Sfânta Muceniţă Eliconida (28 mai)
Eliconida, muceniţa lui Hristos a trăit pe vremea împărăţiei lui Gordian şi a lui Filip, fiind născută şi crescută în Tesalonic. Ura contra creştinilor din partea închinătorilor de idoli răspândindu-se pretutindeni, muceniţa a mers la Corint. Şi, văzând poporul aducând jertfe idolilor, a stat la un loc înalt şi a strigat, zicând: „O, bărbaţi corinteni, nepricepuţi şi împietriţi cu inima, vă văd că sunteţi necredincioşi. Aţi lăsat pe Dumnezeul Cel veşnic şi nestricăcios şi v-aţi întors către idolii cei pierzători de suflete. Vă rog, uitaţi-vă la înălţimea cerului şi la lăţimea pământului şi socotiţi cu mintea voastră, cine a întins cerul ca o piele pe deasupra capetelor noastre? Cine a întemeiat pământul peste adâncuri? Cine este puternic să alineze valurile cele furioase ale mării cu înfricoşatul şi slăvitul Său nume? Cine a zidit din ţărână pe om, şi a suflat în el duh de viaţă? Acela este adevăratul Dumnezeu, Care ţine în palmă toată făptura şi Care petrece în ceruri. Iar zeii păgânilor sunt diavoli muţi şi nesimţitori, asemenea lor să fie toţi cei ce se închină lor”.
Astfel grăind sfânta, cu libertate şi cu glas mare, îndată au apucat-o păgânii şi au dus-o la ighemonul lor, Perine. Ighemonul, căutând spre ea şi văzând cinstea feţei ei, a început a-i vorbi cu blândeţe, zicând: „Bine să-ţi fie ţie, preafrumoasă fiică, căci socotesc, că tu crezi în zeii noştri cei ce petrec pururea şi mă bucur de tine”. Sfânta a zis: „O, ighemoane, ce bucurie poate să fie păgânilor, de vreme ce bucuria ta se va întoarce în plângere, iar mândria în neputinţă? Eu cred în Dumnezeu, Care este peste toate şi mă bucur că m-am învrednicit, pentru Dumnezeul meu a intra în această nevoinţă, pe care o aştept de mult, ca să câştig cununa biruinţei”. Ighemonul a zis: „Nu fi cu limbuţia ta asemenea cu femeile cele fără de minte, ci spune nouă cu blândeţe şi pe scurt cum te numeşti?”
Sfânta a răspuns: „Nu sunt nebună, ci înţeleaptă întru Hristos; iar de voieşti să ştii numele meu, mă numesc Eliconida”. Zis-a ighemonul: „Nu cu cuviinţă ţi s-a dat numele Eliconida, căci pentru neruşinarea ta cea mare, vei primi peste trupul tău munci şi bătăi”. Sfânta a răspuns: „Bine, mă numesc Eliconida, căci totdeauna este cu mine milostivirea Dumnezeului meu şi arunc săgeţi asupra diavolului, tatăl tău. Iar ţie, Perine, nu ţi s-a pus numele din întîm-plare, căci necuratul şi ticălosul tău trup, împreună cu spurcatul tău suflet, se va trage cu oşti înfocate la pierzare”. Zis-a ighemonul: „Să ne spui curat, vei jertfi zeilor sau nu? Pentru că mă jur pe zeul meu, doctorul Asclipie, că nu te voi cruţa, de nu vei asculta porunca împărătească şi de nu te vei închina zeilor noştri”. Sfânta a răspuns: „Ascultă-mă, Perine! Eu sunt roabă a lui Hristos, iar pe Asclipie al tău nu ştiu cine este. Deci, fă ceea ce voieşti”.
Atunci ighemonul, umplându-se de mânie, a început a munci pe sfânta. Deci, întâi a poruncit, s-o întindă la pământ şi să-i zdrobească gleznele picioarelor ei şi apoi s-o arunce într-o căldare plină cu smoală foarte înfierbântată. Dar, îngerul Domnului, arătându-se, a răcorit căldarea; iar smoala cea fiartă a prefăcut-o în rouă rece, încât ieşea din căldare, ca din nişte aromate, o mireasmă plăcută. Lucrul acesta văzându-l ighemonul, a strigat, zicând: „O, cât de mare vrăjitor este acest Hristos, care poate să prefacă focul în apă!” Sfânta i-a zis: „Cât de mari ţi se par ţie acum, zeii tăi Die şi Asclipie, pe care i-a umplut de ruşine o femeie, fiind roabă a lui Hristos?” Din aceste cuvinte ale sfintei, muncitorul, umplându-se de mai multă mânie şi numind-o pe ea fermecătoare, a poruncit, să-i smulgă perii capului ei cu piele cu tot şi să-i ardă capul cel jupuit şi pieptul cu lumânări aprinse. Însă muceniţa răbda cu vitejie toate acele munci, ca şi cum nu simţea nici o durere.
