Sfinții, prietenii noștri din Cer
Când traversăm o perioadă mai grea a vieții, când ne simțim singuri, deznădăjduiți, copleșiți de greutatea crucii noastre spirituale, strigăm după ajutor la sfinții lui Dumnezeu, prietenii și casnicii Acestuia. De ce strigăm la ei? Fiindcă uneori nu avem curaj, din cauza păcătoșeniei noastre să cerem ajutor direct de la Dumnezeu, și atunci le cerem sfinților să mijlocească pentru noi în fața tronului Sfintei Treimi, încrezători că aceștia se bucură de multă trecere în fața lui Dumnezeu și rugăciunile lor vor fi ascultate.
Prietenii noștri – sfinții – nu pot rămâne niciodată indiferenți la strigătul nostru de ajutor, inima lor – ocean de iubire și compasiune ne cuprinde pe toți cei ce le cerem ajutorul și brațele sufletului lor ne îmbrățișează cu milostivire și dragoste necondiționată, alinându-ne și vindecându-ne orice durere, fie trupească, fie sufletească. Unii ar putea spune: Cum să îți fie prieten cineva care nu te-a cunoscut, care nu a trăit în același timp cu tine, care nu e martorul problemelor tale? Explicația este însă simplă. Sfinții lui Dumnezeu sunt atemporali, sunt ai tuturor timpurilor, ei sunt contemporanii noștri, sunt prietenii noștri, pentru că iubirea
necondiționată nu are granițe, nu are timp, pentru că iubirea împrietenește, înfrățește, pentru că sfințenia te înveșnicește, te face asemănător cu Dumnezeu Care e contemporan cu noi, Care se află peste tot, Care e Izvor de iubire și milostivire.
Recunosc, că am mare îndrăzneală față de prietenii mei din cer – sfinții – și le cer mereu ajutorul pe drumul vieții. Le cer ajutorul pentru mine, pentru cei dragi ai mei, pentru toți cei ce mă roagă acest lucru și pentru
cei ce cred eu, că au nevoie de iubirea și binecuvântarea sfinților.
Îi iubesc și îi cinstesc pe apostolii care au vestit Evanghelia lui Hristos pe pământ, pe proorocii și drepții Vechiului Testament, pe ierarhii și învățătorii care au apărat cu credință nestrămutată Biserica lui Hristos și dogmele credinței ortodoxe. Îi iubesc și îi admir pentru curajul cu care și-au mărturisit credința în Dumnezeu, pe mucenicii lui Hristos, care au suferit cumplite chinuri pentru aceasta: (au fost arși de vii, au
fost înecați, au fost biciuți, schingiuiți, răstigniți, dați spre hrană fiarelor, tăiați de sabie ș.a.m.d). Îi cinstesc pe toți Cuvioșii părinți care s-au nevoit din greu în pustiu, în peșterile munților, petrecându-și fiecare clipă a
vieții în post aspru și rugăciune fierbinte și neîncetată. Aceeași evlavie o am pentru toți fericiții și drepții care au bineplăcut lui Dumnezeu pe pământ: văduve, orfani, copii nevinovaţi, călugări şi preoţi evlavioşi,
credincioşi dreptmăritori, care au răbdat cu multă credință și bărbăţie necazurile, bolile şi toate ispitele vieţii pământeşti.
Mă închin cu multă evlavie în fața icoanelor sfinților și le simt prezența în viața mea, în casa mea, în familia mea, în sufletul meu. Am atâția prieteni în Cer, am, și frați, și surori, și bunici, am și o Maică iubitoare – pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, și niciodată nu mă simt singură. Când mi-e dor și vreau să fiu în comuniune cu ei, le mângâi cu multă iubire icoana, o strâng la piept și simt cum mă învăluie lumina și căldura lor dumnezeiască. E minunat să știi că ai atâția, și atâția prieteni care te iubesc necondiționat, care vin să-ți șteargă orice lacrimă a ochilor inimii, care vin să te molipsească cu curajul ce l-au avut pe drumul Golgotei lor, care vin și-i șoptesc tainic inimii tale, că nu e greu să devii și tu sfânt, că nu e imposibil acest lucru.
Ce m-au învățat prietenii mei din Cer? M-au învățat, că Bunul Dumnezeu pe toți ne vrea sfinți: și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei albi și pe cei negri, și pe cei învățați și pe cei mai puțin învățați, și că nu trebuie să crezi că în zilele noastre e imposibil acest lucru, fiindcă Dumnezeu este Același, și astăzi, cum a fost și ieri, și acum un veac, și acum cinci sute sau o mie de ani. M-au învățat, că pentru a deveni sfânt e nevoie în primul rând de iubire, iubire de Dumnezeu și aproapele, fiindcă aceasta e cheia spre desăvârșire. Împlinind porunca iubirii, împlinești și celelalte porunci, învrednicindu-te de virtutea iubirii te învrednicești și de celelalte virtuți: credința, nădejdea, rugăciunea neîncetată, curaj, hărnicie, smerenie, blândețe, bunătate, milostivire, simplitate. Iubirea, smerenia, ascultarea, rugăciunea sinceră și curată, înfrânarea, trezvia, iată, aripile care te înalță spre sfințenie, spre desăvârșire. M-au mai învățat, că pentru a deveni desăvârșiți, trebuie să fim ai lui Hristos, trebuie să-L urmăm pe Hristos în toate, trebuie să fim ucenicii și urmașii Acestuia pe pământ, trebuie să nu iubim viața pământească cu toate plăcerile și tentațiile ei, ci trebuie să trăim doar pentru Cer, doar pentru a găsi calea cea strâmtă, dar sigură, care duce spre veșnicie, care duce spre ACASĂ. Aceasta e cheia desăvârșirii, trăirea în spațiul Învierii lui Hristos, în spațiul iubirii, luminii, comuniunii, în spațiul unde se află peste tot Duhul Creator, Duhul de Viață Dătător, și nu trăirea în spațiul morții, în spațiul unde predomină bogățiile trecătoare și nu cele sufletești, unde păcatul e la loc de cinste, unde nu este credință, iubire, prietenie, comuniune, dăruire, unde totul este întuneric și deșertăciune.
