Stiri »

5 aprilie 2020 – 7:33 | Comentariile sunt închise pentru Buletin parohial Hai cu noi nr. 74 martie 20207 views

Buletin parohial Hai cu noi nr. 74 martie 2020
Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză

Portul popular-cartea de vizită a românului

Submitted by on 9 martie 2020 – 9:41No Comment | 3 views

Portul popular-cartea de vizită a românului

„Nu-i nimeni mai fericit şi mai ferit de patimi,
Ca cel ce rămâne lângă datini” (Seneca).
Expresie a inventivităţii, a fanteziei şi priceperii omului din popor, portul tradiţional ocupă un loc important între valorile etnografice zămislite de secole. Aproape toate piesele portului popular, creat dintr-o necesitate practică, au fost împodobite, treptat, cu diverse motive de ornamentaţie, realizându-se astfel, acel fericit echilibru între util şi frumos. Prin acest proces au trecut cele mai multe obiecte de artă populară, care „au fost unul din mijloacele de înfrumuseţare a vieţii, unul din mijloacele de afirmare a spiritului optimist al poporului şi o posibilitate de transformare pe plan artistic a aspiraţilor sale”.1 Fiind foarte scump, puţine mai sunt zonele etnografice în care se păstrează portul străvechi. Ca strai de sărbătoare, apare încă destul de bine conservat. În zilele noastre, cercetarea amănunţită a portului popular, dintr-o zonă în care nu apare decât sporadic sau lipseşte cu totul, ridică numeroase probleme. O astfel de întreprindere presupune ample investigaţii, iar rezultatele mulţumitoare se obţin doar atunci când relatările bătrânilor sunt dublate de unele vestigii rătăcite prin lăzile de zestre.
În comuna Vânători, după cum spun bătrânii, portul popular a început să dispară încă din ultimele decenii ale secolului trecut. Fenomenul s-a generalizat în prima jumătate a veacului nostru, straiele albe devenind, în scurt timp, o raritate. Cu toate astea am remarcat, în satele comunei, urme ale „portului popular tradiţional din zona Iaşului, original prin materia primă folosită în executarea sa, prin croiul său, prin arta cu care sunt executate ornamentele ce-l împodobesc, cât şi prin piesele ce-l alcătuiesc”2.
În general, portul popular al comunei Vânători se caracterizează printr-o distribuire echilibrată a ornamentelor, prin migala acestora, prin simplitatea motivelor şi îmbinarea armonioasă a culorilor. Din toate aceste elemente, făcute parcă de un meşter iscusit, se degajă o poezie discretă, odihnitoare.
În zilele de lucru era folosit un costum mai puţin costisitor. Vara, femeile purtau cămăşi din pânză de cânepă sau in, compuse din stani3 şi poale, cu mânecile largi şi gulerul drept, fuste de lână cu încreţituri, batiste albe sau barize4 pe cap şi opinci în picioare. Fustele erau încinse cu coloane5 din acelaşi material sau cu bârneţe6. În anotimpurile friguroase, purtau flanele şi broboade de lână, bundiţe şi cojoce. Rareori, peste cojoace purtau sumane. Având acelaşi croi, cămăşile pe care le îmbrăcau în zilele de sărbătoare erau confecţionate din pânză de lână ţigaie, iar mai târziu din pânză din lână de bumbac. Aproape întotdeauna, aceste cămăşi erau prevăzute cu horbotă peste guler şi împodobite cu motive florale(cusute cu arnici roşu şi negru) la gură şi la poale. Cămăşile din pânză de bumbac erau ornamentate, în special, cu mărgele de diferite culori. Spre mijlocul secolului XX, se purta cămaşa cu platcă, motivele de ornamentaţie fiind dispuse oblic pe piept şi mâneci, şi cămaşa cu altiţe. Aceasta din urmă avea mânecile împodobite cu motive vegetale stilizate (cusute cu arnici negru şi mărgele de mai multe culori), iar pe piept reproduse florile de pe altiţe. Mânecile acestor cămăşi erau încreţite la încheietura braţului şi se termina cu volănaşe din horbotă. Fusta era confecţionată din „macat roşu, ţesut în cinci iţe, cu vrâste albastre, verzi din lână şi beteală. Era largă şi se făcea din patru «coţi» de ţesătură. Se purta cusută în pliuri sau creaţă”.7 Bârneţele aveau mărgele albe pe cele două margini, franjuri la capete, iar alesăturile reprezentau frunza de vie. Fetele şi nevestele tinere purtau broboade viu colorate, iar bătrânele barize negre sau casânci8 de aceeaşi culoare. Ca obiecte de podoabă purtau şiraguri de mărgele şi gherdane9. Trebuie menţionat şi portul femeiesc ocazional. „Cămăşile de mireasă erau deosebite. Se făceau din pânză de lână ţigaie, cu alesături executate cu bumbac, alb. Pe aceste alesături se coseau mărgele bleu, galbene, albastre, verzi, roşii, negre, albe, în aşa fel încât ornamentele imitau florile de câmp. Aceste cămăşi păstrau acelaşi croi. Mâneca era dintr-un lat şi jumătate, iar la mână se termina cu creţişori, volănaş strâns cu o bentiţă îngustă. Era tivită cu «nodăţele» de mărgele”.10