Atunci ighemonul, schimbându-şi mânia în blândeţe, a început a momi pe sfânta, zicând: „Preaiubită fiică, apropie-te şi jertfeşte zeilor celor nebiruiţi, mai ales Afroditei şi Atenei. Pentru aceasta te voi face
preoteasa marei Artemida, asemenea cu femeile senatorilor, şi voi pune în mijlocul cetăţii întru numele tău un stîlp de aur. Despre aceasta voi înştiinţa pe împăraţi prin scrisori despre tine şi vei fi ca o maică în toată această cetate”.
Sfânta Eliconida a zis: „De vei face precum zici, du-mă în capiştea zeilor tăi, ca să aduc jertfe”. Ighemonul, auzind acestea, s-a umplut de mare bucurie şi îndată a poruncit propovăduitorilor şi trîmbiţelor să înştiinţeze toată cetatea, ca să se adune şi să ducă cu mare dănţuire pe sfânta în capiştea idolilor. Iar ea, intrând în capişte, a zis popilor: „Voiesc să fiu singură când aduc jertfe curate; deci, porunciţi tuturor să iasă din capişte împreună cu voi şi apoi să închideţi uşile”. Popii au ascultat-o. Deci, încuind pe sfânta singură în capişte, ei înşişi stăteau afară înaintea uşilor, jucând şi cântând din trîmbiţe şi timpane.
Mireasa lui Hristos, fiind singură înăuntru, a apucat pe idolul Afroditei şi l-a sfărîmat în trei bucăţi, apoi pe idolul Atenei, pe care, aruncându-l la pământ, l-a zdrobit cu totul, şi, după aceea, luându-l şi pe al lui Asclipie din altarul lui, i-a tăiat mâinile, picioa-rele şi capul. Acelaşi lucru a făcut şi idolului Die. Pe când se făcea acea sfărîmare a zeilor, n-au auzit nici slujitorii, nici poporul, de vreme ce glasul trîmbiţelor şi al timpanelor covârşea zgomotul din capişte. Astfel, ei au stat multă vreme afară, aşteptând până ce fecioara îşi va săvârşi rugăciunile şi jertfele. Dar, după multă vreme, slujitorii, pierzând răbdarea, s-au plecat să privească în capişte. Acolo au văzut pe zeii lor sfărîmaţi şi aruncaţi la pământ, iar pe sfânta, şezând în altar şi lăudând pe Hristos Dumnezeul ei. Deci, au sărit înăuntru, rupându-şi hainele lor şi apucând pe muceniţa cu mânie, strigau către ighemon: „Pierde pe această fermecătoare”. Din această pricină s-a făcut gîlceavă şi strigare în poporul cel mânios pentru sfărîmarea idolilor; pentru că toţi răcneau, zicând: „O, ighemoane, pierde îndată pe această fermecătoare”. Atunci ighemonul a poruncit să-i taie sânii sfintei muceniţe şi s-o arunce în temniţă, până ce va socoti cu ce fel de moarte cumplită s-o piardă; deci, sfânta a petrecut în temniţă cinci zile.
În acea vreme, a venit în Corint alt ighemon în locul lui Perine, cu numele Iustin. Aceluia i-au vestit despre muceniţa Eliconida, despre muncirea ei şi despre sfărîmarea zeilor lor. Iustin, auzind acestea şi fiind un rîvnitor desăvârşit către zei, s-a umplut de mânie contra Eliconidei, pentru sfărîmarea acelora. Deci, a poruncit să încingă un cuptor foarte mult. După ce a ars acel cuptor trei zile, au aruncat în el pe sfânta. Ea, însă, dănţuia în mijlocul cuptorului, cântând şi binecuvântând pe Domnul, ca altădată cei trei tineri în Babilon, căci focul îi era ei ca o rouă, iar văpaia focului ca un duh răcoros. În acea vreme a ieşit o văpaie mare din cuptor şi s-a îndreptat asupra celor ce stăteau împrejur; deci, a ars ca la şaptezeci de bărbaţi.
După câtăva vreme, Sfânta Eliconida a ieşit din foc nevătămată. Atunci ighemonul a zis către ea: „O, necurată femeie, spune nouă cu ce vrăji, ai putut birui puterea focului?” Sfânta a răspuns: „Venind Hristos, Domnul meu, pe Care tu nu l-ai văzut şi nici nu poţi să-L vezi, a potolit puterea focului”. Ighemonul necrezând, a poruncit să aducă înaintea lui un pat de aramă înroşit în foc şi acolo, înaintea ochilor lui, să pună pe sfânta dezbrăcată. Iar dedesubt să aprindă cărbuni de foc, pentru că zicea: „Acum voi vedea de va veni Hristos să-i ajute ei”. Sfânta, muncindu-se astfel, a ieşit din trupul ei aţât de mult sânge, încât a stins tot focul şi a răcorit patul. Deci, luând-o de pe pat, au dus-o în temniţă unde, zăcând la pământ, se ruga, zicând: „Iisuse, puterea şi întărirea noastră! Iisuse slava noastră! O, Hristoase, nădejdea noastră, fii ajutorul şi doctorul, Care să tămăduieşti rănile mele, Cel ce mântuieşti cu bunătatea Ta pe cei ce nădăjduiesc spre Tine!”
