Hai cu noi nr. 72 din ianuarie 2020

Odată, a venit la mine o bătrânică, cam de 80 de ani, care nu se spovedise niciodată şi nu simţea păcatele, fiindcă sufletul îi era amorţit. I-am spus cu dragoste:
– Nu simţi păcatele fiindcă trupul tău este mormânt, iar sufletul este ca un mort în groapă. Eşti un cadavru viu!
Femeia nu ştia ce să răspundă. Şi avea atâtea păcate! Am ajutat-o atunci să se spovedească:
– Nu poţi să spui singură?
– Nu pot.
– Să te întreb eu?
– Nu ai mers toată viaţa la biserică, nu te-ai rugat?
– Nu m-am rugat.
– Nu ai postit?
– Nu am postit.
-Ai trăit fără să te cununi, ţi-ai înşelat bărbatul?
– S-a întâmplat, sunt păcătoasă.
-Ai avortat fară să-ţi pară rău?
-Da.
Şi alte asemenea păcate.
-Altceva?
– Nu mai ţin minte. Fiindcă e în vârstă, o întreb:
– Ai participat la închiderea sau distrugerea bisericilor?
– Şi asta am făcut. Mergeam prin blocuri şi întrebam lumea dacă e nevoie sau nu de biserică şi le spuneam tuturor ce să scrie. Acum sunt bătrână, e timpul să mă pocăiesc. Nu am vrut să chem preotul acasă, că e greu să vină până acolo. M-am gândit să vin singură la spovedanie.
– Ţi-ai petrecut viaţa în slujba satanei.
– Şi cum să mă mântuiesc acum?
– Cât îţi bate inima înseamnă că mai ai timp. Trebuie să vii la biserică în fiecare zi, dimineaţa şi seara.
Domnul nu-i respinge nici pe aceşti oameni, îi primeşte chiar şi în al doisprezecelea ceas.
Trebuie să mărturisesc un păcat dacă ştiu că îl voi face din nou?
Trebuie mărturisit neapărat. Atunci când omul vine la spovedanie şi se căieşte, Domnul îi dă putere harică să lupte cu acel păcat, iar după spovedanie poate că nu îl va mai repeta. Cunosc un om care a băut mult, timp de 15 ani. Soţia nu-l ţinea minte treaz, fiindcă bea încontinuu. Dar, la un moment dat, s-a spovedit… apoi, de încă zece ori. El spunea: „Părinte, beau şi gata!” Iar soţia se ruga pentru el, mergea la mănăstiri, la biserici şi dădea pomelnice pentru sănătate. Soţul avea şi credinţă slabă. La un moment dat a venit din nou înaintea preotului: „Părinte, am greşit din nou. Am băut”. După aceea s-a oprit din băutură. În anul următor nu numai că s-a lăsat de băutură, dar i se făcea scârbă de alcool. Domnul îl păzea şi harul Său îl ajuta. L-am întrebat: „Ce spun cei cu care beai înainte?” El mi-a răspuns: „Nu-şi dau seama de ce m-am lăsat aşa, dintr-odată. Mă invită uneori, dar le spun că nu mai vin. Am băut în 15 ani mai mult decât era nevoie pentru toată viaţa”.
Există păcate uşoare şi grele. Pedeapsa pentru ele este diferită în iad?
Sigur că este diferită. Dar să ştiţi că cea mai mică pedeapsă din iad este ca cea mai mare pedeapsă de pe pământ şi cea mai mică bucurie din rai este ca cea mai mare de pe pământ. Omul coboară mai adânc în iad în funcţie de cum şi-a petrecut viaţa, de păcatele pe care le-a săvârşit. De exemplu, Hruşciov a închis zece mii de biserici şi multe mănăstiri. Ce credeţi, se chinuieşte acolo? Acolo îl aşteaptă chinurile veşnice, dacă nu s-a pocăit înainte de moarte.