Barbaţii purtau vara, în zilele de lucru, cămăşi şi iţari din pânză de cânepă sau in, pălăriile de paie sau de postav, opinci din piele de porc şi brâie late, din lână de culoare roşie, ţesute în stative. În zilele de sărbătoare purtau pălăriile noi de postav, pe care flăcăii le împodobeau cu flori sau hurmuz, bârneţe cu alesături şi pantofi sau bocanci în picioare. Cămăşile erau croite dintr-o singură bucată, aveau mânecile largi sau încheiate cu bentiţe, gulere drepte cu trei nasturi, iar ca lungime ajungeau până la genunchi. Cele de sărbătoare, confecţionate, succesiv, din pânză de lână ţigaie, din pânză de borangic, erau alcătuite din stani şi poale.
La început, ornamentele se reduceau la horbota şi colţurelele de la mâneci şi poale, şi la „ploiţa”11 de la guler. Acestea s-au îmbogăţit treptat, prin apariţia motivelor florale şi astrale stilizate, care erau cusute, cu arnici roşu şi negru, la guler şi bentiţă. La începutul secolului nostru, gama motivelor şi culorilor s-a îmbogăţit. De data aceasta, ornamentele împodobeau nu numai gulerul şi bentiţa, ci şi pieptul, umerii, mânecile şi poalele cămăşii. Iţarii se purtau încreţiţi pe picior. Când se lăsa frigul, bărbaţii îmbrăcau cheptare şi cojocele scurte, (trupare), căciuli negre sau brumării şi iţari groşi din pânză ţigaie. Se purtau, de asemenea, cojocele cu poale şi sumanele. Astăzi, sumanele au devenit o raritate.
Altădată se făceau dintr-o ţesătură de lână dată la piuă şi se împodobeau cu sarad12. Sumanele care se purtau zilnic erau scurte (până la genunchi) şi lipsite de ornamente. Cele îmbrăcate numai la sărbători erau lungi, evazate la poale, sărăduite şi împodobite cu „canaci”. Un suman asemănător, mai puţin înflorit, purtau bărbaţii peste cojoc în iernile geroase. Câteva din satele de care ne ocupăm (Bâdiliţa, Hârtoape, Gura Bâdiliţei) se numărau, la începutul secolului, printre principalele centre de cojocărie din zona Iaşului. Situaţia nu este întâmplătoare. Pentru oamenii acestor locuri, aşa cum am mai precizat, păstoritul a constituit, vreme îndelungată, una din îndeletnicirile de bază. Aşa se explică faptul că, în comuna Vânători, produsele de cojocărie stau şi azi la loc de cinste.
În satul Hârtoape se mai păstrează cheptarele bătrâneşti, prevăzute de jur împrejur şi la mâneci, cu prim13 brumăriu şi împodobite cu originale motive de ornamentaţie. Nici de data aceasta culorile utilizate nu sunt stridente ci predomină rozul, vişiniul, griul şi verdele închis. Legate de cultul soarelui, motivele astrale de ornamentaţie sunt dintre cele mai vechi şi se bucură de cea mai vastă răspândire.
Dintre toate domeniile culturii populare, arta cusutului şi a ţesutului a fost cea mai raspândită la români, datorită însemnătăţii avute în trecut în cadrul gospodăriei ţărăneşti. Ţesăturile şi cusăturile cele mai vechi au constituit un izvor nesecat de inspiraţie pentru creatorii populari din această zonă şi vor rămâne ca lucrări de artă de o mare valoare.
În Moldova acestea apar frecvent pe diferite ţesături, pe unele instrumente muzicale tradiţionale, pe recipientele din os pentru păstrat praful de puşcă, pe bâtele ciobăneşti, pe lăzile de zestre, pe blide etc. Dintre celelalte piese de port popular, motivele astrale apar, cel mai des pe glugile ciobăneşti. Spre deosebire de pieptarul simplu (fără ornamente), de cojocelul scurt şi de cojocul cu poale, pieptarul şi cojocul înflorat sunt piese ale portului de sărbătoare. Aşa cum apare azi, portul popular de la Vânători, îmbrăcat doar de membrii unor formaţii de amatori, se înscrie pe linia tradiţiei locale, adăugând o mai mare varietate de ornamentaţie.
Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie
Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani
1. Tancred Bănăţeanu, Gh. Focşa, Emilia Ionescu, Arta populară în R. P. Română – Port, ţesături, cusături, Bucureşti, 1957, p. 6.
2. Emilia Pavel, Portul popular din zona Iaşului, Iaşi, 1969, p. 3.
3. stan, stani, s. m. (reg.) parte a cămăşii femeieşti, de la brâu în sus.
4. bariz, barize, s.n, broboadă de lână foarte subţire şi uşoară.
5. colan, colane, s. n., cingătoare împodobită, purtată în special de femei.
6. bârneţ, bârneţe, s. n., cingătoare îngustă cu care se încing femeile peste catrinţă.
7. Emilia Pavel, Op. Cit. pag. 9.
8. casâncă, casânci, s. n. f., (reg.) broboadă împodobită pe margini cu flori brodate şi cu franjuri.
9. gherdan, gherdane, s. n., şirag de mărgele, de mărgăritare, de pietre scumpe sau de galbeni. Cunună.
10. Emilia Pavel, Op. Cit. pag. 16-18.
11. Ploiţă, ploiţe, s. f. gen de lucrătură la dantele făcute cu croşeta.
12. Sarad, saraduri s. n.(reg.) şnur împletit din fire de lână, vopsită de obicei în negru, cu care se împodobesc sumanele.
13. Prim, primuri, s. n. (reg.) garnitură din blană neagră de miel, aplicată pe marginea căciulilor sau a pieptarelor albe.
ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0