Stiri »

12 aprilie 2021 – 19:49 | Comentariile sunt închise pentru Buletin parohial Hai cu noi nr. 85, februarie 202136 views

Share
Facebook
0
Twitter

Linkedin

Citeste mai multe »
evenimente
Social - Filantropice
Sănătate pentru toți
Zâmbiţi cu noi
Editorial
Home » Articole, Cateheză

Visuri minunate, greu de împlinit în lumea în care trăim

Submitted by on 9 ianuarie 2021 – 17:42No Comment | 41 views

De multe ori am visat că trăiam într-o lume de poveste, într-o lume în care domneau doar: iubirea, frumuseţea, pacea, prietenia sinceră şi necondiționată, solidaritatea, compasiunea, altruismul și milostivirea, blândeţea şi bunătatea, dăruirea şi implicarea, credinţa, nădejdea, speranţa, optimismul, hărnicia, responsabilitatea, adevărul, rugăciunea, educaţia sănătoasă, bunul simţ ş.a.m.d.

Cu ochii larg deschişi, de multe ori am visat că trăiam într-o lume în care sufletele tuturor oamenilor erau îndrăgostite de Domnul Iisus Hristos, într-o lume în care cu toţii ne aruncam în braţele Mântuitorului Hristos ca să ne îmbrăţizeze cu infinita Sa iubire, ca să ne topească gheaţa inimilor amorţite de gerul răutăţilor noastre, de gerul egoismului şi al invidiei, de gerul indiferenţei şi individiualismului, de gerul urii şi orgoliilor noastre. Am visat că aveam o casă a sufletului frumoasă, trainică, luminoasă, construită din cărămizile iubirii pentru Dumnezeu şi semeni, construită din cărămizile virtuţilor creştine şi morale, casă care Îl avea mereu oaspete pe Domnul Iisus Hristos, fiindcă era o casă curată, plină de iubire şi smerenie, în care Acesta se odihnea cu multă bucurie. Am visat că noi toţi trăiam în spaţiul Învierii lui Hristos şi, nu în spaţiul morţii, în spaţiul plin de tentaţii şi de patimi de tot felul. Am visat că nu mai tânjeam după bogăţiile lumii acesteia, nu mai tânjeam după slava deşartă, după mărire şi stăpânire, nesocoteam toată cinstirea venită de la oameni. Am visat că nu mai doream să ne îmbrăcăm în aur şi porfiră, nu mai doream nimic din cele pământeşti şi stricăcioase, ci, cele mai mari dorinţe pe care le avem erau: să trăim cu modestie şi simplitate împlinind legile şi poruncile lui Dumnezeu, să păstrăm Harul Sfânt înlăuntrul nostru, să nu îl pierdem şi să ne lipsim de bucuria şi dulceaţa mult dorită, să nu pierdem încredinţarea că Dumnezeu ne iubeşte, să nu pierdem acea frumoasă şi minunată relaţie de comuniune cu El, să nu pierdem acea iubire dumnezeiască, care învăluie sufletul ca un nour uşor şi-l poartă spre izvorul nesecat al bucuriei, iubirii, spre iubirea cea în veci nepieritoare. Am visat că sufletele noastre se deschideau spre lumină şi iradiau în jurul lor lumina şi căldura iubirii lui Dumnezeu, fiindcă cine iubeşte Lumina, spre Lumină merge şi Lumina se răsfrânge în el. Am visat că ajutam, astfel, să răsară Soarele dreptăţii întru toată puterea şi slava lui Dumnezeu, căci cel ce dăruieşte cu iubire necondiţionată din darurile primite, primeşte în dar lumină neînserată, primeşte în dar soarele vieţii duhovniceşti de la Cel ce a spus: Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor (Matei 5, 16).

