Stiri »

25 ianuarie 2023 – 15:56 | Comentariile sunt închise pentru Buletin Parohial Hai cu noi nr. 107 pe decembrie 2022 și Retrospectiva 202226 views

Share
Facebook
0
Twitter

Linkedin

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole

Tipăriturile lui Coresi

Submitted by on 1 iunie 2019 – 2:56No Comment | 104 views

Tipăriturile lui Coresi .

Mai presus de gând și de cuvânt, Dumnezeu se unește cu credincioșii ortodocși în har. El Însuși este, cum citește preotul în taină, la Sf. Liturghie, negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind.

Pentru a Se face mai bine înțeles și mai ușor de primit și de urmat, Fiul lui Dumnezeu se întrupează și vorbește oamenilor pe limba lor: lui Irod, lui Caiafa, cărturarilor, fariseilor, vameșilor, pescarilor, femeilor, bărbaților, bolnavilor, sănătoșilor, drepților și păcătoșilor. Asemenea Lui, Biserica vorbește oamenilor în fiecare generație, tuturora. O face mai bine prin sfinți decât prin cărturari, cu toate că sfinții s-au lovit de aceași greutate: să articulezi în cuvinte, să scrii cu litere, ceea ce tu după multă nevoință și cunoștință ai primit în dar, în taină, ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit (1 Co. 2: 9).

Tipăriturile lui Coresi

Tipăriturile lui Coresi

Nu vorbim și nu scriem învățătura dumnezeiască nici în limba ebraică, a lui Moise, nici aramaică, în care a glăsuit Mântuitorul, nici în slavona din timpul voievozilor, nici în engleză, ca să ne dăm interesanți. Folosim limba poporului ca să ne facem înțeleși, trăim cuvintele ca să fim crezuți și invităm la rugăciunea minții, la rugăciunea lui Iisus, ca să putem fi verificați de creștinii râvnitori, cum povestea și părintele Cleopa Ilie despre țăranca din Pipirig care se ruga în fața icoanei Măicuței Sfinte ridicată de la pământ, în aer.

La 200 de ani de la întemeierea țărișoarelor române și 100 de ani de la inventarea tiparului, se punea problema trecerii cărților de rugăciune, a predicilor și a cărților de învățătură pe limba poporului, limba românească, pentru ca înțelegând, acesta să se poată mai bine curăți și sfinți, iar cei mai aleși să vorbească cu Dumnezeu dincolo de gând și de cuvânt.

Acesta este motivul pentru care s-a observat de-a lungul istoriei preocuparea Bisericii să existe cărți în limba română în folosul preoților, călugărilor și mirenilor. Limba este o unealtă, una de care ne folosim ca să înțelegem și să ne facem înțeleși, să exprimăm ce simțim și să numim ce se petrece înăuntrul nostru, să cântăm, să ne rugăm. Și pentru că Bisericii îi plac lucrurile bune făcute bine, eficient și plăcut lui Dumnezeu, ea a înțeles că pentru români, comoara limbii se prezintă ca o unealtă de căpătâi ca harul lui Dumnezeu și iubirea Lui să ajungă la oameni, iar oamenii să se întoarcă la Dumnezeu, să-L urmeze și să se unească cu El. Unul din 10000 de rugători, spunea un părinte sfânt, ajunge să vorbească cu Dumnezeu mai presus de cuvânt, așa că limba, cuvântul, litera, sunt folosite la maximul potențial de Biserică, pentru sporirea în har a marii mase a credincioșilor. Ele sunt temelia adunării și curățirii minții și a inimii, când ne rugăm, când cântăm, când ascultăm.
În secolul al 16-lea, la Brașov, un diacon târgoviștean, Coresi (probabil de la Nicolae/Nicoară), după ce ucenicește în Țara Românească, începe să tipărească în slavonă (strămoașa limbilor rusă, bulgară, sârbă etc.). Repede trece la tipărituri în română, scrise cu alfabet slavon: cărți pentru altar, pentru strană, de cântare, de predică, de canoane. A spart gheața, a fost deschizător de drumuri, tipăriturile sale au circulat în toate țările românești, potolind foamea de carte românească. Din slavona veche, a tradus în limba poporului, pe românește, cu accente transilvănene și muntenești, și efortul său, apreciat de oameni de cultură ai veacurilor trecute, a făcut obiectul multor studii și lucrări.

Ca ploaia pe pământul însetat, așa au venit traducerile și tipăriturile sale. Oamenii veneau în număr foarte mare la biserică, să-și vindece și să-și odihnească sufletele rănite de greutățile veacului, și înțelegerea slujbelor prin care venea harul i-a ajutat foarte mult. Preoții nu erau cărturari, nici predicatori, așa că o carte din care să se citească o predică, sau cazanie, cum i se spunea, le bucura și le hrănea inimile.

Molitfelnicul, Liturghierul, Sf. Evanghelie pentru altar, Octoihul, Triodul, Apostolul, Psaltirea, pentru strană, Cartea de învățătură pentru predică, Pravila Sfinților Părinți pentru cunoașterea canoanelor, toate au apărut într-o vreme când totul se făcea manual, pagină cu pagină, între anii 1559 și 1581, unele în mai multe ediții, dovadă a popularității și cererii crescânde. Fiul lui Coresi, Șerban, i-a călcat pe urme, începând să traducă și să tipărească Facerea, Ieșirea, primele cărți din Vechiul Testament. Peste câteva decenii, în Moldova, Sfinții Mitropoliți Varlaam și Dosoftei au călcat pe urmele lui Coresi, traducând și tipărind în românește.

După 1990, suntem martorii multor traduceri în românește, din limbi clasice și moderne, ca să ne hrănim în limba și cultura în care am crescut, din Ortodoxia vechilor și mai noilor Părinți, Maici și trăitori de pretutindeni. Procesul va continua, cărți noi vor apărea în fiecare săptămână, contează să ne folosim discernământul, să ne întrebăm duhovnicul, pentru a selecta ce ni se potrivește din ce este mai bun.

Vă îndemnăm părintește să ne formulăm și să ne definim în limba noastră maternă ceea ce simțim și ceea ce gândim, ceea ce vorbim și ceea ce ascultăm în legătură cu relația noastră cu Dumnezeu, trăită în Sfânta Biserică Ortodoxă. Este limba în care putem înțelege și ajung la inima noastră nuanțe și detalii pe care nu le putem sesiza din alte limbi.

De asemenea, să nu uităm ce spuneam la început: de la cuvinte și gânduri rele, să trecem la gânduri și cuvinte bune; din cele bune, cât mai multe să fie din cartea de rugăciuni, din Scripturi, din Sfinții Părinți; după acestea, să spunem cât mai des „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” sau „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa!”; spunând această rugăciune, să rămânem din ea cu un singur cuvânt: „miluiește-mă!”, căci restul nu le mai gândim, ci doar știm că ne referim la Domnul Care de la Botez își are începutul înăuntrul nostru. Dincolo de această treaptă, așteptăm deschiderea inimii, coborârea minții în ea, izvorârea lacrimilor și vederea lui Dumnezeu Cel mai presus de gând și de cuvânt.

Pr. George-Ovidiu Chirița

Tags: ,