Stiri »

12 februarie 2020 – 16:00 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 72 din ianuarie 202069 views

Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Sănătate pentru toți

Remedii naturiste pentru diverse afecțiuni

Submitted by on 28 februarie 2014 – 21:23No Comment | 604 views

Dureri articulare la genunchi

Cataplasmă cu seminţe de schinduf

Întrebuinţate extern, seminţele de schinduf au acţiune antiinflamatoare şi analgezică.

naturisteMod de utilizare: 50 grame de seminţe de schinduf se fierb cinci minute într-un sfert de litru de apă. Se obţine un terci, care se întinde pe o pânză de în. Îl puteţi folosi, după cum doriţi, atât fierbinte, cât şi rece. Dacă simţiţi nevoia de căldură – cum se întâmplă în cazul artrozei -, puneţi cataplasma în jurul genunchiului cât de fierbinte o puteţi suporta. Dacă însă aveţi o senzaţie de fierbinţeală în genunchi – ca, de pildă, la artrită -, folosiţi cataplasma rece. Pentru aceasta, lăsaţi mai întâi terciul să se răcească la temperatura camerei, apoi ţineţi un timp cataplasma în frigider (nu în congelator).

Riscuri şi efecte secundare: Îndepărtaţi imediat cataplasmă, dacă vi se irită pielea şi apar mâncărimi sau usturimi.

Dureri de cap

Presopunctură cu ulei de mentă

Presopunctură face parte din metodele terapeutice ale medicinei tradiţionale chineze. Combinată cu întrebuinţarea uleiului de mentă sau a balsamului aromat, ea poate fi un mijloc eficace de combatere a durerilor de cap. Studiile au demonstrat că ambele remedii, aplicate pe tâmple şi între sprâncene, pot diminua durerile de cap cauzate de stres.

Mod de utilizare: Ungeţi degetele arătătoare şi mijlocii cu puţin ulei de mentă ori balsam. Apoi masaţi-vă ambele tâmple cu mişcări circulare, apăsând uşor, timp de unul până la cinci minute, după care vă spălaţi bine degetele.

Riscuri şi efecte secundare: Evitaţi ca ochii şi mucoasele să vină în contact cu uleiul eteric. Nu folosiţi uleiul sau balsamul la sugari şi copii mici, deoarece la această vârstă inspirarea vaporilor şi a mirosurilor puternice poate declanşa stări similare cu cele astmatice.

Neplăceri gastro-intestinale

Menta are o acţiune antispastică asupra tractului gastrointestinal şi stimulează secreţia de bilă.

Mod de utilizare: Turnaţi cam 150 mililitri de apă clocotită peste o lingură (1,5 grame) de frunze de mentă proaspete sau uscate, lăsaţi să infuzeze 10-15 minute şi strecuraţi. Se beau două-trei căni, repartizate pe toată durata zilei.

Riscuri şi efecte secundare: Cardiacii sunt sfătuiţi să nu depăşească în nici un caz cantitatea indicată, de două sau trei căni zilnic.

Otita Medie

Săculeţ cu ceapă

Remediul se recomandă îndeosebi copiilor cu otită medie.

Mod de utilizare: Tăiaţi ceapa mărunt, apoi înfăşuraţi-o într-o pânză şi striviţi-o, până când lasă zeamă. Puneţi săculeţul pentru două-trei ore pe urechea bolnavă. Dacă punguliţa va fi încălzită puţin, efectul va fi şi mai puternic.

Riscuri şi efecte secundare: Limitaţi-vă la aplicarea externă. Medicii vă avertizează să nu picuraţi zeamă de ceapă direct în ureche.

Sursa: Formula As

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: , , , , , , , ,