor popoare creştine simbolul cuminţeniei, înfrânării şi înţelepciunii. Chiar în tradiţia populară românească există expresii de genul: „Să stai cuminte smirnă” sau „A tăcut smirnă”, care ilustrează foarte bine valenţele psiho-spirituale cu care este investită această răşină, adusă de pe ţărâmurile pe care a păşit Iisus, împreună cu apostolii Săi.
Forme de utilizare ale smirnei
Tinctură. Zece grame de smirnă se lasă vreme de şapte zile să se dizolve în 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, într-un borcan închis ermetic. După trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrându-se intern o linguriţă diluată în jumatate de pahar de apă, de 2-3 ori pe zi.
Infuzia. 1-2 bobiţe de smirnă se pun într-un pahar de apă clocotită şi se lasă vreme de o jumătate de oră. Smirna nu se va dizolva în apă, ci se va topi şi va pluti la suprafaţă, în schimb va împrumuta aroma şi ceva din proprietățile sale terapeutice apei. Se vor administra 1-3 linguriţe din aceasta infuzie, de 2-3 ori pe zi.
Fumigaţia. Pe o tablă încinsă la foc (poate fi pusă pe un ochi de aragaz sau deasupra unei lumânări) se pune o bobiţă de smirnă, care va începe să fumege, răspândind în încăpere un miros specific. Dacă răşina se aprinde, o vom stinge, întrucât flacăra o va mistui împreună cu substanţele sale aromate, fără ca acestea să se difuzeze în aer.
Câteva recomandări terapeutice ale smirnei
Guturai, gripă, bronşită. Se ia de 3-4 ori pe zi o linguriţă de tinctură de smirnă, diluată într-un pahar de apă. Acest preparat amărui şi puternic aromat este un antimicrobian puternic, scade febra, combate extrem de eficient stările de greaţă si durerile de cap care apar în stările gripale. De regulă, un tratament durează şapte zile, dar se poate prelungi până la două săptămâni.
Oboseală, astenie. Se iau 20-30 de picături de tinctură de smirnă, diluate în puţină apă, de 4-6 ori pe zi. Smirna are efecte înviorătoare puternice, stimulând circulaţia cerebrală şi favorizând activitatea intelectuală.
Stări de nelinişte, agitaţie psihică, incapacitate de concentrare. Se fac fumigaţii cu smirnă în locul în care dormim sau, dacă este posibil, chiar în camera de lucru. Parfumul deopotrivă pătrunzător şi fin al smirnei acţionează asupra unor terminaţii nervoase ale organului olfactiv, având efecte tonice psihice, eliminând anumite tensiuni emoţionale şi calmând impulsurile necontrolate venite din subconştient.
Se iau 2-3 linguriţe de infuzie, cu un sfert de oră înainte de a mânca şi la câteva minute după ce am mancat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizează.
Sensibilitate la răceli (infecţii respiratorii) – vom face fumigaţii în camera în care dormim, în perioada în care ne simţim predispuşi la răceală. Substanţele volatile care vor fi răspândite astfel în atmosfera încăperii au efecte imunostimulente şi antiinfecţioase.
Circulaţie periferică deficitară (mâini şi picioare reci) – se vor face fricţionări energice al mâinilor şi picioarelor, cu infuzie concentrată de smirnă (obţinută din 3-4 bobiţe din această răşină, la o jumatate de pahar de apă).
Precauţii si contraindicaţii ale smirnei
În primul rând, nu va fi folosită intern decât smirna procurată din magazinele şi farmaciile naturiste, despre care se spune explicit pe ambalaj că poate fi administrată pe cale orală. În momentul de faţă, se găsesc multe produse vândute drept smirnă, dar care au, pe lângă răşină naturală, multe alte adaosuri sintetice, extrem de dăunatoare pentru organism.
Smirna nu va fi folosită intern de către femeile gravide, întrucât poate conduce la apariţia contracţiilor specifice naşterii.