Am visat că Bunul Dumnezeu ne-a înveşmântat pe toţi în haine albe ca zăpada şi noi ne străduiam să nu lăsăm noroiul patimilor noastre să le murdărească, aveam grijă de ele ca de o comoară de preţ, ca nu cumva să îşi piardă strălucirea şi frumuseţea. Dacă se întâmpla totuşi să pătăm un pic aceste haine, vărsam lacrimi curate de pocăinţă, ce le curăţau de orice urmă de murdărie şi ele deveneau ca noi, deveneau luminoase, aşa cum le-am primit în dar la Sfântul Botez.
Am visat că în lumea în care trăiam nu mai exista nedreptate între oameni, nu mai exista asuprire şi exploatare, nu mai existau oameni care muncesc şi alţii care profitau şi se îmbogăţeau de pe urma lor.
Am visat că oamenii aveau chipurile luminate de iubire şi bucuria comuniunii, şi nu erau urâţite de măştile falsităţii şi minciunii, de măştile vicleniei şi ale teatrului ieftin şi meschin.
Am visat că trăiam într-o lume a frăţiei, într-o lume în care toţi oamenii trăiau în bună înţelegere şi unire, fără dezbinare şi fără frământări neîncetate de tot felul, într-o lume în care oamenii nu erau precum insuliţele despărţite de apele învolburate ale egoismului şi invidiei, ale plictiselii, indiferenţei şi individualismului, ale judecăţii şi neiertării, ale lăcomiei şi zgârceniei, ale mândriei şi slavei deşarte, ale barierelor şi diferenţelor de tot felul.
Am visat că întunecatul rău era transformat în lumina orbitoare a virtuţilor teologice şi morale, în lumina valorilor şi principiilor de viaţă sănătoase, că toată urâţenia din noi şi din jurul nostru era alungată departe de noi de frumuseţea iubirii, de frumuseţea Ceaţiei lui Dumnezeu.
Am visat că trăiam într-o lume a libertăţii adevărate, a libertăţii în Duhul lui Hristos, că nu mai eram robi legaţi de lanţurile patimilor noastre, legaţi de cumpliţii diavoli cu funiile şi lanţurile păcatelor pe care nu le puteam părăsi. Am visat că nu mai exista în lumea în care trăim libertatea agresivă sau prost înţeleasă, că nu mai existau: avorturi, desfrâu, homosexualitate, droguri, consum de alcool exagerat, violenţă ş.a. Am visat că ne foloseam libertatea vieţii, că ne foloseam liberul arbitru cu care Bunul Dumnezeu ne-a înzestrat cu bunătatea Sa nemărginită, pentu a-I sluji Lui, şi nu urâciosului diavol care ne dă târcoale mereu, încercând să ne prindă în capcanele sale.
Am visat că aveam cu toţii, credinţă puternică, că aveam curaj să luptăm cu iubire pentru păstrarea curată a credinţei strămoşeşti în care ne-am născut, că trăiam credința în Dumnezeu cât mai profund și mai practic cu putință (credinţa fără fapte e moartă), că aveam curaj să îi înfruntăm pe cei care tăgăduiesc Adevărul Evangheliei, fără să facem din cruce o sabie, ci luminaţi de Duhul Sfânt, luminaţi de Duhul iubirii, de Duhul Sfânt care te ajută dacă e nevoie să pătimeşti pe nedrept, să rabzi nedreptăţi cu bucurie pentru Dumnezeu.
Am visat că aveam drept modele de slujire şi jertfă pe Sfinţii şi Mucenicii lui Hristos, pe Sfinţii mărturisitori, adevăraţi şi vrednici urmaşi ai lui Hristos, râvnitori ai faptelor bune, bineplăcute Bunului Dumnezeu, pe Sfinţii care împleteau credinţa cu evlavia, cu milostenia şi compasiunea, cu hărnicia şi cinstea, care făceau totul întru slava lui Dumnezeu, care împleteau dragostea de Dumnezeu şi aproapele cu smerenia, cu uitarea de sine, cu jerfirea de sine, care aveau rugăciunea mereu în minte, inimă şi suflet, rugăciunea fiind respiraţia lor, pe Sfinţii care ştiau că adevărata mărturie a vieţii creştine este focul şi lucrarea râvnei de a plăcea lui Dumnezeu.