Ce m-au mai învățat prietenii noștri, sfinții? M-au învățat să mă rog așa, Bunului Dumnezeu: Doamne, aș vrea să am o viață plină de sfințenie, dar fără ajutorul Tău, fără milostivirea Ta, nu pot. Tu știi că Te iubesc,
Tu știi că aș vrea din tot sufletul să nu mai fiu o creștină căldicică, care slujește la
doi domni, și Ție, și lui mamona, dar fără ajutorul Tău, nimic bun nu reușesc.
Nu mă lăsa, Doamne, să-mi irosesc în zadar timpul vieții mele! Te rog, ajută-mă să fiu ucenica Ta! Ajută-mă să îți spăl și eu, așa cum ți-au spălat sfinții Tăi, picioarele, cu mirul credinței, iubirii, jertfirii de sine, cu mirul pocăinței, rugăciunii, cu mirul faptelor bune și plăcute Ție, ajută-mă să îmi modelez viața mea, după viața sfinților Tăi! Te rog, ajută-mă să fiu o lumină în întuneric! Te rog, ajută-mă să înmulțesc iubirea și frumosul în aceasta lume! Te rog, ajută-mă să iubesc cu iubirea Ta desăvârșită! Te rog, ajută-mă să Te mărturisesc cu credință, cu întreaga mea ființă, cu întreaga mea viață! Dă-mi, Doamne, curaj și înțelepciune să pot rușina pe toți ereticii care stau împotriva Adevărului Evangheliei Tale! Te rog, Doamne, ajută-mă să Te iubesc mai mult decât orice pe lumea aceasta! Ajută-mă să iubesc, să cinstesc Biserica Ta și să fiu un
mădular viu al ei! Ajută-mă să mă întâlnesc mereu cu Tine în spațiul Învierii Tale! Te rog, ajută-mă ca viața mea să fie o continuă rugăciune de iubire și recunoștință! Te rog, Doamne, ajută-mă să am o credință roditoare! Te rog, nu mă lăsa să fiu oarbă spiritual, oarbă la durerea și nevoile semenilor mei! Te rog, Doamne, ajută-mă să-mi folosesc libertatea vieții, slujindu-ți Ție și semenilor mei, Te rog, ajută-mă să nu persist în egoism, în lene și neascultare! Doamne, ajută-mă să mă pocăiesc, ajută-mă să mă mântuiesc! Doamne, dăruiește-mi și mie un colțișor de Rai, fiindcă vreau să fiu împreună cu toți prietenii mei, sfinții, vreau să fiu mereu cu bunicuțul Nectarie, cu bunicuțul Nicolae, fiindcă îi iubesc așa mult și e atât de bine când sunt aproape de ei, când sunt binecuvântată cu iubirea lor! Doamne, ajută-mă, nu mă lăsa, sunt copilul Tău, sunt fiica Ta rătăcitoare, primește-ma în brațele Tale, primește-mă ACASĂ!
Ce multe lucruri frumoase m-au învățat prietenii mei din Cer, cu câtă iubire mă copleșesc, și mă întristez când știu, că mulți semeni se lipsesc de prietenia lor, fiindcă nu cred în sfințenia lor, fiindcă nu au evlavie pentru ei și nu cinstesc Sfintele lor Moaște, pe care le consideră niște oase obișnuite, iar pe noi cei ce le cinstim- ,,pupători de oase”. Cât de mult mă doare sufletul, când văd cum sunt vorbiți de rău, prietenii mei din cer, și mă rog să le ierte rătăcirea și necredința celor ce îi urăsc și hulesc. Mă rog din suflet Bunului Dumnezeu, să mă ajute să pot ajunge în cât mai multe locuri încărcate de sfințenie, unde sunt așezate la loc de
cinste Sfintele Moaște ale Sfinților Săi, pentru a mă închina cu multă iubire acestora, pentru a le mulțumi pentru binecuvântări, pentru ajutorul și iubirea lor, pentru a-mi hrăni sufletul cu lumină, iubire, pace,
bucurie sfântă.
Așadar, toți credincioșii, toți câți ne-am îmbrăcat la Botez cu Hristos, să iubim sfinții, să ne dorim să fim sfinți, să ne alegem drept modele de slujire şi jertfă pe sfinţii şi mucenicii lui Hristos, pe sfinţii mărturisitori, adevăraţi şi vrednici urmaşi ai lui Hristos, pe sfinții râvnitori ai faptelor bune, pe sfinţii care împleteau credinţa cu evlavia, cu milostenia şi compasiunea, cu hărnicia şi cinstea, pe sfinții care
împleteau dragostea de Dumnezeu şi aproapele cu smerenia, cu uitarea de sine, cu jerfirea de sine, pe sfinții care aveau rugăciunea mereu în minte, inimă şi suflet, rugăciunea fiind respiraţia lor, pe sfinţii care ştiau că adevărata mărturie a vieţii creştine este focul şi lucrarea râvnei de a plăcea lui Dumnezeu. Amin!
Cristina Toma
Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, prietenii noștri din Cer, Sfinţii
