Pomenirea Cuviosului Filogonie, Patriarhul Antiohiei (20 decembrie)
Fericitul părintele nostru Filogonie a învăţat dumnezeieştile Scripturi şi din copilărie s-a dăruit lui Dumnezeu. Apoi a trecut prin toate ştiinţele şi le învăţa pe toate cu multă uşurinţă, din care pricină s-a făcut vestit în viaţă, ajungând avocat. Apoi s-a căsătorit şi a avut o fică. Ca avocat, lua apărarea oamenilor nedreptăţiţi la judecată şi le întindea mână de ajutor. Prin aceasta fericitul Filogonie a devenit strălucit, încât îndată s-a făcut vrednic de multă cinste. Căci mai înainte, apăra pe oameni şi îi făcea pe cei nedreptăţiţi mai puternici decât cei care îi nedreptăţeau. Iar mai pe urmă, a păstorit cu dreptate turma lui Hristos.
Pe vremea când s-a urcat Filogonie pe scaunul Antiohiei, era mare tulburare în Biserică. Căci abia se terminase prigoana împotriva creştinilor, dar încă se mai vedeau rămăşiţele cumplitei tulburări, deoarece au început ereticii să atace Biserica. Dar atacurile lor s-au lovit de înţelepciunea fericitului Filogonie şi s-a prăbuşit precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul de laudă cu care l-a cinstit.
Sfântul Filogonie, păstorind în chip bineplăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi ducând viaţă îngerească pe pământ ca episcop, s-a mutat cu pace la Domnul.
Viețile Sfinților, decembrie
Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, decembrie, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Patriarhul Antiohiei (20 decembrie), Pomenirea Cuviosului Filogonie, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sfinţii zilei, Viețile Sfinților