Dar câţi conducători nu au fost ca el? Ridicau mâ-na asupra lui Dumnezeu, casei Domnului, mănăstirilor. Câţi oameni nu au fost torturaţi la comanda lor? Aceştia nu au pătimit în zadar, ei sunt mucenici în faţa Domnului. Şi împăratul Nero, care a dat foc Romei, oraş cu mulţi creştini, stătea în balcon şi se minuna de priveliştea pe care o crease; tot el a început şi prigoana împotriva creştinilor; la fel şi împăraţii Diocleţian şi Iulian – toţi aceştia şi-au primit răsplata pentru faptele lor. Nu Dumnezeu i-a pedepsit, ci ei înşişi s-au pedepsit.
Se poate pocăi un duh rău?
În viaţa omului există o măsură până la care aces-ta se poate înălţa sufleteşte, desăvârşi sau cădea. Cel mai periculos este să treci de limita dincolo de care nu te mai poţi pocăi. Această limită au trecut-o puterile demonice şi este reprezentată de mândrie. Atunci când omul este mândru, aşteaptă să fie lăudat. Demonii fac la fel, vor ca despre ei să se vorbească tot timpul. Propun horoscoape, tot felul de apariţii ciudate, yoga… aceasta este lauda lor. Ei nu se mai pot pocăi, deoarece au trecut graniţa mândriei totale. Tot timpul se luptă cu Dumnezeu, deoarece ştiu că nu se mai pot întoarce. Nu vor să se chinuiască singuri în iad, ci îi atrag acolo şi pe alţii. Pe creştini îi atrag, întunecân-du-le mintea. Mulţi, deşi ştiu că există Dumnezeu, nu merg totuşi la biserică. Aceştia, chiar dacă sunt botezaţi, nu merg să se spovedească sau să se împărtăşească. Ei îşi liniştesc conştiinţa astfeî: „Sunt botezat, sunt ortodox…”. Un astfel de om nu se mai poate pocăi. Chiar dacă îl aduci cu sila la biserică să-i arăţi calea, nu va recunoaşte starea de păcătoşenie în care se află. Nu vede păcatele, deoarece nu-l lasă mândria. De aceea, demonii nu se pot pocăi.
Unui sfânt i-a apărut odată un demon sub forma unui bătrânel şi l-a întrebat: „Se poate mântui demonul?” Sfântul i-a răspuns: „Mă voi ruga, iar tu vino peste trei zile”. Acela a venit: „Ei, cum se poate mântui diavolul?” Sfântul a răspuns: „M-am rugat şi Domnul mi-a descoperit: dacă diavolul se va ruga 3 ani spre răsărit cu cuvintele – «Doamne, iartă-mi mândria!» -, atunci Domnul îl va ierta”. Şi moşneagul a sărit ca ars: „Să mă pocăiesc? Niciodată! Poporul îmi slujeşte mie mai mult decât lui Dumnezeu”, şi a dispărut. Aşa că Domnul este gata să primească şi pocăinţa puterilor demonice. Dacă demonii s-ar pocăi, El i-ar ierta. însă aceştia au trecut de hotarul mândriei şi nu mai sunt capabili de pocăinţă.
De ce uneori, după spovedanie, nu simt o uşurare?
Nu te-ai pregătit îndeajuns. înainte de spovedanie trebuie să-ţi simţi păcatele şi să te judeci singur pentru ele.
Este obligatoriu să te spovedeşti doar la un preot?
Atunci când ne spovedim la un preot, acesta ne cunoaşte, ştie puterile şi slăbiciunile noastre şi ne dă canon ca atare pentru a ne îndrepta sufletul spre mântuire. Astfel, el devine duhovnicul nostru. Dacă el ne-a spovedit primul sau ne-a botezat, atunci este cu atât mai bine, căci ne cunoaşte. El a născut lumea duhovnicească în noi. Dar când mergem la biserici diferite si ne spovedim la mulţi preoţi, atunci e uşor să alunecăm pe calea greşită. Sigur că, dacă mergem într-un pelerinaj la locurile sfinte, ne putem spovedi acolo.
Trebuie să-I cerem Domnului să ne trimită un părinte duhovnicesc pentru îmbunătăţirea vieţii noastre spirituale. Se mai întâmplă ca unii oameni să se spovedească tot timpul la un preot şi, deodată, săvârşesc un păcat mare. Le este ruşine să-i spună duhovnicului păcatul şi atunci merg la altul. Se pocăiesc la acela şi apoi se întorc „curăţei” la duhovnicul lor. Sigur că nici aşa nu e bine. Astfel, vom face şi mai multe păcate.
