Stiri »

1 iunie 2019 – 12:10 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 64 mai 2019148 views

Hai cu noi nr. 64 mai 2019

Hai cu noi nr. 64 mai 2019
Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză

Postul Paștelui, cale a dragostei și a speranței lui Dumnezeu, timp de înfrânare și sporire duhovnicească

Submitted by on 31 martie 2019 – 12:16No Comment | 67 views

Postul Paștelui, cale a dragostei și a speranței lui Dumnezeu, timp de înfrânare și sporire duhovnicească

„De ce îi este foame omului? De iubire și de sens.” (Părintele Nicolae Steinhardt)
Postul Paștelui este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante din an şi de aceea se mai numeşte şi Postul Mare. Acest post durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor.
Postul (sl. пост) este înțeles în general ca o practică de abținere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii (miercurea și vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică, posturile (și însemnate în calendarul bisericesc). Totuși, postul este și o practică de nevoință sufletească și atenție sporită, trezvie. Postul include reținerea de la gânduri și fapte rele.

Postul Paștelui, cale a dragostei și a speranței lui Dumnezeu, timp de înfrânare și sporire duhovniceascăÎn primele secole, motivul principal al postirii era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezati de Paşti şi să intre în biserică. În timp, Postul Paştelui a devenit o perioadă de pregătire spirituală pentru ca toţi creştinii să sărbătorească Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Postul Mare datează dinainte de începerea activităţii mesianice a Mântuitorului. În primele secole se obişnuia să se postească doar în Vinerea Patimilor sau câteva zile înainte.
La sfârşitul secolului al III-lea, Postul Mare a fost împărţit în două: postul prepascal, cunoscut sub numele postul „Păresimi“ – cuvânt care desemna cele patruzeci de zile ale postului, „quadragesima“ însemnând „patruzeci“ în limba latină -, care ţinea până în Duminica Floriilor şi postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, începând cu Duminica Floriilor şi încheindu-se cu Duminica Învierii Domnului.

În urma Sinodului I ecumenic de la Niceea, din anul 325, în Biserica de Răsărit s-a stabilit ca durata postului să fie de şapte săptămâni, durată care a rămas valabilă până în zilele noastre. În calendarul bizantin, postul mare începe în lunea de după Duminica izgonirii lui Adam din Rai, iar în cel latin, cu Miercurea Cenuşii.

Ne aflăm în Postul Paștelui, perioadă duhovnicească şi liturgică plină de semnificaţii din timpul anului bisericesc, ce ne conduce spre slăvitul praznic al Învierii Fiului lui Dumnezeu. Biserica a rânduit acest timp duhovnicesc de nevoinţă sufletească şi trupească a credincioşilor, aceştia fiind chemaţi să participe la sfintele slujbe, să lupte cu ispitele şi patimile, să cultive virtuţile creştine, să se spovedească şi să primească Preacuratele Taine.
Postul Paștelui este prilej de bucurie, de liniște și de fericire. În perioada Postului Paștelui trebuie să învățam să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară și să așteptăm cu emoție minunea de la sfârșitul postului și anume Învierea Domnului.

Postul Paștelui trebuie să fie și un bun prilej de iertare. Postul trebuie să fie înstrăinarea de toate deșertăciunile acestei lumi, înfrânarea limbii, depărtarea de toate poftele, de clevetire, de minciună și de toate relele.

În Săptămâna Mare (premergătoare Sfintelor Paști), postul este și mai aspru, iar în Vinerea Mare creștinii sunt îndemnați să țină post negru (fără apă și mâncare între răsărit și asfințit), în amintirea Patimilor Mântuitorului.
Sunt doar două zile cu dezlegare la pește: Buna Vestire și Floriile (duminica dinaintea Paștelui).
Un post adevărat este cel care presupune lăsarea de bucate și, de rând cu ele, de păcate și de orice răutate. Iar cel care vrea să dobândească toată virtutea ar trebui să se împrietenească cu postul și cu rugăciunea, lucrând faptele bune.

Postul cel Mare mai este și o călătorie spre rai, din care Adam a fost scos pentru neascultare. De aceea postul presupune nu doar iertarea unuia cu altul și cu Dumnezeu, dar și întoarcerea la lucrarea celor sfinte și dumnezeiești, la împăcarea cu toți și cu toate.

În post dezrădăcinăm tot răul din noi, dobândind armele necesare contra vrăjmașului sufletelor noastre. Fără nevoință și asceză nu e posibilă biruința.
Prin post şi rugăciune omul se apropie de Dumnezeu, se umple de harul Lui, de prezenţa Lui iubitoare, sfinţitoare şi tămăduitoare. Deoarece „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), nu putem ajunge la dragoste decât prin cunoaşterea lui Dumnezeu. Cât de frumos ar fi să mărturisim şi noi împreună cu apostolii şi ucenicii Lui: „Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (I Ioan 4,16).

Măsura vieţii creştine este dragostea, iar toate câte le facem trebuie să ducă spre dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, inclusiv postul.

Postul ne trezeşte la pocăinţă şi la poftă de viaţă îmbunătăţită întru Hristos. Probabil cununa eforturilor depuse în această perioadă e să ne apropiem mai vrednici de Sfânta Împărtăşanie. Nu în zadar, înainte de a primi Trupul şi Sângele Domnului, slujitorul ieşind cu potirul din altar rosteşte cuvintele: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Acestea sunt condiţiile primirii Împărtăşaniei, care aduce alese binecuvântări în viaţa creştinului: „iertarea păcatelor, tămăduirea trupului şi a sufletului şi viaţa de veci”.
Nu e bine să ţinem post în exclusivitate pentru noi, ci mai ales pentru a împărtăşi din dragostea noastră. Foarte frumos e să întâlneşti oameni care postesc pentru familie, pentru pace, pentru rodirea pământului… După astfel de eforturi, sigur primesc binecuvântarea cerească, iar rugăciunile devin auzite.

Prin greutăţi omul se căleşte, iar efortul personal trebuie să ducă la invocarea ajutorului Lui Dumnezeu, fără de care „nu putem face nimic” (Ioan 15, 5). Nu suntem în stare nici chiar să iubim.

Toate se raportează la iubirea lui Dumnezeu, Care se jertfeşte omenirii din prea marea Sa dragoste. „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Să răspundem şi noi Celui de Sus cu aceeaşi iubire, după cum ne îndeamnă Aapostolul iubirii: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este întru el” (I Ioan 2, 15).

„Cel ce are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum mai rămâne în el dragostea lui Dumnezeu” (I Ioan 3, 17).

Așadar, să rămânem în dragoste, căci ea este „rădăcina şi izvorul binelui” (Sf. Ioan Gură de Aur). Fie ca această primăvară duhovnicească, căci așa mai este numit acest post, să ne ajute să reînviem prin Sfintele Paști, pe care vrem să-l trăim în acest an cu mai multă intensitate.
Să depășim toate neputințele și să alegem calea postului, care aduce doar roade duhovnicești!

 

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica-
Colegiul Național „M. Sadoveanu” –Pașcani

Fie ca Domnul să ne ajute pe toată durata Postului Mare să îl îndeplinim pe acesta cum se cuvine așa încât să putem sărbători cu vrednicie Sfânta Înviere!

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: , , ,