Stiri »

1 iunie 2019 – 12:10 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 64 mai 2019148 views

Hai cu noi nr. 64 mai 2019

Hai cu noi nr. 64 mai 2019
Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză, Comunitate

Rugăciunea de seară – „cheia visteriei darurilor dumnezeiești”

Submitted by on 1 aprilie 2019 – 9:32No Comment | 66 views

Rugăciunea de seară – „cheia visteriei darurilor dumnezeiești”

Fiecare creștin are două momente pe care le dedică rugăciunilor mai îndelungate: dimineața și seara. Desigur, ne putem ruga în orice clipă a zilei, dar timpul oferit rugăciunii este, de regulă, foarte limitat din cauza locului de muncă, a grijilor privitoare la familie, la casă, la diferite probleme de care suntem asaltați zilnic.
Însă, este important ca măcar aceste două momente ale zilei să le închinăm lui Dumnezeu, având în vedere că așa au făcut creștinii încă din primele secole.

De multe ori se întâmplă să ne facem rugăciunea de seară cuprinși de oboseală iar gândurile să ne fie împrăștiate la nimicurile făcute peste zi și la grijile zilei de mâine. Astfel, ne rugăm cu greutate, fără vlagă, fără profunzime, cu simțământul de obligație față de Dumnezeu, adică cu o „rugăciune de tipic și la inimă nimic”, după cum spunea părintele Arsenie Papacioc.
Din aceste motive, rugăciunea de seară are o importanță covârșitoare pentru viața și mai ales pentru creșterea noastră spirituală. Rugăciunea neîncetată este paza continuă a simțurilor.
Sunt motive pentru care rugăciunea de seară este neglijată cum ar fi munca istovitoare sau grija creșterii copiilor, însă aceste motive, dacă sunt întemeiate, nu sunt dăunătoare pentru suflet, cu condiția ca munca și grija creșterii copiilor să fie însoțite de rugăciune, cu toată strădania noastră. Totuși, chiar și istoviți fiind, o scurtă rugăciune de seară fie cât de mică, înseamnă mult înaintea lui Dumnezeu.

Nu în ultimul rând, rugăciunea de seară este ocazia cea mai potrivită de a ne deprinde cu cercetarea de sine, prin cugetarea la toate gândurile, cuvintele și faptele săvârșite peste zi. Astfel, conștientizăm mult mai bine ce am făcut bine și ce am făcut rău, dar și ce am fi putut să facem bine și nu am făcut. În urma acestei cercetări, rugăciunea de seară este și un mijloc de împăcare cu Dumnezeu pentru toate relele din timpul zilei, pe care le-am conștientizat prin cercetare, și o lăsare a noastră în grija Sa pe timpul nopții.

Sfânul Varsanufie ne spune că „cine se roagă pentru altul câştigă el însuşi căci săvârşeşte un act de iubire şi sporeşte în ea ridicându-se la o stare superioară. Apoi se roagă şi pentru sine căci prin însuşi faptul că se roagă, se pune în legătură cu Dumnezeu de la Care vine bunătate şi putere. Deci rugându-te pentru altul continuu, te rogi şi pentru tine continuu şi câţi pot să facă aceasta? Apoi cine poate să-i aibă mereu în minte pe toţi în mod continuu? Dar cel desăvârşit îi poate avea virtual pe toţi în gând. În orice caz, rugăciunea cuiva pentru altul îl uneşte cu acela în cugetul lui. Astfel rugăciunea este un mijloc de unire între oameni pentru că este un mijloc de unire între ei.”

Trebuie, neapărat, să conștientizăm și faptul că neglijarea rugăciunii de seară este o mare piedică pentru dobândirea rugăciunii neîncetate. Iar cine simte că nu sporește duhovnicește, să se cerceteze cu atenție și să vadă dacă nu cumva și-a făcut un obicei din a neglija rugăciunea și mai ales pe cea de seară.

Rugăciunea de seară are trei părți componente: mulțu­mirea pentru ziua care a trecut, cererea milei lui Dumnezeu pentru noaptea ce va să vină și, cel mai important, căutarea iertării dumnezeiești pentru relele să­vârșite. În ceea ce privește mul­țumirea pentru tot ce am primit bun în cursul zilei, aceasta nu trebuie să lipsească niciodată pentru că nu vom putea realiza altfel tot ajutorul dumnezeiesc pe care l-am primit și vom ajunge, cu timpul, să fim tot mai nerecunoscători și lipsiți de dragoste față de Dumnezeu.

Unele rugăciuni cuprinse în rânduiala de seară amintesc aceste păcate, dar, din nefericire, rostirea lor nu este însoțită și de simțirea inimii noastre. De multe ori, trebuie să o recunoaștem, nu ne simțim vinovați absolut deloc, ceea ce înseamnă că nu suntem atenți la căderile noastre sufle­tești și că nu considerăm drept păcate anumite cuvinte sau gânduri ale noastre care sunt astfel. Aici trebuie să lucrăm duhov­nicește mai intens, pentru a dobândi simțirea spirituală mai înaltă a pocăinței.

Rugăciunea nu este o simplă discuţie cu Dumnezeu, ea este împărtăşire, mângâiere… este iertare şi împăcare. „Omul are atâta sfințenie câtă rugăciune are în el” ne spune Părintele Iustin Pârvu. Să urmăm îndemnul Domnului de a ne ruga neîncetat. Cum? Ne răspunde Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Toate cuvintele tale să fie cuvinte care ar putea să constituie o rugăciune.” Apoi să fim vrednici de trăirile părintelui Tadei: „Ascult inima şi aud înlăuntru: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Încerc să-mi amintesc vreun lucru şi vreun eveniment din trecut, dar nu pot. Toate gândurile se odihnesc într-o pace nespusă, iar în toată fiinţa mea domneşte o bucurie şi o râvnă negrăită după Dumnezeu. Aceasta este starea Îngerilor şi a Sfinţilor, starea vieţuirii în plinătatea harului.”

Așadar, cine se deprinde cu rugăciunea de seară, ajunge cu timpul să cunoască și dulceața rugăciunii din timpul nopții și se învrednicește și de luminarea minții prin cugetarea la cele sfinte din timpul privegherii de noapte. În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare ne spune despre rugăciunea de seară: „Sfârșindu-se ziua, să dăm mulțumire pentru cele dăruite nouă de-a lungul ei sau pentru cele bune pe care le-am făcut și să mărturisim cele pe care le-am trecut cu vederea și păcatul ascuns pe care l-am săvârșit, ori cu voie, ori fără voie, ori chiar fără să știm, sau în cuvânt, sau cu fapta, sau în însăși inima noastră, pentru toate acestea cerând îndurare de la Dumnezeu prin rugăciune. Căci ne este de mare folos să le cercetăm pe cele trecute, ca să nu mai cădem iarăși în păcate asemănătoare. De aceea, zice psalmistul: «De cele ce ziceți în inimile voastre căiți-vă în așternuturile voastre!» (Psalmi 4, 4). Și iarăși, când începe noaptea, să înălțăm cerere ca odihna să ne fie netulburată și izbăvită de năluciri; este necesar să se zică și în acest ceas Psalmul nouăzeci” (Sf. Vasile cel Mare, „Regulile mari”, XXXVII, în: Scrieri morale și ascetice, p. 285).

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica –
Colegiul Național „M. Sadoveanu”- Pașcani

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: