Virtutea iubirii
Pentru a dobândi mântuirea si fericirea veşnică, credinciosul, pe lângă credinţă şi nădejde, are neapărată trebuinţă şi de dragoste , care este a treia şi cea mai mare virtute teologică. Prin credinţă, credinciosul primeşte şi-şi însuşeşte adevărurile mântuitoare descoperite de Dumnezeu şi propovăduite de Biserica Ortodoxă; prin nădejde aşteptată cu deplină încredere ca Dumnezeu să aducă la îndeplinire tot ce i-a făgăduit pentru mântuirea sa; prin dragoste însă el intră în cea mai strânsă comuniune de viaţă cu Dumnezeu. Îl îmbrăţişează cu toate puterile sufletului său şi-I împlineşte voia Sa cea atotsfântă , precum citim în Sfânta Scriptură: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.” (I Ioan 4,16)
Pe înţeles mai larg, dragostea este năzuinţa omului spre tot ce este bun şi frumos sau vrednic de dorit.
Această năzuinţă este sădită de Însuşi Dumnezeu în firea omului, la creare, şi de aceea se numeşte dragoste firească. În temeiul acestei năzuinţe, omul tinde din fire spre Dumnezeu, Creatorul şi Susţinătorul său, socotindu-L bunul său cel mare.
Dar cum, prin păcatul strămoşesc, firea omului a fost slăbită în puterile ei, numai cu dragoste firească omul nu poate lucra nimic pentru mântuirea sa, căci spune Mântuitorul: „fără Mine nu puteţi face nimic”. Ioan 15, 5.
De aceea, pentru mântuirea sa, creştinul are neapărată trebuinţă de dragoste care să lucreze cu putere de sus, adică de dragoste suprafirească, de dragoste creştină sau de dragoste ca virtute teologică.
Dragostea creştină este puterea dumnezeiască revărsată prin Sfânta Taină a Botezului în sufletul creştinului, prin care acesta are năzuinţa adâncă şi curată către Dumnezeu, bunul său cel mai înalt, doreşte din toate puterile sufletului unirea cu El şi are voinţa hotărâtă să facă voia Lui atotsfântă, jertfind, în caz de nevoie, orice bun pământesc.
Dragostea creştină este de la Dumnezeu şi este dată omului în dar, precum spune Sfântul Apostol Pavel: „Iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt dăruit nouă”.
Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar: izvorul şi sufletul tuturor virtuţilor creştine, fiindcă toate celelalte virtuţi trăiesc cu adevărat şi rodesc binefăcător în viaţa creştinului numai când sunt luminate şi încălzite de dogoarea arzătoare a dragostei. Adevărul acesta îl arată atât de minunat Sfântul Apostol Pavel în acel pe drept numit „ imn al dragostei creştine”, pe care-l găsim în capitolul al 13-lea din Epistola I către Corinteni:
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Si de aş avea darul proorociei şi toate tainele le-aş cunoaşte, şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâtă credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de aş împărţi toată averea mea şi trupul mi l-aş da să fie ars , iar dragoste nu am , nimic nu-mi foloseşte… Si acum rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” . I Corinteni 13, 1-3, 13
Deci dragostea este mai presus de toată ştiinţa şi cunoştinţa, este mai mare chiar decât celelalte virtuţi teologice: credinţa si nădejdea .
Fără puterea dragostei, credinţa slăbeşte, căci credinţa „este lucrătoare prin dragoste”(Galateni 5, 6), iar nădejdea se ofileşte şi scade mereu.
Preot Cristinel Vasile Anăstăsoaie
0
0
0Tags: Biserica Sf. Voievozi Savinesti, Centrul de Servicii Sociale Samariteanul Milostiv, Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” Săvineşti, Dumnezeu, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă filiala Săvineşti, Parintele Munteanu Petru, Parohia Sfintii Voievozi Savinesti, Pr. Petru Munteanu, Preot Cristinel Vasile Anăstăsoaie, preot Petru Munteanu, Virtutea iubirii