Astfel, rugându-se ea, i s-a arătat în lumină mare, Hristos Mântuitorul lumii cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi, stând aproape de ea, i-a dat mâna Sa, zicând: „Scoală-te şi stai în picioare, de te întăreşte, că Eu sunt cu tine. Căutând spre nevoinţa ta şi, milostivindu-mă spre tine, îţi voi uşura durerile şi îţi voi tămădui rănile cu puterea Mea cea dumnezeiască”. Deci, muceniţa sculându-se în picioare, a căzut înaintea Domnului cu faţa la pământ şi s-a închinat, zicând: „Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, vindecă-mă pe mine, roaba Ta, şi-mi dă mie biruinţă asupra potrivnicului ca, biruindu-l, să intru în cămara Ta cea sfântă, cu cântări şi cu glas de bucurie!” Atunci, Mântuitorul a zis către ea: „Îndrăzneşte! Eu te vindec pe tine şi îţi gătesc cununa cea fără de moarte întru împărăţia Mea”. Zicând Domnul acestea, S-a dus la cer”.
Sfinţii îngeri i-au dat ei pîine curată şi luminoasă ca soarele din care, gustând, s-a făcut sănătoasă cu tot trupul. Faţa ei s-a luminat ca soarele, iar trupul s-a făcut alb ca zăpada; şi astfel, mulţumind lui Dumnezeu, a stat până la ziuă, cântând şi binecuvântând. Sosind ziua, ighemonul, a poruncit să o scoată la judecată; deci, a aruncat-o în cuşca fiarelor spre mâncare. După aceea a dat drumul la doi lei flămânzi şi chinuiţi de foame de trei zile. Venind leii către sfânta, s-au plecat înaintea ei şi îi lingeau picioarele. Poporul, văzând aceasta, şi-a ridicat glasul, zicând: „Femeia aceasta este cu adevărat fermecătoare şi necurată, de vreme ce a fermecat şi fiarele, încât nu pot să se atingă de ea; deci, pierde-o pe aceasta, ighemoane, degrabă”.
Pe când poporul clevetea astfel, de la acea cuşcă s-au sfărîmat uşile, cu puterea lui Dumnezeu, şi s-au deschis; iar leii au sărit cu mânie către popor, răcnind şi mugind, încât poporul s-a pornit la fugă; şi au fugit în curte împreună cu ighemonul. Leii, izgonind pe cei ce fugeau, au ucis o sută douăzeci de oameni din popor. Atunci ighemonul, neştiind ce să mai facă muceniţei, a poruncit ca s-o taie cu sabia.
Deci, scoţând pe sfânta afară din cetate la locul de tăiere şi-a ridicat mâinile spre cer şi se ruga, zicând: „Hristoase, Dumnezeul meu, vino acum şi stai de faţă roabei Tale în ceasul acesta, împlinindu-Ţi făgăduinţa Ta cea adevărată, du-mă pe mine în ograda Ta cea sfântă şi mă rânduieşte cu binecuvântatele Tale oi. Numără-mă pe mine cu femeile cele ce Ţi-au plăcut Ţie: Cu Sarra, Reveica, Rahila, Lia, Susana şi cu Maica Ta cea fără de prihană, Curata şi pururea Fecioara Maria; asemenea şi cu Marta şi Maria surorile lui Lazăr, cu Ana proorociţa, care a ieşit întru întîmpinarea Ta, cu Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu ce a mărturisit pentru Tine, Elisabeta maica Mergătorului Înainte şi cu întâia Muceniţă Tecla. Scrie-mă în numărul lor şi-mi dă mie ca să mă odihnesc cu dânsele în veci”. Astfel rugându-se, s-a auzit un glas de sus, zicând: „Vino, fiică, că îţi este gata cununa şi scaunul; iar cetele îngereşti încep cântări de dănţuire la intrarea ta în cer”.
Auzind sfânta acest glas, s-a umplut de bucurie negrăită şi, cu veselie şi-a plecat capul sub sabie, şi astfel i l-a tăiat. Din rănile ei în loc de sânge a curs lapte; acesta era semnul curăţiei ei. După aceasta, credincioşii, luând trupul ei cel sfânt, l-au îngropat cu bună cucernicie, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Vieţile Sfinţilor, mai
0
0
0Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, mai, Parintele Munteanu Petru, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sfânta Muceniţă Eliconida (28 mai), Sfinţii zilei, Viețile Sfinților
