Stiri »

16 septembrie 2020 – 12:04 | Comentariile sunt închise pentru Buletin Parohial nr. 79 pe august 20209 views

https://issuu.com/haicunoi/docs/hai_cu_noi_79_august_2020

Share
Facebook
0
Twitter

Linkedin

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză, Comunitate, Cultural - educative

Prietenia şi iubirea, valori pentru viață

Submitted by on 1 mai 2020 – 0:01No Comment | 116 views

Prietenia şi iubirea, valori pentru viață

„Prieten este cel care atunci când îți întinde mâna, îți atinge inima.” (Gabriel Garcia Marquez)
Prietenia este un dar al lui Dumnezeu de dincolo de moarte. Prietenia înseamnă regăsirea unuia în celălalt ca loc de referință. În viața socială a omenirii s-a imprimat prin Hristos o nouă prietenie: dragostea jertfelnică pentru semenii noștri. Ca putere a iubirii de aproapele în Hristos, prietenia face ca persoana să se asemene unei „planete” în jurul Soarelui Hristos (Mal. 3, 20), Care iradiază și atrage prin harul Luminii și al căldurii duhovnicești.
Puterea iubirii jertfelnice are la temelie o nădejde plină de nemurire (Înțel. Sol. 3, 4), care vindecă siguranța de sine, individuală, ce închide inima: „Așa zice Domnul: Blestemat să fie omul care se încrede în om și își face sprijin din trup omenesc și a cărui inimă se depărtează de Domnul”. Individualismul este calea închiderii inimii sub imperiul pomului cunoștinței binelui și răului, semănată în lume de cel în care Lumina ajunsese întuneric al cruzimii (Mt. 6, 23); perfidia demonică a tatălui minciunii (Ioan 8, 44) care a scos oile din staul, răpind sufletele de pe calea treimică a comuniunii și ascultării și sădind în ele calea poftelor și a războaielor ucigașe (Iacob 4, 1-5).
Prin închiderea inimii, individul blochează valorile spirituale, rămânând fără identitate personală și fără viață lăuntrică. Pe de altă parte, democratismul, ca sistem de nivelare socială, vulgarizează valorile lăuntrice și poate duce la lipsa identității fiecărui ins în parte. Aceste extreme duc la o pierdere a sensului vieții: „Umblați cât aveți Lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge” (Ioan 12, 35).
Urmând lui Hristos, de Care erau atrași ca de un „Soare al Dreptății” (Mal. 3, 20), ucenicii I-au devenit „prieteni” (Ioan 15, 14) prin părtășia lor la icoana Duhului ceresc din inima Sa, scăpând de robia idolilor din lume. Icoana inimii lui Hristos este o taină a iubirii aproapelui care vindecă poftele idolești prin „îndreptare” (Romani 8, 29).
Acel „Soare al Dreptății” ce răsare din pământ ca „Adevăr” (Ps. 84, 12), pentru întoarcerea inimilor la Chipul și Asemănarea lor treimică, este Hristos (Ioan 17, 22). Ca timp, El este din veșnicie icoana Tatălui, Chip al Ipostasului Lui, simbolizat palpabil prin „Rugul Aprins” (Ieș. 3, 4), Care din veci nu se mistuie, și al Cărui Nume „Eu sunt Cel Ce sunt” (Ieș. 3, 14) însemna acel „astăzi” veșnic viu și veșnic același (Evr. 13, 8; Mc. 12, 26-27). Arătarea lui Dumnezeu în Hristos dezvăluie misterul Rugului Aprins, așa cum apar iconografic inițialele Numelui Său pe aureola Mântui­torului, Care spală picioarelor Ucenicilor pentru părtășia lor la slujirea jertfelnică a Rugului Aprins.
Slujirea Rugului Aprins în Hristos semnifică iubirea veș­ni­că, jertfelnică și vie dovedită ca Adevăr după intrarea Rugului Aprins în pământul sfânt. Locul Dumnezeului Celui veșnic determinat în Revelație prin credința cu inima în viața lui Hristos, sfințită ca Adevăr, este arătat de către Sfântul Apostol Pavel: „Dreptatea din credință este aceasta, să nu zici în inima ta, ci­ne se va sui în cer, adică să pogoare pe Hristos; sau cine se va pogorî în adânc, adică să ridice pe Hristos din morți… Căci aproape este de tine Cuvântul, în gura ta și în inima ta, adică Cuvântul pe Care Îl propovăduim. Că de vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți și vei rosti cu gura ta că Hristos este Domn, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre îndreptare, iar cu gura se mărtu­risește spre mântuire” (Romani 10, 6-10).
Părtășia la icoana duhului ceresc din inima lui Hristos prin naștere din nou la Învierea Sa este măsura prieteniei adevărate, descrisă astfel de către Sfântul Ioan Gură de Aur: „Eu numesc prieten al meu nu numai pe cel care mă laudă, ci și pe cel care mă mustră, pentru a-mi îndrepta greșelile. Mai cu seamă acesta din urmă mi se pare că este prieten al meu și că mă iubește. Nu ți-i deloc prieten acela care laudă toate faptele tale, fără deosebire, și pe cele bune, și pe cele rele”.
Mântuitorul pronunță în acest sens „vaiuri” pentru cei vorbiți de bine de către toată lumea (Lc. 6, 26) și „feri­cește” pe cei ocărâți și prigoniți (Lc. 6, 22) pentru „sarea” (Mc. 9, 50) tămăduitoare a mustrării cu blândețe (Col. 4, 6): „suaviter in modo, sed fortiter in re!” (blând în felul de a fi, dar puternic în fapt), Sfântul Grigorie de Nazianz spune că prietenii adevărați se iubesc mai mult decât pe ei înșiși, ca efect firesc și necesar al legii dragostei celei mai presus de noi.
Prietenia creștină aduce bucurie vieții și un spor de existență, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dragostea e ca o albină care adună de peste tot cele bune în sufletul celui care iubește”; „lipsa priete­nilor consumă sufletul, așa cum frigurile consumă trupul”; „În rugăciunile lor către Dumnezeu, creștinii se roagă întâi pentru prietenii lor și apoi pentru ei”.
În viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, prietenia trebuie să-i includă pe toți oamenii: „Nu sunt ei toți frați ca fii ai aceluiași Părinte? Pentru ce ești singur? Pentru ce nu-ți faci mulți prieteni? Pentru ce nu te faci creatorul dragostei?”
Doctrina creștină despre prietenie este un ideal, spune părintele profesor I. G. Coman, dacă ne gândim cât de greu este să avem un singur prieten adevărat – o mărturisire atât de sinceră pentru anii 1954 ai dictaturii.

Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie –
Colegiul Național „M. Sadoveanu”-Pașcani

Tags: ,