Cum să păstrăm harul?
La Lavra Poceaev am văzut o curte frumoasă de mănăstire. Era închisă, iar deasupra avea un acoperiş. Apa de ploaie nu ajungea înăuntru, ci se scurgea într-o fântână subterană, prin nişte ţevi. Acest sistem a fost construit încă de pe timpul Sfântului Iov. La fel şi omul trebuie să strângă harul în fântâna sufletului său. Unuia să-i spui un cuvânt bun, altuia să nu-i răspunzi la provocare, să nu faci rău… Dacă ne-am îmbolnăvit, să mulţumim Domnului şi să ne bucurăm. Atunci peste noi va veni harul Său. Dacă am postit şi ne-am rugat, iarăşi vom avea har de la Domnul. Vara, când se fac fructele, conform pravilei apostolice, prima roadă trebuie oferită Domnului. Cum? Venind la biserică şi dând-o unei bătrâne, maicilor, ca să se roage pentru sănătatea noastră. Dacă vecina e bolnavă, să-i dăm şi ei din fructe… Prin mâinile unora ca aceştia primeşte Domnul. Aşa se coboară harul peste noi. Dacă ne-am rugat, ne ajută Dumnezeu cu harul Său. Prin rugăciuni, fapte bune, boală, necazuri şi pocăinţă vine harul peste noi. Atunci sufletul începe să se bucure, iar bucuria şi pacea sufletească nu se pot cumpăra, indiferent cât de bogat eşti. Acestea se află doar la Domnul, în Biserica lui Hristos.
După rugăciunile de seară şi de dimineaţă nu simt întotdeauna prezenţa harului. Uneori, din cauza somnului, nu mă pot ruga bine. Cum să trec peste asta?
Demonilor nu le place când oamenii se roagă şi atunci atacă, inducându-le somnul şi împrăştierea. Trebuie să ne străduim în a înţelege bine rugăciunile şi atunci le vom simţi. Domnul nu linişteşte întotdeauna sufletul. Cea mai de preţ rugăciune este atunci când omul nu vrea să se roage, dar îşi impune acest lucru. Copilul mic nu poate sta încă în picioare sau merge, dar părinţii îl susţin, obligându-l să înveţe să meargă. Când părinţii îl lasă singur, acesta cade şi plânge. La fel şi noi, atunci când Tatăl nostru Cel ceresc ne sprijină cu harul Său, putem muta şi munţii, dar atunci când harul nu mai e cu noi să ne ajute, cădem. Aceasta se întâmplă deoarece nu suntem statornici duhovni-ceşte. Trebuie să ne smerim şi să spunem: „Doamne, nu sunt nimic fară Tine”. Când omul va înţelege aceste lucruri, mila Domnului îl va ajuta. De multe ori ne încredem doar în forţele proprii: „Sunt puternic, pot merge şi singur…”. Atunci Domnul ne ia harul şi cădem, chinuindu-ne din cauza mândriei noastre.
Cum să fim atenţi la rugăciune?
Pentru ca rugăciunea să ne atragă atenţia, nu trebuie să o spunem repede, ca şi cum am vrea să scăpăm de ea. Să punem cartea de rugăciuni de-o parte şi să ne liniştim. Trebuie să înţelegem bine fiecare cuvânt, fară grabă, ca să fim în acord cu rugăciunea. Dacă am ajuns să simţim rugăciunea, atunci putem citi şi mai repede, căci ne va pătrunde în suflet. Trebuie să ne „agăţăm” de rugăciune, ca să nu treacă pe lângă noi. Altfel, vom umple aerul de sunete, iar inima noastră va rămâne goală.

Convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), Îndrumar creştin pentru vremurile de azi

Share000

Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Îndrumar creştin pentru vremurile de azi, nu-mi amintesc păcatele. Cum să mă spovedesc atunci?, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, preot Petru Munteanu, Sunt pensionar şi am memorie slabă