TĂMÂIA

Este, de asemenea, o răşină obţinută dintr-un arbust (Boswelia sacra) care creşte în Orientul Mijlociu (Liban, Iordania, Israel). Alături de smirnă, a facut şi ea parte din darul adus de Craii de la Răsărit lui Iisus, la naştere. În prezent, constituie un element de bază în ritualul creştin-ortodox, fumul său sfinţind locurile, alungând demonii, purificând mintea şi spiritul. În medicina populară şi în cea mănăstirească românească, este un preţios leac magic, cu virtuţi de protecţie şi de exorcizare. Se spune că o bucăţică de tămâie sfinţită ţinută la gât apără de deochi, de blestem, de ispitele Necuratului, de boli şi de toate relele. De fapt, binecunoscută zicala românească: „Fuge ca dracu de tămâie” ilustrează cât se poate de bine eficienţa acestui remediu magic.
Forme de utilizare ale tămâiei – sunt aceleaşi ca la smirnă, adică: tinctură, infuzia şi fumigaţia, iar modul de preparare şi administrare este, de asemenea, identic.
Câteva recomandări terapeutice ale tămâiei
Laringită, tuse, raceală – se iau zilnic 20-30 de picături de tinctură de tămâie, diluate în jumătate de pahar de apă. Suplimentar, se face gargară cu infuzie de tămâie, care are puternice efecte antiinflamatoare şi antiinfecţioase.
Pietre la rinichi – potrivit studiilor realizate de cercetătorii britanici, acest leac biblic eficientizează efectele chimioterapiei. Tămâia mai este utilizată și pentru eliminarea pietrelor de la rinichi. Se înghite zilnic, timp de 3 săptămâni, câte o bobiță mică de tămâie, învelită în pâine. Suplimentar, se poate bea cât mai mult ceai de traista ciobanului (3-4 căni pe zi).
Inflamarea sânilor – se pun pe zona afectată comprese cu infuzie de tămâie, comprese care se vor ţine vreme de 1-2 ore pe zi. Această răşină are efecte cicatrizante şi antiinfecţioase puternice, fiind şi un foarte bun antiinflamator extern.
Anxietate (stări de team[ fără motiv aparent) – se face în dormitor o fumigaţie cu tămâie, înainte de a ne culca. Parfumul tămâiei linişteşte gradat psihicul, intensifică elanul devoţional, ajutându-ne să ne rugăm cu putere înainte de culcare, ceea ce ne va ajuta să dormim lin şi să ne trezim într-o stare de calm. Tratamentul are efecte în timp, şi de aceea trebuie făcut cu perseverenţă, vreme de măcar şase luni.
Adjuvant în psihozele si nevrozele grave – se fac, de asemenea, fumigaţii în camerele de culcare ale celor afectaţi. Este un străvechi leac de medicină monahală, care şi-a arătat nu o dată eficienţa, mai ales asociat cu celelalte modalităţi de tratament.
Precauţii şi contraindicaţii ale tămâiei
Pentru a nu apărea accidente din cauza contrafacerilor, nu va fi folosită intern decât tămâia procurată din magazinele şi farmaciile naturiste, pe ambalajul căreia se menţionează explicit că poate fi administrată pe cale orală.
Tămâia atacă dinţii dizolvându-i, motiv pentru care preparatele cu tămâie nu vor fi ţinute mult timp în gură şi nu vor fi lăsate mult timp în contact cu dantura.
ISOPUL
Este o plantă erbacee, originară din sudul Europei și din Orientul Mijlociu. Încă din timpurile biblice, isopul (Hyssopus officinalis), al cărui nume de origine greacă (azob) înseamnă plantă sfântă, era recunoscut pentru puterile lui vindecătoare. A fost folosit de egipteni la purificarea templelor, românii l-au întrebuințat pentru a se proteja de ciumă, în timp ce Iisus l-a utilizat pentru curățarea ritualică a celor 10 leproși.
În Psalmii lui David există următorul pasaj, din care reiese foarte clar o proprietate de bază a acestei plante medicinale, cu totul speciale: „Purifică-mă cu isop şi voi fi curat, spală-mă şi voi deveni mai alb ca zăpada”. Într-adevăr, aroma proaspătă şi înviorătoare a acestei plante, are un efect purificator asupra psihicului. De altfel, ea este frecvent folosită, datorită acestei acţiuni ale sale, chiar pentru tratarea unor afecţiuni şi tulburări psihice extrem de diverse, de la depresiile uşoare şi până la nevrozele sau chiar psihozele grave. Mai mult, isopul este o plantă cu efecte vindecătoare în multe boli organice, aşa cum vom vedea în continuare.

Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie –
Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: ,