Am visat că noi toţi credeam, că orice clipă dăruită de Bunul Dumnezeu e preţioasă şi nu ne înduram să irosim timpul vieţii noastre în zadar. Am visat că ne străduiam din toate puterile să realizăm cât mai multe lucruri bune şi frumoase în orice moment, pentru a dărui cât mai multă iubire în jurul nostru, pentru a aduce cât mai multă bucurie în viaţa celor din preajma noastră. Am visat că ne foloseam timpul nostru pentru a ne înmulţi talanţii primiţi în dar de la Dumnezeu şi pentru a ne umple „trăistuţa” cu care ne vom prezenta la Judecata de Apoi cu fapte ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti pentru aproapele doborât uneori sub povara greutăţilor şi ale încercărilor vieţii, aducând astfel un zâmbet pe „faţa” lui Dumnezeu, prin faptele noastre de milostenie şi iubire pentru copiii Săi, aflaţi în nevoi.
Am visat că Îi mulţumeam Bunului Dumnezeu că s-a jertfit pe Cruce pentru noi, oamenii și pentru a noastră mântuire, că a desfiinţat moartea, că ne-a dat nădejdea mântuirii, că a gătit pentru cel ce nu fuge de ostenelile cele pentru virtute, Împărăţia cerurilor. Am visat că Îi mulţumeam Bunului Dumnezeu că a fost aşa de iubitor şi darnic cu noi şi ne-a binecuvântat cu minunata sa Creaţie, care să ne încânte toate simţurile şi să ne bucure sufletul. Am visat că Îi multumeam Domnului, fiindcă în marea Lui dragoste, în marea, în neţărmuita şi neştiuta de noi purtare de grijă, ne apără şi ne ocroteşte de cel mai mare duşman al nostru – de vrăjmaşul diavol. Am visat că Îi mulţumeam pentru că ne-a ajutat să ne purtăm crucea spirituală, atunci când am fost îngenuncheaţi uneori sub greutatea ei, purtându-ne şi în braţele Sale iubitoare, când nu mai puteam face nici măcar un pas, de unii singuri, pe drumul vieţii. Am visat că mulţumeam Bunului Dumnezeu şi pentru necazurile care ne-au întărit, care ne-au călit, care ne-au învăţat multe lecţii de viaţă (lecţia nădejdii, lecţia credinţei, lecţia rugăciunii, lecţia acceptării Voii lui Dumnezeu, lecţia lăsării în grija Bunului Dumnezeu ş.a.m.d.). Am visat că Îi mulţumeam Domnului pentru că ne-a trimis îngeri păzitori, care să ne apere de necazuri, care să ne atenţioneze să nu facem unele greşeli, pe care am putea să le regretăm apoi. Am visat că Îi mulţumeam că ne-a iertat multe greşeli, când am fost fiii Săi risipitori. Am visat că Îi mulţumeam pentru talanţii cu care ne-a înzestrat pentru a ne împlini visele, obiectivele, scopurile frumoase şi de folos ale noastre şi ale multor semeni din jurul nostru.
Am visat că noi toţi creştinii iubeam, cinsteam şi cercetam Biserica – corabia mântuirii. Am visat că, în spaţiul sfânt al Bisericii, ne întâlneam şi ne uneam cu Hristos şi timpul pe care îl petreceam în spaţiul Învierii Lui, era un timp dăruit Acestuia, cu dragoste, cu smerenie, cu răbdare, cu credinţă, cu o deplină disciplină interioară, cu rugăciune curată şi sinceră. Am visat că noi toţi conştientizam că suntem invitaţi la nunta Împăratului şi că Biserica ne face şi ea această invitaţie, că ne cheamă şi ne uneşte pe toţi fiii şi fiicele oamenilor la mântuire, că ea este o Biserică sobornicească, deoarece îi cuprinde, atât pe cei vii, cât şi pe cei adormiţi, care au fost transportaţi cu corabia sa, spre tărâmul cel nou, spre Raiul veşnic.
Am visat atât de frumos! Când mă trezeam la realitate mi se întrista sufletul şi mă întrebam: Oare e aşa de greu ca aceste visuri să devină realitate, oare e imposibil acest lucru? Ce ne împiedică să trăim într-o lume care să fie precum un Rai pe pământ? Ce ne împiedică să trăim în iubire, pace şi armonie? Ce ne împiedică să trăim într-o lume minunată de poveste? Ne împiedică, în primul rând, împietrirea inimilor, lipsa de iubire, credinţa uscată şi neroditoare, modernismul şi consumerismul vieţii de azi. Ne împiedică ancorarea noastră în spaţiul morţii, şi nu în cel al Învierii lui Hristos, ne împiedică faptul, că nu trăim starea sănătoasă a Bisericii, că nu ne folosim darul libertăţii pentru a fi vrednici următori ai lui Hristos, pentru a trăi în Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, pentru a fi mărturisitorii Lui, trăind iubirea, pacea, dăruirea. Ne împiedică faptul că, lăsăm prea mulţi de dacă… să ne despartă de El.

Cristina Toma

Tags: