Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, cu cei trei nepoţi: Acachie, Menandru şi Polien (19 mai)
Scaunul Sfântului episcop Patrichie a fost cetatea Prusiei din ţara Bitiniei. Acolo a propovăduit credinţa în Hristos, certând rătăcirea elinească şi întorcând pe mulţi de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De aceea a fost prins de păgâni, împreună cu cei trei preoţi: Acachie, Menandru şi Polien. Ei au fost aduşi spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei, slujitorul cel mai osârdnic al dracilor. Mergând el la apele cele calde, a poruncit să lege cu lanţuri de fier pe episcopul creştin şi pe preoţii lui şi să-i aducă după sine. Ajungând la apele cele calde şi, scăldându-se pentru sănătate, a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie şi urîtei zeiţe Sotirei. Şezînd apoi la judecată şi, punînd de faţă pe arhiereul Patrichie cu preoţii săi, a zis către ei: “O, nebunule, vezi cît este de mare puterea zeilor noştri, cel ce te-ai alipit la basmele cele deşarte şi chemi pe Hristos? Vezi ce fel de lucrare de tămăduire a dat acestora spre sănătatea noastră? Dar mai întâi să cunoşti ce fel este puterea tatălui nostru, Asclipie, ce fel este darul, căruia şi tu – de voieşti să scapi din legături şi munci şi să petreci cu pace în patria ta – să-i cazi înainte cu smerenie, cu rugăminte şi cu jertfe”.
Sfântul Patrichie a răspuns: “O, cît de multe răutăţi ai spus în puţine cuvinte, ighemoane”. Atunci ighemonul a zis cu mânie: “Ticălosule, ce fel de răutăţi grăiesc eu, de care mă cerţi pe mine? Eşti dator a mărturisi că sânt adevărate, fără de înşelăciune şi vicleşug toate lucrurile care se văd cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tămăduirile ce se fac din aceste ape calde, cu puterea zeilor noştri atotputernici?” Grăit-a Sfântul Patrichie: “Luminate ighemoane, pentru începătura, curgerea şi călcarea acestor ape, de doreşti să ştii adevărul, eu îţi voi spune, dacă voieşti să mă asculţi cu blândeţe”.
Zis-a ighemonul: “Deşi nu aştept de la tine altceva, decît numai basme împodobite cu cuvinte, însă grăieşte, ca să aud ce ai să spui”. Grăit-a sfântul: “Nu am să spun basme, ci adevărul”. Zis-a ighemonul: “Deci, care este începutul acestor ape calde? Vei zice că nu este puterea zeilor noştri?” Iar sfântul a grăit: “Sînt creştin şi tot cel ce mărturiseşte această sfinţenie a creştinătăţii şi se închină adevăratului Dumnezeu al tuturor, are mintea plină de înţelepciunea dumnezeieştilor taine; deci, şi eu, măcar că sânt om păcătos, însă, mărturisindu-mă, voi fi rob al lui Hristos. Adevărul acestei ape ştiu a-l arăta”. Zis-a ighemonul: “Dar cine va fi acela atît de îndrăzneţ şi nesocotit, care s-ar crede că este mai înţelept decît filosofii?”
Grăit-a sfântul: “Înţelepciunea acestei lumi este nebunie la Dumnezeu, pentru că este scris: Cel ce prinde pe cei înţelepţi întru viclenia lor este Domnul nostru Iisus Hristos Care, mulţumind Tatălui Său, zice: “Mărturisescu-mă Ţie, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor”. Şi iarăşi Apostolul zice: “N-au cunoscut adevărul că, dacă l-ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei”. Zis-a ighemonul către el: “Mari lucruri grăieşti, dar neîn¬ţelese; însă, spune-mi cu a cui putere şi rînduială curg aceste ape calde şi cu a cui putere fierb cu atîta căldură? Eu, cu adevărat, o socotesc faptă a purtării de grijă a zeilor noştri, care au voit cu un chip ca acesta, să ajute sănătăţii omeneşti”.
La acestea răspunzînd Patrichie, arhiereul lui Hristos, a zis către ighemon: “Mai înainte de a începe a grăi, porunceşte, ighemoane, să se ridice îngrădirea aceasta ca, astfel, toţi să poată asculta cuvintele mele”. Poruncind ighemonul, s-a luat acea îngrădire şi a umplut poporul locul acela împrejur. Deci, sfântul a început a grăi cu glas mare, aşa: “Focul şi apa le-au făcut din nimic acelaşi Făcător, Care a făcut neamul omenesc prin Fiul Său cel unul născut, Atotputernicul şi veşnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvântul a
făcut lumina, soarele şi pe ceilalţi luminători şi i-a rînduit astfel: pe unul să strălucească noaptea, iar pe altul să lumineze ziua; pentru că până acolo a întins puterea Lui cea atotputernică peste toată zidirea, până unde a voit. Din ape a alcătuit tăria cerului şi pe aceleaşi ape a întemeiat pământul; iar cu purtarea Sa de grijă cea mai înainte ştiutoare, le-a rînduit pe toate acestea în cer şi pe pământ, fără de care nu era cu putinţă să vieţuiască omul, pe care îndată voia să-l zidească. Ştiind mai înainte că oamenii cei zidiţi de El, vor mânia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor şi, deci, lepădând cinstirea cea adevărată a lui Dumnezeu, îşi vor face idoli fără de suflet şi se vor închina lor, de aceea două locuri au gătit la care vor să se mute oamenii după această viaţă pământească. Locul cel dintâi l-a numit cu lumina cea veşnică, l-a umplut de bogate şi negrăite bunătăţi; iar pe celălalt loc, l-a umplut cu întunericul cel neluminat, cu focul cel nestins şi cu muncile cele veşnice.
Locul cel luminos va fi locuit de acei care ascultă poruncile Lui şi se sârguiesc a-I plăcea Lui, iar în cel întunecos să se arunce acei care, prin viaţa lor cea rea, supără pe Făcătorul lor, pentru care vor dobîndi muncile cele veşnice. Deci, cei ce vor fi în locul cel luminos, vor vieţui în bucurie neîncetată şi fără de sfârşit cu viaţă fără de moarte; iar cei din locul cel întunecos se vor munci neîncetat în veacul cel nesfârşit. Ziditorul, despărţind focul de apă şi lumina de întuneric, precum le-a zidit pe fiecare din ele deosebi, tot astfel şi pe fiecare le-a aşezat deosebit la locul său. Însă, foc şi apă este atît deasupra tăriei cerului, cît şi dedesuptul pământului. Deci, apa care se vede pe pământ, adunată în adunările sale, s-a numit mare; iar cea de sub pământ se numeşte adânc, din care se trimite apă din sânurile pământului spre trebuinţa oamenilor şi a vietăţilor celor ce trăiesc pe pământ, ca prin nişte tuburi purtătoare de ape.
Acea apă, ieşind deasupra pământului, se face izvoare sau puţuri sau pîraie; deci, din acele ape, dacă vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pământ, acelea, încălzindu-se de fierbinţeala focului, izvorăsc ape calde; iar cele ce îşi au curgerea departe de foc, acelea fireşte sânt reci. În acest chip sânt ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pământ în curgerea lor. În oarecare locuri adânci sânt mai reci, încît se îngheaţă ca gheaţa, de vreme ce sânt mai depărtate de foc. Deci, focul cel de sub pământ este rînduit spre muncirea sufletelor păgânilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca gheaţa, se numeşte tartar. Acolo zeii voştri şi închinătorii lor primesc munca, care nu se sfârşeşte niciodată, precum au scris oarecare dintr-ai voştri făcători de stihuri, zicând: marginile pământului şi ale mării nu sânt nimic altceva, decît numai hotarele cele mai de pe urmă ale acelora la care Iapet şi Saturn – acesta este numele zeilor voştri – nu sânt mângîiaţi nici de strălucirea luminii soarelui, nici de răcorirea vântului; adică, zeii voştri, fiind în întuneric şi în tartar, nu-i luminează, nici nu-i încălzeşte lumina soarelui şi, fiind în foc, vântul nu-i răcoreşte. Tartarul este sub pământ, cu atît mai adânc decît alte adâncuri, cu cît cerul este deasupra pământului mai înalt decît toate înălţimile. Cum că focul cel de sub pământ este gătit pentru cei necuraţi, să te încredinţezi chiar din acel foc, care iese din pământ în Siţelia”.
Ighemonul, auzind aceste cuvinte ale sfântului, a întrebat: “Dar, oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor grăite de tine?” Sfântul Patrichie a răspuns: “Cu adevărat Hristos este Ziditorul a toată făptura, iar nu altul, căci este scris: Toate printr-Insul s-au făcut şi fără de Dînsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Şi iarăşi: Zeii păgânilor sânt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile”. Atunci, ighemonul a întrebat a doua oară: “Pe Hristos Îl socoteşti că este ziditor al cerului?” Sfântul a răspuns: “Pe Hristos Îl cred, după ceea ce este scris: Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor tale, luna şi stele pe care Tu le-ai întemeiat”.
Zis-a ighemonul: “Deci, de te voi arunca pe tine în aceste ape fierbinţi, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noştri, oare te va păzi pe tine Hristos nevătămat de fierbinţeala acestora?” Răspuns-a sfântul: “Ştiu puterea Hristosului meu, că poate, de va voi, să mă păzească întreg şi nevătămat de apele acestea, iar eu aş vrea, ca prin apele acestea, să mă dezleg din această viaţă vremelnică şi să vieţuiesc cu Hristos în veci. Însă, nu voia mea, ci voia Lui cea sfântă să se săvârşească, fără de care nici un fir de păr nu cade din capul omului şi nici o pasăre nu se va prinde în laţ. Deci, să ştie cu adevărat, că toţi cei ce ascultă acum cuvintele mele şi cei care se închină cu tine pietrei cele nesimţitoare, ca unui Dumnezeu, îi aşteaptă veşnica muncă în focul cel nestins de sub pământ şi în tartarul cel mai dedesubt”.
Ighemonul Iulie, auzind unele ca acestea, s-a pornit spre mânie şi îndată a poruncit ca pe sfânt să-l arunce gol, chiar în locul acela de unde ieşea apă, care clocotea de fierbinţeală. Iar sfântul, fiind aruncat, a strigat,
zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!” Cînd l-au aruncat şi a căzut în apă, picăturile de apă care au sărit din acel izvor erau mai fierbinţi decît scânteile focului şi, ajungând pe cei ce stăteau împrejur, i-a vătămat cu arderea cea mare. Iar Sfântul Patrichie şedea în apele acelea ca într-o răcoreală fără vătămare, dănţuind şi lăudând pe Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, ighemonul, aprinzîndu-se de mai multă mânie, a poruncit ostaşilor să scoată pe sfânt din apă şi să-i taie capul cu toporul, asemenea şi preoţilor lui.
Deci, fiind adus la locul cel de tăiere, mărturisitorul şi mucenicul lui Hristos şi-a ridicat mâinile spre cer şi a zis: “Dumnezeule, Împărate şi Stăpâne al tuturor, Cel ce ţii cu puterea Ta toată făptura cea văzută şi nevăzută, ascultătorule al tuturor celor ce te cheamă cu adevărat, care şi aceste ape calde, spre mântuirea drepţilor şi spre pedeapsa păgânilor le-ai zidit, stai acum mie de faţă, care mor întru mărturisirea credinţei Tale”. Apoi, sfârşindu-şi rugăciunea, şi-a plecat sfântul său cap spre tăiere, şi astfel s-a sfârşit prin secure. Împreună cu el au fost tăiaţi şi cei trei preoţi ai lui: Acachie, Menandru şi Polien şi toţi împreună au stat înaintea lui Hristos Dumnezeu, întru slava sfinţilor. Deci, Sfântul Patrichie a fost ucis împreună cu slujitorii săi, în nouăsprezece zile ale lunii mai, luând cununa cea de cinste a biruinţei de la Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Vieţile Sfinţilor, mai
Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, cu cei trei nepoţi: Acachie, Dumnezeu, Episcopul Prusiei, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, mai, Menandru şi Polien (19 mai), Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie, Sfinţii zilei, Viețile Sfinților