Stiri »

3 noiembrie 2019 – 10:31 | Comentariile sunt închise pentru Hai cu noi nr. 69 octombrie 201956 views

Hai cu noi nr. 69 octombrie 2019

Hai cu noi nr. 69 octombrie 2019
Share000

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză, Cultural - educative

Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Moldovei şi Bucovinei

Submitted by on 3 noiembrie 2019 – 8:59No Comment | 14 views

Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Moldovei şi Bucovinei

„Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.”
(Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva)

Cuvioasa Parascheva (în greacă Αγία Παρασκευή, „Sfânta Vineri”), cunoscută și sub numele de Paraschiva, este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. S-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivat, Tracia, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. Ziua ei de pomenire este 14 octombrie.
A primit o creştere aleasă şi educaţie religioasă. În jurul vârstei de zece ani, pe când se afla în biserică împreună cu mama sa, a auzit cuvintele Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), iar din acel moment a început să urmeze îndemnul.
De foarte tânără a intrat într-o mănăstire închinată Maicii Domnului din oraşul Heracleea Pontului. Petrecând cinci ani în acea mănăstire, după multă rugăciune a reuşit să plece la Ierusalim, căci dorea foarte mult să vadă Mormântul Domnului şi să calce pe urmele Mântuitorului Hristos. De aici a mers în Valea Iordanului, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani într-o mică aşezare de călugăriţe pustnice. „Ca băutură întrebuinţa apa de izvor, şi din aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea” (vol. „Vieţile Sfinţilor”).
Înainte de a trece la cele veşnice, a plecat de la mănăstirea de călugăriţe din pustiul Iordanului şi s-a reîntors în ţara sa, într-un loc numit Kallikratia, aici s-a nevoit doi ani în Biserica Sfinţilor Apostoli, până în clipa în care a plecat din această viaţă.
A fost îngropată ca o străină, pentru că nimeni nu ştia cine era. După mult timp, în urma arătării minunate a Sfintei, care a cerut unui anumit monah să mute trupul înmormântat în apropierea sa, pe care nu-l putea suferi pentru necurăţia lui, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost găsite întregi şi neputrezite, fiind depuse în Biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, pentru închinare şi cinstire.
În anul 1235, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, iar pentru o vreme au fost duse la Belgrad. În 1521, sfintele moaşte au ajuns la Constantinopol, fiind răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenică, şi au fost aşezate pentru început în Biserica Sfânta Maria Pammakaristos, pe atunci Catedrală Patriarhală. În urma transformării acesteia în geamie, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) şi Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601).
În anul 1641, după ce domnul Moldovei Vasile Lupu 1634-1653) a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, patriarhul Partenie I (1639-1644), împreună membrii Sinodului, a hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva.
Racla cu sfintele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de Vasile Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi.
Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost aşezate în Biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului, în 13 iunie 1641. Au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a lăcaşului, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. În seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, a izbucnit un incendiu care s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi s-a constatat că cinstitele moaşte au rămas neatinse, deşi totul era scrum în jur. Ridicate din mormanul de jar, moaştele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi strămutate în noua Catedrală Mitropolitană, care a fost sfinţită la 23 aprilie 1887.
Tradiţia consemnează multe din minunile săvârşite de Sfânta Parascheva, dar a spune despre toate este cu neputinţă „căci covârşesc, ca sa zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o” (vol. „Vieţile Sfinţilor”).
Obiceiuri și tradiții
Sfânta Parascheva mai e numită în popor și „Vinerea Mare de toamnă”. Numele Parascheva vine de la cuvântul grec „paraskevi” care înseamnă „a cincea zi a săptămânii, vineri”. Nu întâmplător se celebrează în miez de toamnă, când desfrunzirea arborilor și „încărunțirea” câmpurilor de brumele timpurii anunțau „îmbătrânirea timpului” și încheierea ciclului calendaristic, punctează dr. Maria Bocșe, specialist în etnologie.
În popor, Sfânta Parascheva este considerată ca fiind un suflet bun, pentru că-i fereşte pe oameni de boli, de grindină, trăsnet şi pe copii îi apără de deochi. De aici, de la această percepţie, i se mai spune şi Sfânta Vineri. În mitologia românească, Sfânta Vineri este o divinitate intransigentă, justiţiară, fiind imaginată în chip de văduvă foarte bătrână şi aducătoare de năpastă, dar când devine ocrotitoare, poartă chipul unei bătrâne veghetoare la sănătatea oamenilor şi la fertilitate.
De Sfânta Parascheva nu se mănâncă de dulce, nu se lucrează şi se dă de pomană pentru sufletele celor adormiţi. La ţară, în această zi, bătrânii nu făceau nici focul în sobă, pentru a nu atrage asupra casei lor nenorociri.
În tradiţie, se spune că de Sfânta Parascheva, fetele care cos şi care spală vor rămâne nemăritate. Sărbătoarea închinată Sfintei Parascheva concentra numeroase practici de prognosticare meteorologică. Țăranii cunoșteau cum va fi iarna în funcție de modul în care dormeau oile în ziua prăznuirii ei: dacă dormeau unite, era semn că iarnă va fi grea, iar dacă dormeau răzlețite, era chipul unei ierni blânde.
În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice .
Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în „Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”, apărută la Iași în 1643.
Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.
După 120 de ani ele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc. În anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva „pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)”, după cum se spu­ne în „scrisoarea sinodi­cească”. Racla cu cin­stitele moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii.
Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și „prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni”. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse; încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­menire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască. Pre­­fectul județului Iași, Leon Negruzzi, și pro­cu­ro­rul general al ora­șului au consemnat în procese ver­bale cele în­tâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală Mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor mol­do­veni, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.
În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca­nonizarea unor sfinți din neamul nostru, pre­cum și generalizarea cul­tu­lui unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țară la noi. Ho­tă­­rârea respectivă a fost transpusă în fapte în ca­drul unor mari festivități bisericești din cur­sul lunii octom­brie 1955. În cazul Cu­vioasei Paras­che­va, gene­ralizarea cul­tului ei s-a făcut în Catedrala mitro­poli­tană din Iași, la 14 oc­tom­brie 1955, în pre­zența a nu­me­roși ierarhi ro­­mâni, pre­cum și a unor repre­zen­tan­ți ai Bisericii Or­to­­do­xe Rusă și Bul­gară.
Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinst­esc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din îm­pre­jurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocro­tire și ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor mol­dovenii au simțit în viața lor lucrarea mi­nunată a harului dumnezeiesc prin mijlo­cirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare. De multe ori, vin oameni de pe tot cu­prinsul țării să-și plece genun­chii în fața raclei cu cinstitele ei moaș­te, ca să mul­­țumească pen­tru ajutorul și binecu­vân­­tarea ce lumi­nea­ză în via­ța lor.
Viața curată, împletită prin ru­gă­­ciune și fapte bune, tinerețea care stră­lucește peste vea­curi precum lu­mina din candelele fe­cioa­relor înțe­lep­te, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugă­ciu­ne și priveghere, la căutarea bu­curiei pe care o aduce în inimi prezența Du­hului Sfânt. Simbol al fră­ție­tății ortodoxe, Sfân­­ta Parascheva, lumină­toa­rea casnică a Mol­dovei, ne aduce din acea primă ju­mă­tate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pă­mânt, când Biserica era una și nedespărțită, nădejdea biruinței asu­pra patimilor, dez­bi­nă­ri­lor și necazurilor din lume, prin iubirea sme­rită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.

Profesor Vasilica Dimitriu Sîrghie
– Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”- Pașcani

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Tags: