Să mai și râdem
1. – Trebuie neapărat să-mi comand câteva rochii noi.
– Bine, zice soțul, dar toate dulapurile sunt pline de rochiile tale!
– Știu, dar pe toate mi le-au văzut vecinii!
– În cazul ăsta, ar fi mai bine să schimbăm satul, ar fi mult mai ieftin.
2. La un medic stomatolog vine o băbuță mai tare de urechi să-și aranjeze dinții. După ce o consultă, medicul îi spune:
– Îmi pare rău, mamaie, dar trebuie să-ți pun o placă!
– Nu-i nimic, maică. Dar să fie cu Benone Sinulescu!
3. Soția se privește de o oră în oglindă, apoi își întreabă soțul:
– Scumpule, ce pană crezi că s-ar potrivi în astă-seară la pălăria mea cea nouă?
– O pană de curent!
4. – Fiule, cărțile pentru școală au fost foarte scumpe deci să ai grijă de ele!
– Bine mamă! Nici nu le mai ating.
5. -Draga mea, în seara asta cinăm afară!
– Vaaai, ți-ai găsit de lucru?
– Nu, am pierdut casa la poker!
6. Șeful către angajat:
– Crezi că poți să vii sâmbătă la servici? Știu că e week-end și poate ai planuri, dar am nevoie de tine.
– Sigur, nicio problemă, dar e posibil să ajung mai târziu sâmbătă. Știți, e un trafic infernal.
– Bine, cam când crezi că ajungi?
– Luni.
7.- Măi băiete, cum poți dormi la ora mea?
– Cu greu, doamna profesoară. Poate dacă ați vorbi mai încet…
8. – Ioane, hai în casă că plouă!
– Lasă, stau afară că plouă și aici!
9. Un turist îi zice unui țăran:
– Îmi dați voie să trec pe terenul dumneavoastră ca să pot prinde autobuzul de la ora cinci?
– Desigur! Și dacă vă vede taurul, puteți prinde și cursa de la patru și jumătate.
Culese de Bogdan Romedea
Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Culese de Bogdan Romedea, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Să mai și râdem...